Un bărbat din Vâlcea a fost arestat preventiv după ce a sechestrat o femeie cu handicap şi a obligat-o să practice prostituţia, într-o parcare de TIR-uri.
Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu luna noiembrie 2021, bărbatul a găzduit persoana vătămată într-o cameră de tip anexă din locuința sa (încăpere de aproximativ 5 metri, sumar mobilată și încălzită necorespunzător, fără baie și apă curentă) și, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia (persoană cu gradul II de handicap) și prin constrângere morală, a transportat-o într-o parcare de tiruri din județul Vâlcea, unde a obligat-o să practice prostituția în favoarea sa, însușindu-și integral sumele obținute de aceasta.
Bărbatul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv.
„În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală. Astăzi, Tribunalul Vâlcea a admis propunerea procurilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioada de 30 de zile”, transmite DIICOT.
CITEŞTE ŞI: Accident mortal, în Dolj. Un tânăr a intrat cu maşina într-un copac