Connect with us

ACTUAL

Ford va susţine cinci noi programe de antreprenoriat social. Ce proiecte vor implementa studenţii craioveni

Publicat

în

Cinci noi programe de antreprenoriat social care se vor dezvolta prin Centrul de Resurse și Angajament Ford Craiova (CRAF) au fost anunţate de către reprezentanţii companiei, miercuri. 

La fel ca în ultimii trei ani, EDUCOL a organizat o competiție între studenții de la diverse facultăți din cadrul Universității din Craiova.

Asociația EDUCOL a oferit consiliere și mentorat pentru a ajuta studenții să își definească propunerile și să le prezinte spre analiză către organizație, Ford România, Ford Fund, Primăria Craiova și Asociația Studenților de la Universitatea din Craiova.


Cele cinci proiecte câștigătoare ale programului 2021-2022, selecționate pentru a primi subvenții cuprinse între 15.000 și 45.000 de dolari, mentorat continuu, spații de birouri în clădirea CRAF, acolo unde este cazul, precum și sesiuni de formare în domeniul Design-thinking susținute de Academia Antreprenorială Henry Ford din SUA, sunt:

Basecamp – crearea unei tabere de fitness în aer liber, oferind forme alternative, recreaționale și eficiente de antrenament de grup pentru a contribui la îmbunătățirea sănătății și bunăstării comunității;

SmartEd – vine în sprijinul elevilor pentru a-și îmbunătăți performanța școlară prin dezvoltarea unei platforme educaționale inovatoare online care să conecteze profesori, elevi și părinți;


Sedo (Services and Donations) – crearea unei platforme online care interconectează oamenii ce au nevoie de anumite informații sau servicii cu cei care au capacitatea de a le furniza; și oferă, de asemenea, posibilitatea de a face donații;

Creastation – un centru de programare pentru copiii și tinerii dornici să își dezvolte abilitățile de programare și imprimare 3D;

Clay Studio – un centru artistic de prelucrare a argilei unde participanții își pot descoperi, valorifica și dezvolta abilitățile artistice și, de asemenea, pot conștientiza importanța reducerii utilizării materialelor plastice (prin crearea și utilizarea produselor ceramice);

Leonardo-Geo Mănescu, manager CRAF şi președinte EDUCOL, a menţionat că aplicaţiile care au intrat în competiţie au fost şi multe şi de calitate.

“În această a patra competiție de antreprenoriat am înregistrat o dinamică pozitivă a numărului și calității aplicațiilor. Felicitări tuturor studenților pentru originalitatea și creativitatea proiectelor propuse. Vom continua să sprijinim studenții pentru a-și implementa ideile și pentru a servi comunitatea, ajutându-i să-și pună cunoștințele și viziunea în acțiune”, a spus Mănescu.

Cezar Spinu, Rectorul Universității din Craiova a adăugat: „Universitatea din Craiova a dezvoltat o strategie antreprenorială pe termen lung. Studenții noștri și-au asumat roluri noi, descoperindu-și și valorificându-și potențialul. Răspunsul nostru la exodul intelectual este de a încuraja absolvenții motivați și orientați spre antreprenoriat, capitalizând ceea ce Centrul de Resurse și Angajament Ford Craiova le-a insuflat”.

Cele cinci noi proiecte se vor alătura celorlalte 14 proiecte în curs din cadrul Centrului de Resurse și Angajament Ford, care au primit subvenții în anii precedenți.

Peste 100 de studenți vor lucra împreună la implementarea proiectelor din cadrul Centrului de Resurse și Angajament Ford.

“Acesta este primul meu an în rolul de evaluator și am fost foarte impresionată de propunerile detaliate de proiecte și de planurile de afaceri prezentate de echipele de studenți. Când a fost inaugurat CRAF i-ați putut vedea potențialul, dar acum, la patru ani distanță, se poate observa cu ușurință gama largă de activități comunitare desfășurate și oportunitățile viitoare identificate de studenți pentru a construi împreună o lume mai bună. Vă mulțumesc și felicitări tuturor echipelor”, a declarat Josephine Payne, Președinte Ford România și Directorul Fabricii Ford din Craiova.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

VIDEO | Un tânăr din Scorniceşti (Olt), accident în Argeş. O tânără a ajuns la spital

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Scorniceşti, judeţul Olt, a provocat un grav accident rutier, sâmbătă, în judeţul Argeş, o adolescentă în vârstă de 16 ani ajungând la spital.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Costeşti, pe drumul naţional DN 65A.

CITEŞTE ŞI: Accident cu două maşini implicate, în apropiere de Slatina, la Recea. O persoană a murit


„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Scornicești, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65A, din direcția Pitești spre Costești, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, a intrat în coliziune lateral stânga cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 47 de ani, din Costești, după care a intrat în coliziune cu un autocamion cu remorcă, condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Vlădești”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pasagerei dreapta față din primul autoturism, minoră de 16 ani, care a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații, având diagnostic preliminar TCC minor și suspiciune fractură membru inferior drept.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.


În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

CITEŞTE ŞI: VIDEO. Un preot beat a dărâmat un stâlp, la intrarea în oraş

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO. Adolescent lovit de o motocicletă, în Vâlcea. Motociclistul, în stare gravă

Publicat

în

Un motociclist este în stare gravă după ce, sâmbătă, a lovit un adolescent în vârstă de 13 ani şi a căzut cu motocicleta.

Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional DN 67, în comuna Buneşti din Vâlcea. Se pare că adolescentul se angajase în traversarea străzii.

CITEŞTE ŞI: GRAV accident rutier pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. O persoană a murit, în urma impactului dintre un autoturism şi un TIR


„Polițiștii Serviciului rutier intervin la un accident rutier, în comuna Bunești, pe Drumul național 67, soldat cu două victime. Din primele date, reiese că un motociclist ar fi accidentat un minor care se angajase în traversarea drumului”, transmite IPJ Vâlcea.

Un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ intervin la faţa locului.

„Pietonul este un băiat, în vârstă de 13 ani, iar motociclistul este în stare gravă, inconștient.Baiatul este monitorizat și transportat la UPU de către echipajul SMURD. El are o fractură la membrul inferior și multiple escoriații, iar motociclistul este transportat de echipajul SAJ, în stare de inconștiență.”, transmite ISU.


CITEŞTE ŞI: Accident cu două maşini implicate, în apropiere de Slatina, la Recea. O persoană a murit

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Coronavirus România: 126 cazuri, în 24 de ore. 37 persoane, internate la ATI

Publicat

în

Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.183 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.199 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 126 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


CITEŞTE ŞI: Doi bărbaţi şi o femeie din Olt, care ar fi trebuit să fie în carantină, găsiți de poliţişti în staţiunea Mamaia

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 21284 0 0,02
2. Arad 23696 0 0,03
3. Argeș 27488 0 0,02
4. Bacău 26115 5 0,02
5. Bihor 29291 0 0,01
6. Bistrița-Năsăud 11897 2 0,05
7. Botoșani 14205 3 0,02
8. Brașov 43694 2 0,01
9. Brăila 13303 0 0,01
10. Buzău 12598 2 0,01
11. Caraș-Severin 11494 0 0,01
12. Călărași 10068 0 0,02
13. Cluj 57677 0 0,06
14. Constanța 43001 4 0,04
15. Covasna 8559 0 0
16. Dâmbovița 22514 2 0,01
17. Dolj 26728 4 0,03
18. Galați 27675 2 0,01
19. Giurgiu 11035 0 0,01
20. Gorj 9221 1 0,01
21. Harghita 8295 0 0,01
22. Hunedoara 22897 4 0,02
23. Ialomița 10802 1 0,01
24. Iași 42501 10 0,04
25. Ilfov 45200 2 0,09
26. Maramureș 20442 4 0,04
27. Mehedinți 8341 2 0
28. Mureș 23990 0 0,01
29. Neamț 18997 1 0,01
30. Olt 14634 0 0,01
31. Prahova 35496 1 0,03
32. Satu Mare 13046 0 0,07
33. Sălaj 10954 1 0,01
34. Sibiu 26526 0 0,02
35. Suceava 24240 3 0,02
36. Teleorman 13737 1 0,03
37. Timiș 54418 3 0,04
38. Tulcea 8445 0 0,01
39. Vaslui 16007 1 0,02
40. Vâlcea 16455 0 0,02
41. Vrancea 10696 1 0,01
42. Mun. București 183924 17 0,05
43. Cazuri noi nealocate pe județe  

 

597*

47
 TOTAL 1.082.183 126

                                                                                          

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.


Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 18 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 0
2 ARAD 0
3 ARGEŞ 0
4 BACĂU 3
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 1
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 0
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 0
14 CONSTANŢA 0
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 0
17 DOLJ 0
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 0
20 GORJ 1
21 HARGHITA 0
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 1
25 ILFOV 1
26 MARAMUREŞ 1
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 6
29 MUREŞ 0
30 NEAMŢ 2
31 OLT 0
32 PRAHOVA 0
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 1
35 SIBIU 0
36 SUCEAVA 0
37 TELEORMAN 0
38 TIMIŞ 0
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
Total 18

CITEŞTE ŞI: Am putea asista chiar până la 1.500 de cazuri de COVID-19, pe zi, până pe 15 septembrie. Declaraţiile ministrului Sănătăţii

Până astăzi, 34.267 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.07.2021 (10:00) – 24.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din Neamț.

Acest deces este anterior intervalului mai sus menționat și a fost introdus în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate și s-a produs în luna iulie 2021.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani, iar pacienta a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 279. Dintre acestea, 37 sunt internate la ATI.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.