Connect with us

ACTUAL

Loteria vaccinării. Care sunt codurile câştigătoare

Publicat

în

Autoritățile române nu au publicat nicăieri rezultatele Loteriei Vaccinării, deși acestea trebuiau postate pe site-urile Loteriei, Ministerului Economiei și Ministerului Sănătății.

Amintim că duminică seară a avut loc prima extragere în cadrul Loteriei de Vaccinare, transmisă de TVR. Participanții s-au putut înscrie de joi, începând cu ora 12:00, până vineri la ora 12:00, relatează HotNews.

Anterior autoritățile susțineau că cei care vor să vadă dacă au câștigat vor putea vedea rezultatele pe site-ul Loteriei Române – www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și pe site-ul Ministerului Sănătății.


La Loteria de vaccinare se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15 milioane lei, după cum urmează:

• 81 de premii săptămânale (80 de premii săptămânale + 1 premiu mare săptămânal);
• 3 premii lunare (câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luni);
• 2 premii la finalul Loteriei Programului național de vaccinare, respectiv în luna 3

Rezultatele Loteriei Vaccinării de duminică


În urma tragerii la sorți s-au acordat 80 de premii de 10.000 lei fiecare și un premiu în valoare de 100.000 lei.

Pentru Câștigătorul premiului de 100.000 lei s-a extras codul: 083577.

Cele 80 de premii de 10.000 lei au coduri cuprinse în intervalul : 083578 și 083657 inclusiv.

La extragerea din data de 3 octombrie 2021, au participat numerele de ordine din intervalul 1 – 518.186 și care corespund participanților înscriși pe https://certificat-covid.gov.ro, până vineri, 1 octombrie, ora 12:00.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Traficant de droguri, săltat în trafic de poliţiştii din Mehedinţi. Cannabis şi ecstasy, găsite la locuinţa sa

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce poliţiştii au găsit asupra sa şi în maşina pe care o conducea o cantitate de droguri şi instrumente pentru prepararea cannabisului.

Potrivit IPJ Mehedinţi, în urma controlului efectuat asupra vehiculului și tânărului, au fost găsite 100 de grame de cannabis, un grinder, un cântar electronic de precizie și suma de 106.000 de lei.

Bărbatul a fost arestat preventiv


„În baza probatoriului administrat, la data de 24 octombrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. –B.T. Mehedinți au dispus reținerea, pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani.

În aceeași zi, Tribunalul Mehedinți a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile a bărbatului”, transmite IPJ.

Ulterior, luni, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un imobil, situat în București, unde locuia, fără forme legale, bărbatul de 35 de ani.


În urma acțiunilor, au fost identificate și ridicate aproximativ 3 kilograme de cannabis, 13 comprimate ecstasy, 3 telefoane mobile, un laptop , mai multe recipiente și înscrisuri.

„În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, conchid poliţiştii.

CITEŞTE ŞI: Au vrut să fie traficanţi, dar i-au vândut droguri unui poliţist sub acoperire. Ce pedepse au primit patru tineri din Slatina

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

GORJ: 130 de persoane s-au vaccinat la centrul redeschis marți la spitalul din Târgu Jiu

Publicat

în

130 de persoane s-au vaccinat la Centrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, redeschis marți, potrivit situației întocmite de către reprezentanții instituției la ora 16.00. 

Acest centru destinat atât populației, cât și angajaților principalei unități medicale din județ, funcționează la Dispensarul TBC (clădirea de la Pasarelă).

Cei mai mulți dintre cei care s-au vaccinat marți au ales serul de la Pfizer.


„Astăzi, până la ora 16:00, se vaccinaseră 130 de persoane, dintre care 10 sunt angajați ai unității medicale. Marea majoritate a celor care au venit să se imunizeze au ales vaccinul Pfizer, cei mai mulți dintre ei fiind la cea de-a treia doză. La acest centru de vaccinare gorjenii se pot vaccina și cu serul Johnson&Johnson, în doză unică. 40 de persoane s-au vaccinat cu acest ser până la ora 16:00”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.

Persoanele care doresc să se imunizeze se pot prezenta de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00 la SJU, clădirea de pe strada A.I. Cuza din municipiul Târgu-Jiu.

Activitatea centrului este coordonată de medicul Mădălin Constantin Dinu, directorul medical al SJU Târgu-Jiu și de medicul epidemiolog Dumitru Vlăduț.


CITEȘTE ȘI: VIDEO | Controale la mall-ul din Craiova. Polițiștii și jandarmii au verificat certificatele verzi

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Dosar PENAL după ce mai mulţi copii s-au intoxicat cu clor, la bazinul de înot

Publicat

în

Poliţia a fost sesizată după ce, la camera de gardă a unui spital, au fost aduşi de părinţi trei copii intoxicaţi cu clor după ce participaseră la un antrenament de înot la un bazin din sectorul 6, București.

„Au fost declanşate cercetări, din oficiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Ulterior, aceeaşi unitate sanitară a informat subunitatea de poliţie cu privire la faptul că alţi minori au fost prezentaţi la camera de gardă, cu aceleaşi simptome”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), potrivit G4Media.

Au fost prelevate probe de apă din bazin, fiind sesizată şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.


„Urmare a probelor administrate în cauză, cercetările sunt continuate de Secţia 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu”, arată sursa citată.

CITEȘTE ȘI: Eroare la examenul de admitere la Jandarmerie. 11 candidați au luat nota 10 după contestații, deși inițial au primit 2 și 3

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.