AcasăACTUALFamilii nevoiașe din Dolj, ajutate de o echipă de tineri voluntari. Fiecare...

Familii nevoiașe din Dolj, ajutate de o echipă de tineri voluntari. Fiecare dintre noi poate oferi sprijin

spot_img

Pachete cu alimente și obiecte dragi celor mici, însemnând haine, rechizite sau jucării, vor ajunge la mai multe familii nevoiașe din județul Dolj, în perioada imediat următoare, Alexandru Dicu, reprezentantul Asociației de Dezvoltare Comunitară „Alexandru cel Mare”, considerând că o mână de ajutor nu se întinde doar de Paște sau de Crăciun. 

- Publicitate -

Așadar, fiecare dintre noi poate veni în sprijinul acestor familii, oferindu-le alimente, hăinuțe, încălțăminte, jucării, rechizite sau produse de igienă.

Alexandru Dicu și echipa sa de voluntari din cadrul Asociației de Dezvoltare Comunitară „Alexandru cel Mare” se ocupă de strângerea pachetelor și ulterior vor ajunge la copii și părinții acestora.


Asociația de care se ocupă Alexandru Dicu a fost înființată în anul 2020. A luat această decizie tocmai pentru că participase ca voluntar în diverse proiecte și a realizat că își dorește mai mult.

„Am luat decizia de a înființa asociația în anul 2020, când am realizat că pot să ajut mai mult comunitatea din care fac parte , dupa ce am participat ca voluntar în nenumărate proiecte. Asociația de Dezvoltare Comunitară <<Alexandru cel Mare>> are o echipă de peste 20 de voluntari, care se ocupă de fiecare acțiune.

În anul 2020, la prima actiune intitulată <<Caravana Craciunului>> , am reușit să ajungem la 50 de copii cu haine și dulciuri, iar în anul 2021 am ajuns la peste 200 de copii, ceea ce ne impulsionează să continuăm cu același entuziasm”, a menționat Alexandru Dicu.


Printre proiectele asociației se numără: „Caravana Iepurașului” care se desfășoară de Paște, „Este și ziua mea” de 1 Iunie când echipa de voluntari desfășoară jocuri interactive sau sportive, iar în septembrie, la inceputul anului școlar, asocițai face un pas în prevenția abandonului școlar prin proiectul „Și eu merg la școală”, copiii primind ghiozdane echipate.

„Acestea sunt proiectele anuale, însă desfășurăm și acțiuni lunare prin care beneficiarii noștri primesc alimente, dulciuri și haine. O astfel de acțiune derulăm în prezent”, a conchis Alexandru Dicu.

CITEȘTE ȘI: Au fost publicate tarifele de referință pentru RCA. Creșteri pentru fiecare categorie în parte

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri