AcasăACTUALMario Iorgulescu, transferat la un spital din străinătate

Mario Iorgulescu, transferat la un spital din străinătate

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Medicii de la Spitalul Elias anunţă că, la cererea familiei şi contrar recomandărilor cadrelor medicale, Mario Iorgulescu a fost transferat pentru tratament, luni dimineaţă, la un spital din străinătate.

„În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE”, informează reprezentanţii Spitalului Elias.

Potrivit sursei citate, instituţiile abilitate au fost informate în acest sens. Medicii nu au precizat în ce ţară a fost transferat tânărul.

De altfel, medicii şi familia lui Mario Iorgulescu au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias la o clinică din Italia, transferul nereuşind la acel moment. mediafax.ro

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Ştirea ta -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri