Connect with us

ACTUAL

FOTO: IMPACT frontal între două maşini, în Vâlcea. Două persoane rănite

Avatar

Publicat

în

Două autoturisme s-au izbit frontal, miercuri, pe un drum comunal din comuna Păuşeşti Otăsău din judeţul Vâlcea, două persoane fiind rănite.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru a stabili cu exactitate, cum s-a produs accidentul rutier.

„În urmă cu puțin timp polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe raza localității Păușești Otăsău. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Comunal 196 din localitate, iar în accident sunt implicate două auto. Între cele două auto a avut loc un impact frontal, în împrejurări ce urmează a fi stabilite de către polițiști. De asemnea, în urma evenimentului rutier au rezultat vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului ruiter”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Craiova: Se întrerupe apa în mai multe cartiere din municipiu

Octavia Hantea

Publicat

în

Reprezentanții Companiei de Apă Oltenia anunță întreruperea furnizării apei potabile în mai multe cartiere din Craiova, în data de 15 aprilie, între orele 09:00–18:00. 

Potrivit unui comunicat de presă remis de CAO, miercuri, este vorba despre cartierele Rovine, Calea București (parțial), Lăpuș, Lăpuș Argeș, în zona cuprinsă între Bulevardul Carol I, Calea București, Bulevardul Decebal, Bulevardul Carol I.

„Motivul întreruperii furnizării apei potabile este înlocuirea unei conducte cu diametrul nominal de 400 mm amplasată pe Strada Sărarilor”, se arată în comunicat.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Gorj: Șofer amendat, după ce a fost depistat că transporta cenușa de la termocentrală cu o mașină neconformă

Octavia Hantea

Publicat

în

Un șofer a fost amendat de Garda de Mediu Gorj, după ce a fost prinsă că transporta cenușă de la termocentrală cu o mașină care prezenta defecțiuni și astfel conținutul era împrăștiat în jur.  

Amenda aplicată în acest caz a fost de 10.000 de lei.

„Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat cercetările în cazul unui autovehicul care transporta pe drumul național DN 66, cenușă de la termocentrală, având defecțiuni care au produs în trafic, poluarea aerului. Șoferul găsit vinovat a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei”, anunță Garda de Mediu Gorj.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Trei județe din Oltenia, sub cod galben de vânt

Octavia Hantea

Publicat

în

O avertizare nowcasting cod galben de vânt, valabilă în trei judeţe din Oltenia, a fost emisă de către meteorologi, miercuri. 

Potrivit meteorologilor, astăzi, până la ora 18.00, în judeţele Olt, Dolj şi Mehedinţi se vor semnala, local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55 – 65 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.