Connect with us

ACTUAL

FOTO | La oraş, ca la ţară: Strada din Scorniceşti care devine impracticabilă după ploi, unde a rămas blocată ambulanţa

Publicat

în

O stradă din oraşul oltean Scorniceşti arată ca în cel mai îndepătat cătun din ţară, fiind greu de trecut cu maşina sau pe jos, mai ales în această perioadă cu precipitaţii dese. Chiar şi un echipaj de ambulanţă a rămas blocat pe „artera” respectivă. Primarul urbei spune că este un caz izolat şi că se va interveni cu balast.

Imagini cu starea deplorabilă a străzii Magazinului din satul Bălţaţi al oraşului Scorniceşti au fost postate de oameni pe Facebook, exasperaţi de situaţie. Un utilizator al reţelei de socializare susţine că până şi o ambulanţă a rămas blocată în nămol.

„Sat Bălțați, strada Magazinului. Nămol cu nemiluita, până și ambulanţa a rămas înțepenită de curând. Se poate oare aduce macar o rabă, două de piatra sa mai astupăm gropile”, transmite utilizatorul.


Contactat telefonic, primarul oraşului Scorniceşti, liberalul Daniel Tudor, susţine că este vorba despre un caz izolat şi că primăria va inteveni în zonă, după ce trece perioada precipitaţiilor.

„Este o străduţă, o ulicioară. Este un caz izolat acolo, nu arată peste tot aşa. Am văzut şi eu postarea, suntem la curent cu problemele. Înainte de sărbători am tot băgat piatră, dar a tot plouat în această perioadă. Au fost precipitaţii şi ba îngheţ, ba zăpadă şi ploi şi n-am reuşit să intervenim. Dacă intervenim astăzi şi plouă la noapte, n-am făcut nimic”, a declarat Tudor.

Mai mult, edilul promite asfaltarea: „Avem proiecte şi am putea acoperi toate zonele neasfaltate”.


În ceea ce priveşte situaţia echipajului de ambulanţă rămas blocat în nămolul de pe stradă, primarul Tudor spune că nu a fost informat despre caz.

„Nu cunosc! N-am avut nicio sesizare şi niciun telefon în sensul ăsta”, a spus el.

 

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Accident feroviar, la Filiaşi. O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren

Publicat

în

O femeie în vârstă de 70 de ani, din Filiaşi, a murit, sâmbătă seara, după ce a fost lovită de tren, în gara din localitate.

Femeia se afla pe linie, atunci când a fost lovită de tren.

CITEŞTE ŞI: Doi bărbaţi şi o femeie din Olt, care ar fi trebuit să fie în carantină, găsiți de poliţişti în staţiunea Mamaia


„În această seară, polițiști din cadrul P.P.T.F. Filiași au fost sesizati prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană aflată în gabaritul liniei, în Stația CF Filiași, a fost lovită  de tren. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat o femeie de 70 de ani, din Filiași. Din păcate,  în urma impactului, femeia a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Un tânăr din Scorniceşti (Olt), accident în Argeş. O tânără a ajuns la spital

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO | Un tânăr din Scorniceşti (Olt), accident în Argeş. O tânără a ajuns la spital

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Scorniceşti, judeţul Olt, a provocat un grav accident rutier, sâmbătă, în judeţul Argeş, o adolescentă în vârstă de 16 ani ajungând la spital.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Costeşti, pe drumul naţional DN 65A.

CITEŞTE ŞI: Accident cu două maşini implicate, în apropiere de Slatina, la Recea. O persoană a murit


„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Scornicești, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65A, din direcția Pitești spre Costești, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, a intrat în coliziune lateral stânga cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 47 de ani, din Costești, după care a intrat în coliziune cu un autocamion cu remorcă, condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Vlădești”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pasagerei dreapta față din primul autoturism, minoră de 16 ani, care a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații, având diagnostic preliminar TCC minor și suspiciune fractură membru inferior drept.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.


În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

CITEŞTE ŞI: VIDEO. Un preot beat a dărâmat un stâlp, la intrarea în oraş

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO. Adolescent lovit de o motocicletă, în Vâlcea. Motociclistul, în stare gravă

Publicat

în

UPDATE >> Motociclistul a decedat, la spital

ŞTIREA INIŢIALĂ>> Un motociclist este în stare gravă după ce, sâmbătă, a lovit un adolescent în vârstă de 13 ani şi a căzut cu motocicleta.

Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional DN 67, în comuna Buneşti din Vâlcea. Se pare că adolescentul se angajase în traversarea străzii.

CITEŞTE ŞI: GRAV accident rutier pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. O persoană a murit, în urma impactului dintre un autoturism şi un TIR


„Polițiștii Serviciului rutier intervin la un accident rutier, în comuna Bunești, pe Drumul național 67, soldat cu două victime. Din primele date, reiese că un motociclist ar fi accidentat un minor care se angajase în traversarea drumului”, transmite IPJ Vâlcea.

Un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ intervin la faţa locului.

„Pietonul este un băiat, în vârstă de 13 ani, iar motociclistul este în stare gravă, inconștient.Baiatul este monitorizat și transportat la UPU de către echipajul SMURD. El are o fractură la membrul inferior și multiple escoriații, iar motociclistul este transportat de echipajul SAJ, în stare de inconștiență.”, transmite ISU.


CITEŞTE ŞI: Accident cu două maşini implicate, în apropiere de Slatina, la Recea. O persoană a murit

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.