Connect with us

ACTUAL

Fost șef din Poliție, condamnat pentru favorizarea unor traficanți de minori

Publicat

în

Fostul şef al Poliţiei Mizil Marius Rotaru a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Prahova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea făptuitorului într-un dosar de trafic de minori în care a fost trimis în judecată de DIICOT Ploieşti în anul 2018.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Marius Rotaru a fost achitat pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, pe motiv că fapta nu există, şi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe perioada unui termen de supraveghere de 4 ani pentru favorizarea făptuitorului, scrie Agerpres.


În acelaşi dosar au fost condamnate alte două persoane.

Astfel, unul dintre inculpaţi, care mai avea la activ o condamnare, a fost condamnat pentru trafic de minori la o pedeapsă de 7 ani, 8 luni şi 245 de zile închisoare.

În cazul acestuia, instanţa a dispus şi confiscarea unor sume de bani provenite din activitatea infracţională.


De asemenea, în cazul unui inculpat minor a fost dispusă măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 4 ani, arată sursa citată.

Decizia magistraţilor poate fi atacată cu apel.

Fostul şef al Poliţiei Mizil, Marius Rotaru, dar şi alţi inculpaţi din dosar au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Ploieşti, în septembrie 2016 pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent, inculpaţii Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi suspecţii C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul exploatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă. S-a reţinut că inculpaţii au constrâns persoanele vătămate care erau recrutate în special de pe raza judeţelor Prahova şi Buzău să întreţină zilnic acte sexuale la stradă cu diverse persoane care tranzitau zona”, preciza DIICOT într-un comunicat emis la acel moment.

Potrivit comunicatului DIICOT, exista suspiciunea rezonabilă că Marius Rotaru, în calitate de şef al Poliţiei Mizil, i-a favorizat pe membrii grupului infracţional prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente.

“De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane”, se mai arată în comunicat.

În motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea a patru inculpaţi în acest dosar, se menţiona faptul că Marius Rotaru încerca să medieze conflictele dintre membrii grupului de traficanţi de persoane şi cei care formulau plângeri penale, în sensul că plângerile, reclamaţiile sau sesizările nu erau înregistrate sau înaintate către alte organe competente în soluţionarea lor.

CITEȘTE ȘI : Fetiță de 14 ani, la spital după ce a fost accidentată de o mașină „Școală”, în Craiova

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Documentele de care au nevoie persoanele nevaccinate pentru a putea circula. DESCARCĂ formularele

Publicat

în

Noile restricții pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 intră în vigoare la miezul nopții de duminică spre luni. Astfel, atât persoanele nevaccinate, cât și cele care nu au trecut prin boală, nu vor mai putea circula, în intervalul 21.00-05.00, decât în baza unei declarații pe proprie răspundere sau a unei adeverințe din partea angajatorului.

Potrivit hotărâreii de Guvern care prevede restricţiile ce se vor aplica începând de luni, sunt anunmite situații în care se poate folosi declarația pe propria răspundere, scrie Realitatea Plus.

Aceste situații sunt următoarele:


-în interes profesional;
– pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță (inclusiv vaccinare);
– pentru achiziționarea de medicamente;
-pentru îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;
– deces al unui membru al familiei.

Formular DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE.

Formular ADEVERINȚĂ ANGAJATOR.


CITEȘTE ȘI: România cere sprijin, însemnând medicamente, echipamente și personal, pentru pacienții cu COVID

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

GORJ: Accident la Bumbești Pițic. O femeie a ajuns la spital

Publicat

în

O femeie a ajuns la spital, duminică dimineață, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Bumbești Pițic din județul Gorj.

Potrivit ISU Gorj, o mașină s-a răsturnat în afara șoselei și, în urma evenimentului, o femeie a fost rănită, fiind nevoie să fie dusă la spital.

„Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier, în localitatea Bumbești Pițic, în care a fost implicat un autovehicul care a părăsit partea carosabila și s-a răsturnat. La fața locului au fost direcționate două echipaje pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și două echipaje din cadrul SAJ Gorj. În urma impactului, o persoană de sex feminin a rămas prinsă în autovehicul și a fost scoasă de către martorii evenimentului. Victima a fost preluată de către un echipaj SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.


CITEȘTE ȘI: VIDEO: Peste 3 tone de tutun neprelucrat, ascunse într-un camion, descoperite la frontieră

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

România cere sprijin, însemnând medicamente, echipamente și personal, pentru pacienții cu COVID

Publicat

în

România are nevoie de medicamente, echipamente, echipaje și echipe medicale necesare în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID-19, iar CNSU a aprobat, în acest sens, solicitarea de asistență internațională prin Mecanismul European de Protecție Civilă. 

CNSU  a aprobat sâmbătă această hotărâre. Astfel, autoritățile din România solicită asistență internațională prin Mecanismului European de Protecție Civilă și Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

De asemenea, potrivit deciziei CNSU, Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență preia medicamentele și echipamentele medicale și le predă către C.N. Unifarm S.A, care asigură depozitarea și distribuirea acestora către spitalele care acordă asistență medicală pacienților cu COVID-19, în funcție de nevoile identificate.


Coordonarea echipajelor și echipelor medicale, precum și stabilirea locațiilor în care desfășoară activitatea, se realizează prin intermediul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, mai arată decizia CNSU.

Totodată, Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sunt abilitate să emită în regim de urgență documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical și medic pe teritoriul României pentru membrii echipelor care sosesc în România.

CITEȘTE ȘI: Pacienții transferați în străinătate se vor întoarce în țară pe cheltuiala statului. Anunț oficial


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.