Connect with us

ACTUAL

Furt într-o carieră minieră aparținând CEO. O tânără din Rovinari este cercetată penal

Publicat

în

O femeie în vârstă de 28 de ani, din Rovinari, este cercetată penal, după ce a furat role metalice dintr-o carieră minieră aparținând Complexului Energetic Oltenia. 

Potrivit IPJ Gorj, tânăra a fost prinsă în flagrant, în timp ce transporta bunurile furate către un centru de fier vechi.

„Polițiști din cadrul Secției 5 Poliției Rurală Rovinari au depistat în flagrant o tânără de 28 de ani, din orașul Rovinari, care transporta cu un atelaj hipo în incinta unui centru de colectare fier vechi de pe raza comunei Fărcășești, 28 de role metalice uzate,  care ar fi fost sustrase de la unitatea miniera din orașul Rovinari”, informează IPJ Gorj.


Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Bunurile au fost recuperate și predate reprezentanților unității miniere.

CITEȘTE ȘI: Un afgan a circulat, din Turcia până la Giurgiu, ascuns pe osia unei semiremorci


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Adolescent dintr-o comună din Gorj, găsit mort în casă

Publicat

în

Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Gorj după ce un adolescent în vârstă de 13 ani, din comuna Căpreni, a fost găsit mort, în pat, de către tatăl său.

Tatăl băiatului a sunat la 112, însă medicii de pe ambulanţă nu l-au mai putut salva.

„La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj care a constatat decesul minorului și o echipă operativă constituită la nivelul subunității care a efectuat cercetarea locului faptei.


În urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au observat urme de violenţă la nivelul capului, trunchiului sau membrelor, acesta fiind transportat la Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Gorj.

CITEŞTE ŞI: Un deținut de la Penitenciarul Craiova a murit la spital


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Miros de gaze la două cafenele din Horezu (Vâlcea). Mai multe persoane au fost evacuate

Publicat

în

Mai multe persoane au fost evacuate din două cafenele, duminică seara, din cauza semnalării de miros de gaze, în oraşul Brezoi din Vâlcea.

Pompierii militari au intervenit, însă nu au fost detectate depăşiri.

„Din cauza semnalării mirosului de gaz la doi operatori economici de alimentație publică din orașul Brezoi; de pe strada Unirii; s-au evacuat 15 persoane aflate în acestea, s-a întrerupt energia electrică și asigurart un perimetru de siguranță. Pompierii militari  sunt la fața locului cu trei echipaje pentru gestionatre situației. La măsurătoare efectuata de echipajul CBRN nu au fost constatate depășiri ale valorilor normale la nici una din substanțele detectabile de către aparatura din dotare”, transmite ISU Vâlcea.


CITEŞTE ŞI: Aparatul radar poate înregistra pe timpul nopţii? Ce răspund poliţiştii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

OMICRON: Carantină pentru cei ce vin din afara UE și formular de localizare

Publicat

în

Oficialii au anunţat că vor fi introduse restricții în România, după ce au fost confirmate două cazuri de infectare cu tulpina Omicron.

Nicolae Ciucă a anunţat încă de aseară că va dispune primele măsuri pentru a limita răspândirea virusului.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a făcut declaraţii după ședința convocată duminică de premier, după confirmarea primelor două cazuri de infectare cu tulpina Omicron.


“Persoanele nevaccinate sau care n-au trecut prin boală urmează sa fie carantinare timp de 10 zile. Dacă persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală nu prezintă test PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătorie, vor intra in carantina timp de 14 zile”, a declarat Alexandru Rafila.

Pentru limitarea răspândirii variantei Omicron, persoanele care vin din afara UE în România vor trebui să prezinte un test PCR făcut cu cel puțin 48 de ore înainte.

România va introduce formularul de localizare a pasagerilor, pentru toți pasagerii care intră în țară, din 20 decembrie.

Măsurile au fost anunțate de ministrul Sănătății Alexandru Rafila și secretarul de stat Raed Arafat.


Aşadar, persoanele din afara UE care nu sunt vaccinate vor intra în carantină timp de 10 zile.

Persoanele care vin din spațiul UE vor trebui să prezinte certificatul verde, iar persoanele nevaccinate care vin din zona roșie intră in carantină timp de 10 zile. Persoanele nevaccinate și care nu prezintă un test făcut cu 72 de ore înainte intră în carantină 14 zile, a anunțat ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

Formularul de localizare a pasagerilor va trebui completat de toate persoanele care intră în România, din UE sau din afara uniunii.

Introducerea formularului va fi precedată de o stategie de comunicare, a anunțat Raed Arafat.

“Formularul de localizare a pasagerului sau PLF, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrarea în aeroporturi şi unde, persaoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă şi să îl prezinte la graniţă pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată. Acest formular urmează să fie implementat începând cu data de 20 decembrie şi se va elabora şi o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare pentru a pregăti oamenii pentru folosirea acestui formular”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi de la directorul ANPC privind alegerea cadourilor pentru sărbători

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.