Un bărbat din Drobeta Turnu Severin a fost reținut, joi, în urma unor percheziții desfășurate în județele Mehedinți și Caraș-Severin, acesta fiind acuzat că a introdus ilegal un pistol în țară și că l-ar fi folosit.
Potrivit IPJ Mehedinți, la data de 24 martie, o femeie din Drobeta Turnu Severin a anunțat polițiștii cu privire la faptul că a auzit, pe strada Parâng, în apropierea locuinței sale, mai multe focuri de armă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat, la intersecția străzilor Parâng și Bucegi, șase tuburi cartuș destinate armelor neletale, confecţionate special pentru a produce zgomot.
Ieri, oamenii legii au efectuat trei percheziții în județele Mehedinți și Caraș-Severin, fiind descoperite și ridicate, o armă de calibrul 9 milimetri și 20 de cartușe de zgomot.
„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat, din Drobeta-Turnu Severin, ar fi introdus, fără drept, în România, o armă, acesta nefiind deținător legal de arme letale sau neletale supuse autorizării.
Față de bărbat s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 1 aprilie, să fie prezentat unității de parchet competente cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive”, arată polițiștii mehedințeni.
Cercetările continuă în acest caz, bărbatul fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă, fără drept, în formă continuată.
CITEȘTE ȘI: Instructor de dans sportiv, arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu minore