Connect with us

ACTUAL

Mascaţi au descins în Teleorman, la înmormântarea unui bărbat cu COVID-19

Avatar

Publicat

în

Mascaţii şi jandarmii teleormăneni au intervenit, miercuri, la înmormântarea unui bărbat din Roşiorii de Vede, care a murit în urma unor complicaţii din cauza infecţiei cu COVID-19.

Potrivit poliţiştilor, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede, a fost diagnosticat în urmă cu aproximativ 3 săptămâni cu Covid19 și a fost internat inițial la spitalul din localitate, iar în urma complicațiilor a fost transferat la un spital din Ilfov, unde a decedat.

Autoritățile locale nu au fost anunțate cu privire la decesul persoanei respective.


Conform procedurii, persoana decedată urma să fie transportată direct la cimitir, acest lucru nefiind respectat, iar mașina a oprit la locuința decedatului.

Astfel, polițiștii s-au mobilizat cu celeritate și împreună cu luptători S.A.S. și jandarmi, sub coordonarea adjunctului șefului de inspectorat pe linie de ordine publică, au reușit dispersarea cu rapiditate a oamenilor, mașina mortuară fiind escortă de mașina poliției până la cimitir.

În urma evenimentului, a fost deschis un dosar penal.


“În prezent, se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor participante, în vederea sancționării contravenționale a acestora ca urmare a nerespectării prevederilor Legii 55/2020 și au fost întocmite trei dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de “zădărnicirea combaterii bolilor””, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Daniela Păşu.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Dolj: Accident cu trei victime, între localităţile Giubega şi Galicea Mare

Octavia Hantea

Publicat

în

Trei persoane au fost transportate la spital, joi, în urma unui accident rutier care a avut loc între localităţile Giubega şi Galicea Mare din judeţul Dolj. 

Două maşini au fost implicate în impact, informează ISU Dolj.

“Accident rutier intre localitatile Giubega si Galicea Mare – DN 56, două auto implicate, trei victime. Intervine Sectia de Pompieri Craiova cu o autospeciala de lucru cu apa si spuma o ambulanta SMURD si un echipaj SAJ. In urma informatiilor oferite de apelantul la 112, una din masini prezinta scurgeri de combustibil”, a spus Tania Vîlceanu, purtător de cuvânt al ISU Dolj.


 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO: Adolescent în vârstă de 16 ani, căutat în râul Jiu, în dreptul unei comune din Dolj. Un elicopter SMURD survolează zona (UPDATE)

Octavia Hantea

Publicat

în

UPDATE: Prin intermediul elicopterului SMURD, care a survolat zona, a fost descoperit cadavrul adolescentului. Conform protocolului, au început manevrele de resuscitare, însî în ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenție și medicale, băiatul a decedat.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Un adolescent în vârstă de aproximativ 16 ani este căutat în râul Jiu, în dreptul localităţii Coţofenii din Dos, din judeţul Dolj, un elicopter SMURD survolând zona, potrivit reprezentanţilor ISU Dolj. 

La locul intervenţiei au fost solicitaţi şi scafandrii din cadrul ISU Mehedinţi.

“Astăzi, Secția de Pompieri Craiova a fost solicitată să intervină pentru căutarea unui minor dispărut în apele râului Jiu. La fața locului au fost trimise echipaje de căutare-salvare dotate cu ambarcațiuni pneumatice, o ambulanță SMURD, dar și elicopterul SMURD, pentru survolarea zonei, în vederea identificării persoanei dispărute. Intervenția se desfășoară pe râul Jiu, în dreptul localității Cotofenii din Dos. Au fost solicitați în sprijin și scafandrii din cadrul ISU MH, care asigură intervenția de specialitate în zona de competență a ISU Dolj, în baza planurilor de cooperare în vigoare”, a declarat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

A fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru minerii ce vor fi disponibilizaţi. Câţi angajaţi CEO vor pleca acasă până în 2025

Octavia Hantea

Publicat

în

Ordonanța de urgență privind alocările de sume pentru minerii afectați de politica de decarbonare a Uniunii Europene, din exploatări de cărbune și uraniu, a fost adopatată, joi, a anunțat premierul Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern.

Premierul a precizat că până în anul 2025, vor fi disponibilizaţi 9.000 de mineri.

Astfel, peste 2.200 de mineri care vor pleca acasă sunt de la Complexul Energetic Hunedoara, 282  de la Compania Națională a Uraniului și 6.484 de persoane de la Complexul Energetic Oltenia, a mai spus Florin Cîţu.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.