AcasăACTUALLicitația pentru achiziționarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs, deblocată

Licitația pentru achiziționarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs, deblocată

spot_img

Licitația pentru achiziționarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

- Publicitate -

Ministrul Transporturilor susține că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis, spre publicare în SICAP, anunțul de participare așteptat de ani de zile.

„Este încă un pas spre modernizarea condițiilor de călătorie cu trenul în România pe rutele de navetă în zona marilor orașe. Vor fi înlocuite astfel trenurile electrice învechite și automotoarele diesel care sunt folosite în prezent”, spune Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.


Conform acestuia, achiziția, finanțată din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat al României, este împărțită în 3 loturi și acoperă câte o regiune a țării.

Astfel, lotul 1 include 20 de trenuri care vor deservi municipiile București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași și Suceava, lotul 2 include 23 de trenuri care vor deservi municipiile Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistrița, Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Reșița, iar lotul 3 include 19 trenuri care vor deservi direct municipiile București, Ploiești, Brașov, Constanța și Alexandria, prin intermediul nodului feroviar învecinat.

Trenurile din vor asigura inclusiv legătura cu stațiunile de pe Valea Prahovei.


În contractul, cu o valoare estimată cuprinsă între 3 miliarde de lei și 4 miliarde de lei (fără TVA), este prevăzută inclusiv asigurarea reparației și întreținerii celor 62 de trenuri, a mai spus ministrul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Economiei, la Avioane Craiova: „Industria aeronautică românească are un viitor”

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri