Connect with us

ACTUAL

FOTO. Imagini din Drăghiceni, localitatea din judeţul Olt carantinată de autorităţi

Avatar

Publicat

în

Poliţiştii şi jandarmii olteni au instituit filtre la intrările şi ieşirile în şi din comuna Drăghiceni, carantinată zonal.

Măsura se aplică din această dimineaţă pentru satele Drăghiceni, Liiceni și Grozăvești.

Pe perioada carantinei zonale, se instituie următoarele măsuri:

Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere;

Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.

Se permite tranzitarea localității carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.

Totodată, se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată:

identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1, alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;

limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;

în intervalul orar 06,00 – 20,00, în interiorul zonei menționate la art. 1, alin. (2) se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10,00 – 14,00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, în intervalele orare 06,00 – 10,00, respectiv 14,00 – 20,00;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e) deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;

f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare; i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;

j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor;

l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;

m) alte motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

n) participarea la activități religioase;

o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a călătoriei;

p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2.

Decizia de carantinare zonală a comunei Drăghiceni a fost luată după ce rata de infectare la nivelul localităţii a depăşit 12 cazuri de coronavirus la 1.000 de locuitori. În prezent, această rată a ajuns la 14,34/1.000.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

VIDEO. Accident în Teleorman: Impact între un TIR şi un autoturism, trei persoane rănite

Avatar

Publicat

în

Trei persoane sunt rănite în urma unui accident rutier petrecut, miercuri, în judeţul Teleorman, între Alexandria şi Lăceni. Una dintre victime ar fi încarcerată.

Potrivit ISU Teleorman, în accident sunt implicate un autoturism şi un TIR care transporta cereale.

„Accident pe VO1, Alexandria – Lăceni, un TIR care transporta cereale și un autoturism, posibil 3 victime, dintre care una încarcerată. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria cu o mașină de stingere, o descarcerare și o autospecială de transport personal și victime multiple, iar din cadrul SAJ Teleorman două echipaje medical”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Staţii de tratare a apei din judeţul Olt, reabilitate cu fonduri europene

reporter24

Publicat

în

Contractul de execuţie a proiectului „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei”, din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, a fost semnat, miercuri, de compania de apă. Proiect are o valoare totală eligibilă de  1.147.116.622,49 lei fără TVA.

Potrivit unui comunicat remis de CAO, în cadrul acestui proiect se vor reabilita și extinde stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia și vor fi dotate cu echipamente performante pentru tratarea și monitorizarea calității apei potabile.

Stația de tratare și pompare „Nicolae Bălcescu” va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 540 mc/h, iar stația de tratare Salcia va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 490 mc/h.

Contractul de Lucrări „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei” a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, asocierii SC ELSACO ELECTRONIC SRL & CVW TECHNOLOGIES SA, lider de asociere fiind SC ELSACO ELECTRONIC SRL. Valoarea contractului este de 51.783.368,51 lei fără TVA, din  care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din Bugetul Local.

Durata contractului de execuție este de 35 luni, la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

„Contractul pe care l-am semnat astăzi este o veste bună pentru toți cetățenii municipiului Slatina pentru că, odată finalizate aceste lucrări la cele două stații de tratare, Nicolae Bălcescu și Salcia, vom putea spune că am eliminat disconfortul cauzat de turbiditatea crescută a apei potabile. În aceste două uzine de apă, așa cum le spun eu, vom îmbunătăți calitatea apei furnizate locuitorilor, contribuind astfel de reînnoirea și dezvoltarea orașului nostru. Sunt convins că și stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia vor deveni puncte de atracție, așa cum este acum Stația de Epurare, pentru elevi, profesori și pentru toți cetățenii din municipiul Slatina care vor să afle povestea apei pe care noi o furnizăm. Compania de Apă Olt este parte din fiecare comunitate”, a explicat Cătălin Ușurelu, director general Compania de Apă Olt.

Prin implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, Compania de Apă Olt are ca obiectiv îmbunătățirea standardelor de viață și protejarea mediului înconjurător.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Pasajul Universității din Craiova, închis pentru efectuarea unor lucrări

Octavia Hantea

Publicat

în

Primăria Municipiului Craiova anunţă închiderea circulaţiei rutiere în Pasajul Universităţii, în vederea executării unor lucrări de reparaţii la instalația de iluminat.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, circulația rutieră în Pasajul Universităţii va fi restricționată, în data de 24 aprilie, în intervalul orar 04.00-11.00.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.