Connect with us

ACTUAL

FOTO&VIDEO. Un bărbat din Craiova şi-a sechestrat soţia şi soacra. Intervenţie în forţă a poliţiştilor

Publicat

în

Intervenţie în forţă a poliţiştilor din Craiova, noaptea trecută, într-un apartament din municipiu, unde un bărbat își ţinea soția și soacra închise în locuință și nu le permitea să iasă afară.

Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 60 ani, din Craiova, refuză să deschidă uşa apartamentului de pe Strada Revoluției, din Craiova, pentru a permite soției și soacrei sale să iasă afară.

La fața locului s-au deplasat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj precum și un echipaj din cadrul I.S.U. Dolj.


Forțele de ordine prezente la fața locului, după analizarea situației de fapt, au luat hotărârea sa pătrundă în locuință.

Astfel, cu ajutorul unei scări, polițiștii au reușit să pătrundă  în locuința situată la etajul 1, pe o fereastră a apartamentului.

„Din fericire, intervenția s-a finalizat cu succes iar persoanele implicate nu au suferit vătamari corporale. Bărbatul a fost imobilizat de poliţişti și condus la sediul secției pentru audieri, în vederea stabilirii situației de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Potrivit anchetatorilor,  în cursul nopții de 5 spre 6 iunie, bărbatul le-ar fi agresat fizic pe cele două femei.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au  întocmit formularul de evaluare a riscului, însă cele două femei s-au opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

În cele din urmă, bărbatul a fost închis într-o unitate medicală de specialitate.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și violență în familie, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Craiova, urmând ca la finalizare sa fie propusă soluție legală. De asemenea, în cursul nopții trecute, bărbatul a fost transportat la un spital de specialitate, în vederea efectuarii unui consult medical, unde a rămas internat”, a mai declarat reprezentantul IPJ.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Stații de încărcare pentru mașini electrice, amplasate în Craiova. Nouă locații au fost stabilite

Publicat

în

Nouă stații de încărcare pentru mașini electrice vor fi instalate în Craiova, zonele unde vor fi amplasate fiind aprobate în ședința de consiliu local din această lună. 

Cele nouă locații unde vor fi amplasate aceste stații sunt:

Parcare Piața „Constantin Brâncuși” din zona Gării;


Parcarea de la Piața Mare (Calea Bucureşti, tronsonul cuprins între str. Frații Golești și str. Nicolae Bălcescu);

Parcarea de la Big Craiovița Nouă (bd. Tineretului, tronsonul cuprins între str. George Enescu și aleea Magnoliei);

Parcarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova(str. Tabaci, tronsonul cuprins între bd. 1 Mai și str. Râului);


Zona Parcului Nicolae Romanescu (str. Corneliu Coposu, tronsonul cuprins între calea Unirii și str. Eroilor);

Grădina Botanică (str. Iancu Jianu, tronsonul cuprins între str. Nicolae Titulescu și str. Constantin Lecca);

Parcarea de pe strada Împăratul Traian (tronsonul cuprins între str. Spania și str. Henri Coandă);

Parcarea de pe strada Sf. Dumitru (tronsonul cuprins între Calea Unirii și str. Felix Aderca);

Parcarea de pe A.I. Cuza (tronsonul cuprins între str. Arieș și str. Nicolae Bălcescu).

CITEȘTE ȘI: Poliția Locală Craiova își cumpără cinci mașini electrice

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Coronavirus, informaţii la zi: 153 cazuri noi, un deces, 49 pacienţi la Terapie Intensivă

Publicat

în

Până astăzi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.033 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.682 de pacienți au fost declarați vindecați.


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 153 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

CITEŞTE ŞI: Grecia intră în zona ROŞIE. Persoanele nevaccinate, care revin în România, intră în carantină

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.


 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 21293 3 0,02
2. Arad 23705 1 0,03
3. Argeș 27497 1 0,03
4. Bacău 26135 3 0,04
5. Bihor 29305 5 0,01
6. Bistrița-Năsăud 11909 5 0,05
7. Botoșani 14209 -1** 0,02
8. Brașov 43708 5 0,02
9. Brăila 13310 2 0,02
10. Buzău 12603 2 0,03
11. Caraș-Severin 11498 3 0,01
12. Călărași 10083 2 0,03
13. Cluj 57737 3 0,08
14. Constanța 43049 14 0,06
15. Covasna 8560 -4** 0
16. Dâmbovița 22525 3 0,02
17. Dolj 26749 4 0,04
18. Galați 27683 1 0,02
19. Giurgiu 11043 3 0,02
20. Gorj 9226 0 0,01
21. Harghita 8297 0 0,02
22. Hunedoara 22914 1 0,06
23. Ialomița 10802 0 0,02
24. Iași 42550 7 0,06
25. Ilfov 45269 5 0,17
26. Maramureș 20454 4 0,05
27. Mehedinți 8345 1 0,01
28. Mureș 23998 1 0,01
29. Neamț 19004 3 0,02
30. Olt 14641 0 0,02
31. Prahova 35523 5 0,04
32. Satu Mare 13065 6 0,09
33. Sălaj 10958 0 0,02
34. Sibiu 26532 0 0,03
35. Suceava 24258 0 0,03
36. Teleorman 13745 0 0,05
37. Timiș 54466 9 0,06
38. Tulcea 8453 3 0,03
39. Vaslui 16014 0 0,02
40. Vâlcea 16459 1 0,02
41. Vrancea 10698 0 0,01
42. Mun. București 184143 30 0,10
43. Cazuri noi nealocate pe județe  

 

618*

22
 TOTAL 1.083.033 153

                                                                                          

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

**Numărul total de cazuri aferent județelor Botoșani și Covasna a fost actualizat.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 24 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 2
2 ARAD 0
3 ARGEŞ 1
4 BACĂU 0
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 1
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 1
14 CONSTANŢA 2
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 0
17 DOLJ 2
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 1
20 GORJ 0
21 HARGHITA 0
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 1
25 ILFOV 0
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 9
29 MUREŞ 0
30 NEAMŢ 0
31 OLT 0
32 PRAHOVA 0
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 0
35 SIBIU 0
36 SUCEAVA 3
37 TELEORMAN 0
38 TIMIŞ 0
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
Total 24

CITEŞTE ŞI: Tulpina Delta a coronavirusului, în judeţul Olt: Un bărbat din Topana a decedat

Până astăzi, 34.278 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.07.2021 (10:00) – 30.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Mureș și Sibiu.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

2 dintre decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, în urma verificărilor efectuate.

Cele 2 decese s-au produs în luna iunie 2021, în județul Mureș.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 410. Dintre acestea, 49 sunt internate la ATI.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO | Şcoala Bistriţa Nouă din Piatra-Olt, reabilitată, modernizată şi dotată de primărie. Primarul anunţă noi investiţii

Publicat

în

Şcoala Gimnazială Bistriţa Nouă din oraşul Piatra-Olt a fost reabilitată, modernizată şi dotată printr-un proiect derulat de primăria din localitate.

Primarul oraşului, Nicuşor Rada, a explicat că finanţarea investiţiei a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Valoarea investiţiei se ridică la 1.018.726,94 lei, TVA inclusă.

Investiţia a vizat şi montarea unei noi centrale termice şi achiziţionarea de mobiler şcolar. Totodată, au fost înlocuite instalaţiile sanitare şi instalaţiile electrice.


Patruzeci de elevi şi preşcolari beneficiază de noile condiţii moderne. Primarul Nicuşor Rada spune că investiţiile la Şcoala Bistriţa Nouă nu se vor opri aici.

„În continuarea acestui proiect, din bugetul anului viitor, alocăm fonduri pentru refacerea şi împrejmuirea parcului şi locului de joacă, dar şi pentru un teren de sport”, a declarat edilul.

Clădirea Şcolii Bistriţa Nouă datează din 1964, acesta fiind primul proiect amplu de investiţii de care beneficiază imobilul.


CITEŞTE ŞI: FOTO | Centru Medical nou cu patru cabinete unde vor veni medici specialişti, în Piatra-Olt. Investiţia, din bugetul local

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.