Connect with us

ACTUAL

FOTO. Caravana vaccinării, în Parcul Tineretului din Slatina

Publicat

în

Caravana vaccinării #OAMENICAMINE a ajuns, marţi, în Parcul Tineretului din Slatina.

La evenimentul dedicat educației despre sănătatea publică, în context pandemic, au participat prefectul Florin Homorean, Gigi Vîlceleanu, viceprimarul Slatina, dr. Mihai Ungureanu, preşedinteşe Asociației Medicilor de Familie Olt, Marilena Madan, medic epidemiolog, dr. Cătălina Buzărnescu, medicina de Familie.

„Această activitate se conjugă eforturilor pe care noi, la nivel judeţean, le-am depus şi le depunem pentru a conştientiza şi pentru a determina cetăţenii din judeţul nostru să se vaccineze împotriva virusului SARS-CoV2. Ca acoperire vaccinală, suntem pe media naţională. Trebuie să facem cu toţii mai mult pentru a convinge acea parte a populaţiei care nu înţelege şi nu conştientizează riscurile acestui virus şi beneficiile pe care vaccinarea le aduce pentru sănătatea noastră”, a declarat prefectul Florin Homorean.


El a vorbit şi despre propria experienţă, atunci când a trecut prin boală.

„Am trecut prin această boală. Am fost infectat într-o perioadă în care nu era vaccinul. Am fost în spital, am suferit cum suferă şi cetăţenii care astăzi se află în spitalele din judeţul nostru. Este o boală perfidă, te atacă atunci când te aştepţi mai puţin. Dacă atunci era disponibil vaccinul, m-aş fi vaccinat de atunci. M-am vaccinat ulterior cu ambele doze. De aceea, e important ca medicii să vină cu cât mai multe date tehnice, nu doar experienţe personale, pentru a-i convinge pe cetăţeni cu privire la beneficiile vaccinării”, a mai spus Homorean.

#OAMENICAMINE a luat startul de la București în 11 noiembrie, de la Universitatea Națională de Aparare ”Carol I”. La sfârșitul săptămânii acestei a fost prezentă în județul Dolj, la Craiova, și în Frățila. După Slatina, aceasta va fi prezentă în județul Argeș.


„Consider că oamenii sunt bine informaţi cu privire la vaccinare, în oraşul nostru, dar întotdeauna este loc de mai bine. Această caravană care se derulează şi în Slatina este bine venit. Aduce oameni de calitate, profesionişti din domeniul sănătăţii, care pot să vină şi să răspundă întrebărilor oamenilor. Sperăm ca evenimentul să fie un succes, pe parcursul celor două zile”, a declara viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu.

Orice persoană care are nelămuriri, întrebări despre vaccinare și dorește să se informeze, este invitată să ia parte la Caravana vaccinării, #OAMENICAMINE, care vine special în Slatina (16, noiembrie, Parcul Tineretului, de la 9:00 la 17:00). Publicul va putea astfel interacționa cu reprezentanți ai lumii medicale, profesioniști, medici din comunitatea locală.

La deschiderea caravanei, în afară de oficialităţi şi invitaţi, nu a fost prezent niciun slătinean, deşi evenimentul a fost intens mediatizat.

CITEŞTE ŞI: Spitalul Județean Târgu Jiu, acreditat să pregătească medici rezidenți

 

 

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

GORJ: Chirurgul Neață, trimis în judecată pentru luare de mită

Publicat

în

Medicul chirurg din județul Gorj, Gheorghe Neață, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Jiu, aflat în arest la domiciliu pentru luare de mită în formă continuată, a fost trimis în judecată, vineri. 

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, medicul chirurg este acuzat de 19 fapte de luare de mită, din care două în formă continuată.

Anchetatorii spun că doctorul ar fi luat mai multe sume de bani și bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.


Acesta este acuzat că lua mită între 200 și 2.000 de lei, dar și bunuri, constând în sticle de whisky sau cafea.

Din datele aflate la dosar, în urma celor 19 fapte, chirurgul ar fi luat mită 17.200 de lei și 100 de euro.

Cu ocazia perchezițiilor derulate în luna iulie, la domiciliul medicului și la cabinetul său au fost găsite peste 52.000 de lei, peste 3.400 de euro, 300 de dolari, 630 de lire sterline și 100 de franci elvețieni, precum și sticle de whisky, pachete de cafea și țigări, care au fost confiscate.


Chirurgul a fost reținut, a stat în arest preventiv până în septembrie, când a fost plasat în arest la domiciliu.

Vineri, medicul a fost trimis în judecată.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Maraton de vaccinare la Spitalul Militar Craiova, de Ziua Națională a României

Publicat

în

Un maraton de vaccinare va avea loc în zilele de 1 și 2 decembrie în șase spitale ale Ministerului Apărării, cu ocazia Zilei Naționale, între care și unitatea din Craiova. 

Maratonul începe miercuri, 1 decembrie, la ora 8.00, și se va încheia la ora 16.00 a zilei de joi, 2 decembrie, potrivit Ministerului Apărării.

Acesta se va desfășura la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” din Iași, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța, Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova, Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov și Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara.


Procesul de vaccinare pentru persoanele deja planificate pentru aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfășura în regim normal, conform programărilor existente.

În perioadele 26–30 noiembrie și 3 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, programul de funcționare al centrelor de vaccinare MApN va fi între 8.00 și 16.00 în zilele lucrătoare, iar în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale vor fi vaccinate doar persoanele înscrise în Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Măsuri de RELAXARE anunţate de Guvern. Sunt valabile doar pentru cei cu Certificat VERDE


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

COMENTARIU | Viitorul gunoiului din Dolj, sub deciziile pe repede înainte ale „mentorului” Cezar Preda

Publicat

în

Din dorința de a arăta cetățeanului cât de important este să colecteze gunoiul selectiv și cât de necesară este acțiunea de sortare a deșeurilor, fostul politician Cezar Preda, cel din vechea gardă PD, a ajuns azi la Craiova, pentru o conferință de presă organizată de Iridex Group.

Acesta nu mai are rol politic, în prezent, după cum a ținut să menționeze. Se ocupă de Grupul Iridex, fiind consilier în cadrul firmei.


În cadrul acestei conferințe, în care se presupunea că prezintă problemele reale ale operatorului de salubrizare, Preda nu a pierdut ocazia să vorbească despre cât de strălucite au fost activitățile întreprinse de el până acum(nu ni le-a spus, dar la două, trei propoziții aducea vorba despre câte cunoaște și face domnia sa).

El spune că a venit în Dolj, în calitate de „mentor” al echipei Iridex de aici, pentru a-i da odată de cap celebrului Masterplan de deșeuri. Este convins că va reuși, doar că, recenta acțiune a Gărzii de Mediu Dolj i-a demonstrat lui Cezar Preda că legea trebuie respectată, indiferent de cine esti și ce experiență ai.

Este o chestiune care îl cam privește pe fostul politician pentru că așa cum chiar domnia sa a menționat în cadrul conferinței de presă…el a cam luat decizii în privința stației mobile de sortare de la Malu Mare. Au făcut demersuri să obțină autorizația de funcționare, așa cum este firesc, i s-a spus că în 20 de zile se va elibera, dar cel mai probabil, bazându-se pe fler, a hotărât să treacă la treabă.


Când s-a trezit cu inspectorii Gărzii de Mediu în curte, a început să caute vinovați. A preferat să facă public această încercare de a  ieși la liman și a crezut că va revoluționa situația gunoiului din Dolj, vorbind fără oprire într-o conferință de presă. Vorbind și victimizându-se.

Și ca să fie convins că jurnaliștii prezenți la eveniment îi recunosc, probabil și din cauza măștii avea emoții că nu, chiar a ținut să menționeze că are experiență politică și că știe mersul lucrurilor.

Care e legătura, domnule, cu faptul că vreți să faceți să funcționeze o societate privată? O societate despre care spuneți că este foarte puternică, dar de unde angajații pleacă din cauza faptului că nu sunt motivați financiar. Și ce dacă sunt muncitori necalificați! Nu toți au fler și capacitatea de a urca, treptat sau nu, în cadrul unor companii! Asta nu înseamnă că trebuie să accepte salarii mici! Ce instituții mai sunt vinovate că vă pleacă oamenii din firmă?

V-am întrebat despre colectarea selectivă din zona blocurilor. Mi-ati oferit un răspuns general. Practic, Iridex nu vine cu nimic nou în privința informării populației. Că o lăudați pe Olguța Vasilescu sau pe Rela Filip, nu este soluția. Că ați apelat la președinții de asociație…este tot o metodă veche care nu a dat roade în niciun demers al celor care au mai procedat ca dumneavoastră! Faptul că mi-ați spus că sunteți optimist, acest lucru nu rezolvă problema reală a reciclării!

Apreciem ideile tinerilor implicați în tot ceea ce însemană activitatea Iridex! S-a observat dorința de a transmite simplu și direct anumite informații, DA, folosind mediul online. Lăsati-i să acționeze, să vorbească liber și încercați, dacă deja vă este dor de conferințele de presă în care ați participat în calitate de politician, să restabiliți lucrurile în acest sens.

Să ieși public și să spui că știi că ai încălcat legea, că acea amendă e dată tocmai din această cauză, dar să acuzi că se dorește izbucnirea unei crize a gunoiului, poate e doar o problemă personală.

Așteptăm cu interes maxim acea conferință în care ne veți prezenta cât de repede și cât de bine ați reușit, cu ajutorul președinților de asociație, să convingeți cetățenii din Craiova să colecteze separat gunoiul.

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.