AcasăACTUALMăsuri de relaxare, aplicate dacă numărul de paturi ocupate la terapie intensivă...

Măsuri de relaxare, aplicate dacă numărul de paturi ocupate la terapie intensivă va scădea la 900. Ce anunță Rafila

spot_img
- Publicitate -

Restricţiile vor fi relaxate în anumite condiţii şi dacă în perioada următoare numărul de paturi la terapie intensivă va scădea la 900, ar putea fi luată în considerare ridicarea unor restricţii, precum purtarea măştii în public sau creşterea gradului de ocupare în restaurante şi săli de teatru, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

“Restricţiile vor fi relaxate în anumite condiţii şi trebuie să avem cel puţin doi paşi de relaxare. Vă dau un exemplu, care nu e un exemplu chiar imaginar, el a rezultat şi în urma discuţiilor cu diverşi colegi din zona de sănătate publică. Aţi observat că atunci când am discutat despre şcoli am renunţat la incidenţă. Nu am mai legat funcţionarea şcolilor de incidenţă, ci am legat-o de gradul de ocupare a locurilor în spitale. De ce? Peste tot s-a observat că această tulpină omicron produce foarte multe cazuri, dar relativ puţine internări şi relativ puţine la terapie intensivă. În România nu a fost chiar aşa, am avut destul de multe internări, am avut un grad de ocupare la terapie intensivă până în jur de 65%, cam 1.200 din cele 1.800 de paturi au fost ocupate. Şi acum încercăm să aplicăm acelaşi algoritm şi în cazul relaxărilor. Adică, dacă numărul de paturi ocupate la terapie intensivă scade la jumătate, adică 900 de paturi…nu suntem departe. Am avut o reticenţă în a lua măsuri din ce cauză? Pentru că la terapie intensivă, cu toate că numărul de cazuri scădea, la terapie intensivă a rămas cam acelaşi, tot timpul am avut în jur de 1.100 de paturi ocupate. Şi acum, de două zile, am văzut o scădere mai consistentă. Dacă trendul acesta va continua în perioada următoare şi ajungem la 900 de paturi, acum avem puţin peste 1.000, putem să luăm în considerare ridicarea unor restricţii”, a explicat Rafila, la o dezbatere organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului la Târgul de Turism, potrivit Agerpres.


Printre restricţiile ce ar putea fi ridicate, ministrul a menţionat utilizarea măştii în spaţii deschise, “vom recomanda în continuare ca masca să fie utilizată în spaţiile aglomerate, dar vom recomanda lucrul acesta, nu va mai fi o obligaţie”, sau alte relaxări care au impact direct asupra activităţii economice, cum ar fi renunţarea la limitele orare, accesul în marile magazine, în mall-uri, “unul dintre locurile predilecte în care românii îşi petrec weekend-ul”, sau mărirea limitei de ocupare în restaurante, săli de de spectacole de la 30% la 50%.

“Dar trebuie să avem măcar doi paşi. Din ce cauză? Noi nu ne dorim să revenim la o situaţie în care reintroducem restricţii. Lucrul acesta pentru economie este devastator, pentru că aceste cicluri rapide de închidere, deschidere şi reînchidere duc la lipsă de predictibilitate şi la pierderi economice foarte mari, au angajaţi care trec în şomaj tehnic, trebuie să-i plătească, stocurile de marfă….Trebuie să am sustenabilitate. Atunci iau un prim set de măsuri, şi am dat câteva exemple, nu ştiu dacă o să fie identice, nu sunt un angajament, dar sunt lucruri raţionale care pot fi luate în considerare, după care, dacă vedem că situaţia s-a stabilizat, nu s-a înrăutăţit, trendul descrescător continuă, trecem la următorul set de măsuri de relaxare care poate să fie echivalent cu reluarea normală activităţii economice şi sociale, inclusiv în domeniul turismului sau în domeniul organizării de evenimente”, a mai spus Alexandru Rafila.

CITEȘTE ȘI: Director din cadrul Poștei Române și președinta TNL Craiova, bătuți în stradă într-o comună din județul Dolj. Polițiștii au întocmit un dosar penal


- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri