Connect with us

ACTUAL

Florin Cîțu: „Ministerele care nu fac reformă nu vor primi bani la rectificare”

Publicat

în

Premierul Florin Cîţu a afirmat că miniştrii care nu vor face reforme în companiile de stat cu pierderi nu vor primi bani la rectificarea bugetară pentru a avea cheltuielile acoperite până la finalul anului, având în vedere ţinta de deficit asumată la începutul acestui an.

“Reforma companiilor de stat. În buget, eu am inclus bani pentru anumite companii cu pierderi, presupunând că vor face o reformă şi vor reduce chetuielile, suntem în luna iunie, în curând. (…) Nu s-a făcut aşa ceva. Eu le spun colegilor din Guvern că nu vor primi acei bani la rectificare pentru a avea cheltuielile până la finalul anului acoperite, dacă nu fac aceste reforme. E deja iunie, trebuie să vină cu aceste reforme, pentru că aceşti bani nu există, nu avem de unde să-i luăm, deficitul este acela pe care l-am spus la începutul anului”, a declarat Florin Cîţu, marţi, la Radio Guerrilla.


Totodată, premierul a reiterat că a cerut miniştrilor să facă reformă în instituţii, să înceapă cu o reorganizare simplă.

“Eu am făcut reorganizare anul trecut în Ministerul Finanţelor (…), am reuşit la Ministerul Finanţelor să reduc numărul de directori generali, asta înseamnă şi economii la buget şi s-a putut şi ministerul merge foarte bine, colectează (…) Deci, poţi să faci reformă, să reduci numărul de directori generali, să comasezi din Direcţii şi aşa mai departe, deci asta se poate face, cea mai simplă reformă. De aceea îi încurajez, după aceea o să le solicit miniştrilor să facă această reorganizare a ministerelor. Până acum nu am primit o reorganizare a ministerelor care să facă ce am făcut eu, să reducă numărul de directori generali, de exemplu, nu a venit niciuna. Acum îi încurajez, după aceea o să le solicit, că altfel nu se pot reduce cheltuielile”, a declarat Cîţu.

Şeful Executivului a punctat că guvernanţilor nu trebuie să le fie frică de reforme, având în vedere că “România a amânat reforme timp de 30 de ani”.


“Noi nu le facem că ne spun Comisia Europeană sau FMI sau altcineva. Rezultatele pentru România sunt benefice, de aceea le facem, că nu suntem nebuni. Când faci aceste reforme, să legi performanţa de venit în sectorul public (…), ar trebui să existe deja, deci nu ar trebui să vin eu acum să spun acest lucru. Să elimini risipa banului public din companiile de stat, iarăşi nu ar trebui să vin să spun a acest lucru, trebuia să fie normal să o facem până acum, nu trebuia să treacă 30 de ani de zile, să mă trezesc să spun acum că e o chestie nouă”, a declarat Cîţu.

Despre evaluarea activităţii miniştrilor, premierul a reiterat că aceasta are loc în mod continuu şi când va lua o decizie o va anunţa.

“Eu v-am spus că evaluez continuu şi doar deciziile le anunţ public. Anunţ întâi colegilor de coaliţie o decizie şi apoi, aşa a fost şi data trecută, am anunţat. (…) Sunt transparent cu deciziile pe care le iau”, a precizat Cîţu, întrebat când va avea loc evaluarea miniştrilor.

Premierul a afirmat, în acelaşi context, că până în 2024 se va înregistra şi o scădere a cheltuielilor de personal, urmare a dinamicii PIB-ului României.

“Vor scădea ca procent din PIB cheltuielile de personal, vor scădea până în 2024. Am spus în strategia fiscală, în fiecare an scad cu un procent, dar asta este pentru că dinamica PIB-ului o să fie mult mai mare decât cheltuielile de personal. Este o chestie simplă, statistică. Ce vreau eu de la aparatul public, ce vrem noi toţi, de fapt, să fie performant”, a mai declarat Cîţu.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

COVID-19 – DATE OFICIALE: 109 cazuri noi, un deces 34 persoane internate la ATI

Publicat

în

Până astăzi, 25 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.292 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.246 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


CITEŞTE ŞI: Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează anti-COVID

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 21284 0 0,02
2. Arad 23697 1 0,03
3. Argeș 27488 0 0,02
4. Bacău 26121 6 0,02
5. Bihor 29291 0 0,01
6. Bistrița-Năsăud 11899 2 0,04
7. Botoșani 14204 -1** 0,02
8. Brașov 43696 2 0,01
9. Brăila 13303 0 0,01
10. Buzău 12598 0 0,02
11. Caraș-Severin 11495 1 0,01
12. Călărași 10069 1 0,02
13. Cluj 57686 9 0,06
14. Constanța 43004 3 0,04
15. Covasna 8559 0 0
16. Dâmbovița 22517 3 0,01
17. Dolj 26730 2 0,03
18. Galați 27676 1 0,01
19. Giurgiu 11035 0 0,01
20. Gorj 9221 0 0,01
21. Harghita 8295 0 0,02
22. Hunedoara 22902 5 0,03
23. Ialomița 10802 0 0,01
24. Iași 42508 7 0,05
25. Ilfov 45209 9 0,10
26. Maramureș 20442 0 0,04
27. Mehedinți 8341 0 0
28. Mureș 23991 1 0,01
29. Neamț 18999 2 0,01
30. Olt 14635 1 0,01
31. Prahova 35498 2 0,03
32. Satu Mare 13046 0 0,07
33. Sălaj 10955 1 0,01
34. Sibiu 26526 0 0,03
35. Suceava 24243 3 0,02
36. Teleorman 13737 0 0,04
37. Timiș 54418 0 0,05
38. Tulcea 8447 2 0,02
39. Vaslui 16008 1 0,02
40. Vâlcea 16455 0 0,02
41. Vrancea 10698 2 0,01
42. Mun. București 183946 22 0,07
43. Cazuri noi nealocate pe județe  

 

618*

21
 TOTAL 1.082.292 109

                                                                                          

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.


**Numărul total de cazuri aferent județului Botoșani a fost actualizat.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 9 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 0
2 ARAD 0
3 ARGEŞ 0
4 BACĂU 1
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 0
10 BUZĂU 0
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 0
14 CONSTANŢA 0
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 0
17 DOLJ 0
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 0
20 GORJ 1
21 HARGHITA 0
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 0
25 ILFOV 0
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 6
29 MUREŞ 0
30 NEAMŢ 0
31 OLT 0
32 PRAHOVA 0
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 1
35 SIBIU 0
36 SUCEAVA 0
37 TELEORMAN 0
38 TIMIŞ 0
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
Total 9

CITEŞTE ŞI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Până astăzi, 34.268 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.07.2021 (10:00) – 25.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din județul Bihor.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani, iar pacienta a prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 299. Dintre acestea, 34 sunt internate la ATI.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează anti-COVID

Publicat

în

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 vor primi câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză administrată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede această facilitate.

Şi elevii sau studenţii vor fi scutiţi în ziua în care vor merge în centrele de imunizare, iar cadrele militare şi soldaţii vor avea câte o zi de permisie.


Aceste drepturi se acordă în baza adeverinţei de vaccinare şi nu se aplică în situaţia în care angajaţii primesc serul la locul de muncă prin grija angajatorului.

CITEŞTE ŞI: Doi bărbaţi şi o femeie din Olt, care ar fi trebuit să fie în carantină, găsiți de poliţişti în staţiunea Mamaia

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Motocicletă lovită de autoturism, în Vâlcea. Două persoane rănite

Publicat

în

Două persoane care se aflau pe o motocicletă au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 67, în comuna Mihăeşti din Vâlcea.

Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate o motocicletă şi un autoturism.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Şapte persoane au murit și alte cinci au fost transportate la spital, în urma unui accident între un microbuz și un autoturism


„Polițiștii Serviciului rutier intervin în acest moment la un accident rutier pe Drumul Național 67,  în comuna Mihăești,  soldat cu rănirea a două persoane, ușor la prima vedere. Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre o motocicletă și un autoturism, victimele sunt persoanele aflate pe motocicletă, conducătorul și pasagera. Traficul se desfășoară alternativ pe perioada efectuării cercetărilor”, transmite IPJ Vâlcea.

CITEŞTE ŞI: Accident feroviar, la Filiaşi. O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.