Connect with us

ACTUAL

Interlopul Florian Tudor, zis Rechinu, arestat în Mexic

Publicat

în

După mai bine de doi ani de când este căutat de FBI și DIICOT, Florian Tudor, zis Rechinu, a fost arestat în Mexic și urmează să fie extrădat. Românul se stabilise la Cancun, relatează presa mexicană.

Florian Tudor își câștigase renume de mare mafiot peste ocean, unde ar fi coordonat o grupare de crimă organizată, potrivit digi24.ro.

Procurorii mexicani au descoperit că românul și gruparea lui ar fi fost protejați de o rețea de politicieni din Mexic, însă cariera infracțională și-o începuse în România.


Potrivit unui comunicat al procuraturii generale a Mexicului, citat de Mediafax, un agent federal a încercat să împiedice arestarea lui Florian Tudor, în timp ce avocatul suspectului i-a atacat pe agenţii poliţiei ministeriale federale. Ambii au fost reţinuţi, urmând să fie puşi la dispoziţia ministerului public federal.

„La data de 27.05.2021, autoritățile judiciare din Mexic, Fiscalia General de la Republica, au efectuat o acțiune de punere în executare a unui mandat internațional de arestare emis de către autoritățile judiciare din România, pe numele respectivului inculpat, în prezent, acesta aflându-se în custodia autorităților mexicane, în cadrul procedurii de extrădare inițiate de către autoritățile române”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

În martie anul trecut, un tribunal român a ordonat capturarea sa pentru tentativă de crimă, șantaj și înființarea unei rețele de crimă organizată.


„La solicitarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, la data de 23.03.2021, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă în lipsă a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, instigare la șantaj și șantaj, decizie rămasă definitivă în urma unei hotărâri a Curții de Apel București, din data de 07.04.2021”, transmite sursa citată.

„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, este precizat în comunicat.

„Autoritățile mexicane au colaborat cu autoritățile române cu celeritate și eficiență. Ministerul Justiției a beneficiat de asistența Ambasadei României în Statele Unite Mexicane. Procedura de extrădare se va desfășura conform legislației statului solicitat. Ministerul Justiției din România va întreprinde toate demersurile legale în virtutea atribuțiilor sale de autoritate centrală în materia extrădării”, transmite Ministerul Justiției.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Ministerul Justiției susține înființarea camerelor de anchete pentru minori în toate unitățile de Parchet din țară

Publicat

în

Un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Justiţiei analizează cu prioritate practica instanţelor şi a Parchetelor în cauzele privind infracţiuni sexuale cu victime minore, una dintre soluţiile propuse fiind înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.

Potrivit unui comunicat al ministerului, grupul de lucru privind victimele infracţiunilor şi-a început activitatea în luna februarie pe trei domenii principale: abuzuri sexuale asupra minorilor, violenţa domestică şi trafic de persoane. Grupul a adus la aceeaşi masă, în întâlniri periodice, reprezentanţii Poliţiei, Parchetelor, Direcţiilor de protecţie a copilului, ai Colegiului psihologilor şi ai mediului universitar, scrie Agerpres.


Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat grupului de lucru privind problematica victimelor infracţiunilor să analizeze cu celeritate Raportul Inspecţiei Judiciare privind “practica instanţelor de judecată şi a Parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore” şi să propună măsuri care să remedieze neajunsurile semnalate.

“Acest raport ar trebui să ofere un tablou de ansamblu asupra practicii judiciare şi a modului în care sunt soluţionate sesizările privind abuzurile sexuale asupra minorilor. Săptămâna aceasta a fost deblocat raportul şi avem de găsit rapid soluţii, fie la nivel legislativ, fie în ceea ce priveşte cooperarea între instituţiile care cercetează infracţiunile, acordă sau ar trebui să acorde asistenţă victimelor. Minorii abuzaţi trec deja printr-o traumă imensă şi trebuie ajutaţi, în niciun caz ignoraţi sau înfieraţi”, a declarat Stelian Ion.

Una dintre soluţiile susţinute de Ministerul Justiţiei este înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.


O altă decizie deja adoptată la nivelul grupului de lucru este actualizarea HG 49/2011, care aprobă metodologia-cadru pentru intervenţia în echipă multidisciplinară în situaţii de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie.

De asemenea, în urma întâlnirilor de la Ministerul Justiţiei, grupul de lucru a identificat soluţii pentru implicarea asistenţilor comunitari în teritoriu pentru a colabora cu angajaţii Direcţiilor pentru protecţia copiilor, implicarea mediului academic în organizarea unor cursuri de formare pe componenta psihologică şi soluţii pentru o metodologie, la nivelul INML, privind recoltarea probelor serologice şi de ADN.

Grupul de lucru va acorda o atenţie deosebită practicii instanţelor în cauzele privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore şi, în măsura în care se va dovedi necesar, va propune inclusiv soluţii legislative pentru a se ajunge la o practică unitară.

CITEȘTE ȘI:  Ministrul Justiției, avertisment pentru clanurile de interlopi: „Trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Aplicație pentru a opri concursurile aranjate de la stat. Cum funcționează

Publicat

în

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a lansat o aplicație pentru extragerea aleatorie a subiectelor la concursurile organizate pentru ocuparea locurilor de muncă, varinată care, spun reprezentanții instituției, va opri practica aranjamentelor pentru o funcție în administrație.

De această aplicație s-au dovedit a fi interesate, momentan, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, al Energiei, al Sănătății și câteva prefecturi.

„Acesta este un moment al adevărului și vom vedea câte instituții ale statului o vor folosi. Momentan, și-au arătat interesul Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, al Sănătății, dar și câteva prefecturi din țară”, a declarat Liviu Mălureanu, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.


Aplicația va selecta, cu 30 de minute înaintea probei scrise, subiectele care vor fi date la concurs și astfel, vor fi împiedicate fraudele.

Mălureanu a mai spus că a pregătit și un proiect de Hotărâre de Guvern pentru ca aplicația să devină obligatorie în instituțiile publice când se organizează un concurs pentru ocuparea unui loc de muncă vacant.

Aplicația a costat aproximativ 15.000 de lei.


CITEȘTE ȘI:  Noi fonduri europene prin programe transfrontaliere, atrase în Olt. Ce proiecte pregăteşte CJ

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Lac dintr-o comună din Gorj, acoperit cu pământ. Garda de Mediu a aplicat o primă amendă

Publicat

în

O societate care deține o carieră privată de cărbune din județul Gorj a fost amendată de Garda de Mediu, după ce s-a constatat faptul că încălca prevederile privind  gestionarea deșeurilor din industria extractivă. 

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au efectuat un prim control la o exploatare minieră privată care își desfășoară activitatea în localitățile Slivilești și Samarinești, după ce în spațiul public au apărut imagini cu deșeuri(pământ) aruncate într-un lac din Slivilești.

„Din primele cercetări efectuate s-a constatat încălcarea prevederilor legale din domeniul gestionării deșeurilor din industria extractivă (steril ) motiv pentru care societatea in cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 30 000 lei. Deoarece sunt necesare clarificări de la toate entitățile care au emis avize pentru desfășurarea acestei activități, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au decis prin măsuri interzicerea oricărei activități miniere care are legătură cu suprafața luciului de apă afectat”, informează Garda de Mediu Gorj.


Verificările vor continua.

CITEȘTE ȘI: VIDEO & FOTO | Terenuri agricole distruse de avariile CET II Craiova. Plantație de căpșuni bio afectată periodic începând cu anul 2016

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.