Connect with us

ACTUAL

FOTO: Percheziții în județul Vâlcea. Grupare specializată în trafic de droguri și spălare de bani, destructurată

Publicat

în

Opt persoane au fost reținute, miercuri, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, fiind acuzate de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, spălare de bani, fals în înscrisuri oficiale și trafic de droguri.

Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2020 – iunie 2021, pe raza județului Vâlcea, s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat, format din cel puțin 16 membri, cu scopul de a pune la dispoziţia unor autori de fraude informatice, în baza unei înţelegeri prealabile, conturi bancare pentru a le folosi la comiterea de infracţiuni.

„Astfel, membrii grupului au deschis un număr de cel puţin 200 conturi bancare pe teritoriul Ungariei, prin utilizarea unor acte de identitate străine, falsificate. Totodată, au folosit alte 100 de conturi bancare deschise în Spania, Polonia, Germania, Olanda şi alte ţări, prin intermediul cărora au fost transferate şi ulterior retrase sume ce se ridică la cel puţin 2 milioane euro, provenite din comiterea de infracțiuni de fraudă informatică. Ulterior comiterii fiecărei infracțiuni informatice şi confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii grupării aveau rolul de a transfera respectivele sume în alte conturi pe care le controlau, de a retrage sumele de bani, iar după oprirea unui procent, în jur de 30% în funcție de înţelegerile infracţionale, de a remite sumele de bani către autorii fraudelor sau către alţi participanţi la săvârșirea infracțiunilor”, se arată într-un comunicat DIICOT.


Ieri, au fost efectuate 27 de percheziții domiciliare, pe raza județului Vâlcea și a municipiului București, în urma cărora au fost ridicate sumele de 105.000 de euro și 20.300 de lei, ceasuri, telefoane, cartele, tablete, un pistol cu glonț, supus autorizării, 34 de fragmente vegetale și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.

„Cercetările s-au desfăşurat în baza unui acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT(Joint Investigation Team), la nivelul Eurojust, între DIICOT și autorităţile judiciare din Olanda și concomitent, pe teritoriul Greciei, în Atena, au fost efectuate alte 2 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost identificați 2 suspecte și au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi suma de 120.000 euro”, se amai arată în comunicat.

Astăzi, cele opt persoane vor fi prezentate  Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


CITEȘTE și: Percheziții în cazul unor persoane care și-au cumpărat mașini în rate folosind adeverințe de venit falsificate

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Poliţiştii doljeni, acţiune de amploare alături de oamenii legii din Olt şi Mehedinţi. Peste 200 de amenzi aplicate în doar două ore

Publicat

în

Zeci de permise de conducere reţinute, peste 200 de amenzi şi un dosar penal, acesta este rezultatul unei acţiuni derulate de către poliţiştii doljeni, duminică, timp de două ore, în colaborare cu oamenii legii din Mehedinţi şi Olt.  

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a precizat că acţiunea a avut loc pe mai multe artere din judeţ, în intervalul orar 12.00-14.00.

“În doar două ore, polițiștii rutieri au aplicat 202 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 58.000 de lei, au reținut 27 de permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare, fiind constatată și o infracțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat reprezentanta IPJ Dolj.


Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Filiași, care conducea un autoturism pe DN 6, pe raza localității Brădești, cu viteza de 131 km/h, a fost taxat de către oamenii legii.

De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat de 37 de ani, din Târgu Jiu, care conducea un autoturism pe DN 6, în afara localității Ișalnița, cu viteza de 141 km/h.

“Cei în cauză au fost sancţionați contravenţional conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1305 de lei iar ca măsură complementară le-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.


Reprezentanta IPJ Dolj a mai spus că polițiștii rutieri vor fi prezenți în trafic şi zilele următoare.

CITEŞTE ŞI: DOLJ: Alți doi șoferi iubitori de viteză au fost taxați de către polițiști. Mesajul oamenilor legii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Patru maşini implicate într-un accident pe Valea Oltului. Intervine elicopterul SMURD

Publicat

în

Patru autoturisme au fost implicate, duminică, într-un accident grav, pe DN 7 – Valea Oltului, în localitatea Râul Vadului. 

Potrivit Centrului Info Trafic, o persoană este încarcerată.

Pe lângă echipajele SMURD și ale Ambulanței Sibiu, a fost solicitat și elicopterul, informează autorităţile.


Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

CITEŞTE ŞI: FOTO: Patru persoane, între care o fetiţă de 4 ani, victimele unui accident rutier produs în judeţul Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

CIFRELE ZILEI: Peste 150 de cazuri de Covid, în ultimele 24 de ore

Publicat

în

Până astăzi, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.341 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.767 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 152 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.


 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 21295 1 0,03
2. Arad 23712 5 0,02
3. Argeș 27502 1 0,02
4. Bacău 26143 4 0,05
5. Bihor 29308 3 0,02
6. Bistrița-Năsăud 11913 0 0,05
7. Botoșani 14212 0 0,02
8. Brașov 43712 2 0,02
9. Brăila 13315 1 0,03
10. Buzău 12603 0 0,03
11. Caraș-Severin 11498 0 0,01
12. Călărași 10092 5 0,06
13. Cluj 57751 2 0,09
14. Constanța 43078 13 0,08
15. Covasna 8560 0 0
16. Dâmbovița 22534 5 0,03
17. Dolj 26755 5 0,04
18. Galați 27691 2 0,03
19. Giurgiu 11046 3 0,02
20. Gorj 9226 0 0,03
21. Harghita 8297 0 0,02
22. Hunedoara 22914 0 0,06
23. Ialomița 10802 0 0,02
24. Iași 42567 8 0,08
25. Ilfov 45285 12 0,19
26. Maramureș 20457 1 0,05
27. Mehedinți 8345 0 0,02
28. Mureș 24003 3 0,02
29. Neamț 19009 3 0,02
30. Olt 14644 1 0,02
31. Prahova 35535 6 0,05
32. Satu Mare 13069 3 0,10
33. Sălaj 10959 1 0,02
34. Sibiu 26532 0 0,03
35. Suceava 24267 7 0,03
36. Teleorman 13749 0 0,04
37. Timiș 54483 8 0,09
38. Tulcea 8453 0 0,04
39. Vaslui 16016 0 0,03
40. Vâlcea 16459 0 0,01
41. Vrancea 10699 0 0,01
42. Mun. București 184205 31 0,13
43. Cazuri noi nealocate pe județe  

 

646*

16  
 TOTAL 1.083.341 152  

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 0
2 ARAD 0
3 ARGEŞ 1
4 BACĂU 4
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 0
10 BUZĂU 0
11 CĂLĂRAŞI 3
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 0
14 CONSTANŢA 1
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 1
17 DOLJ 0
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 1
20 GORJ 0
21 HARGHITA 0
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 1
25 ILFOV 2
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 3
29 MUREŞ 0
30 NEAMŢ 0
31 OLT 0
32 PRAHOVA 0
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 2
35 SIBIU 0
36 SUCEAVA 0
37 TELEORMAN 0
38 TIMIŞ 0
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
  Total 19

Până astăzi, 34.286 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.


În intervalul 31.07.2021 (10:00) – 01.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese (3 bărbați și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județul Mureș.

Toate cele 5 decese  sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, în urma verificărilor efectuate. Acestea s-au produs 3 în luna aprilie 2021 și 2 în luna iunie 2021.

Dintre acestea, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 411. Dintre acestea, 59 sunt internate la ATI.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.