Connect with us

ACTUAL

Evenimente întrerupte de polițiști în mai multe localități din județul Olt

Publicat

în

Cinci evenimente private organizate în Slatina, Voineasa, Grădinari, Drăgăneşti-Olt şi Potcoava au întrerupt polițiștii în acest weekend, organizatorii primind amenzi. 

Potrivit IPJ Olt, sâmbătă, în jurul orei 23.00, poliţiştii au constatat faptul că în incinta unui restaurant din Slatina se desfășura un eveniment privat.

„Polițiștii au întrerupt evenimentul și au sancționat contravențional organizatorul cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/ 2020”, arată IPJ Olt.


Tot sâmbătă seara, în urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești a reieșit faptul că la locuința unui bărbat din comuna Voineasa a fost organizat un botez la care au participat 15 persoane.

„Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei”, mai arată IPJ Olt.

Duminică, alte trei evenimente au fost întrerupte de către oamenii legii. Unul a fost organizat în localitatea Grădinari,  polițiștii aplicând trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei. În cel de-al doilea caz a fost vorba despre un botez organizat la Drăgănești Olt, amenda aplicată fiind de 2.000 de lei.


De asemenea, duminică, în jurul orei 22.00, o altă petrecere privată, la care participau aproximativ 20 de persoane, a fost întreruptă de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Potcoava, organizatorul primind și el amendă.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

VIDEO & FOTO | Terenuri agricole distruse de avariile CET II Craiova. Plantație de căpșuni bio afectată periodic începând cu anul 2016

Publicat

în

O plantație de căpșuni bio, situată pe Centura de Nord a Craiovei, este permanent aflată sub amenințarea avariilor produse la o conductă care transportă apă uzată de la SE II Craiova, la halda de cenuşă din Valea Mânăstirii.

Un astfel de eveniment a avut loc și miercuri, când din cauza presiunii, apa a ţâşnit din conductă, iar cenușa lichidă a ajuns pe terenul unde o familie de doljeni cultivă căpșune bio. 


CITEŞTE ŞI: Craiovenii îndemnați să colecteze separat deșeurile în schimbul a două călătorii gratuite cu autobuzul

Patricia Popa, proprietară a terenului respectiv, spune că nu este prima dată când se confruntă cu o astfel de situație.

„Această problemă este veche. Am făcut reclamații, sesizări, dar se pare că nimeni nu ia o măsură pe termen îndelungat. Se fac reparații pentru moment, după care incidentele reapar. Prima problemă de acest fel a fost semnalată în iulie 2016. Avem aici o cultură de căpşuni bio. Este foarte trist să muncești pentru un fruct sănătos și toată munca să fie distrusă de factori de acest fel. Anul trecut am păţit acelaşi lucru. Am sesizat de fiecare dată Garda de Mediu, dar nu se întâmplă nimic. Cei de la CET II vin la fața locului, rezolvă pentru moment, dar apa țâșnește la un nou interval. Sunt foarte uzate acele conducte și cedează”, a menționat proprietara terenului.


O nouă sesizare a fost făcută și de această dată către Garda de Mediu Dolj, păgubiții primind asigurarea că o echipă va ajunge în zonă abia marți.

„Am sunat din nou la Garda de Mediu şi ne-a spus, un comisr de acolo, că ajung abia marţi. Nu mai am încredere în măsurile luate. Terenul este acoperit cu apă și cenușă. Nu este apă simplă, ci un amestec, iar acea cenușîă rămâne pe teren. CET II rezolvă problema rețelei, dar cenușa tot acolo rămâne”, mai spune doljeanca.

Reprezentanţii SE II Craiova susțin că în acest caz nu poate fi vorba despre poluare. Este apă reziduală care, spune directorul CET II Craiova, nu este dăunătoare.

„Cunoaștem situația. Este vorba despre o avarie la o conducta de transport. A apărut un por în conductă şi ţâşneşte apa reziduală. Nu vorbim în acest caz de poluare. Sunt probleme vechi. Este o zonă sensibilă acolo. Se lucrează în zonă și treptat vom înlocui tronsoanele de țeavă uzată. Strict la situația apărută acum, vom trimite o echipă să vadă ce culturi au fost afectate în zonă. Acolo nu este cenuşă, nu este amestec de apă cu cenușă, ci este apă uzată, fără cenușă și zgură”, a menționat Dan Vasile, director SE II Craiova.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere cu privire la situația semnalată.

CITEŞTE ŞI: Complexul Energetic Oltenia demarează procedura de externalizare a Sucursalei Electrocentralei Craiova II. Se dorește trecerea pe gaze naturale

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un cutremur de 8,2 grade s-a produs în Alaska. A fost emisă alertă de tsunami

Publicat

în

Un puternic seism cu magnitudinea 8,2 grade pe scara Richter s-a produs miercuri seară la mică adâncime în Peninsula Alaska, urmat de o alertă de tsunami în regiune, au precizat autorităţile americane, potrivit Reuters.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), seismul s-a produs la ora locală 22:15 (06:15 GMT, joi), la o adâncime de 35 de kilometri, scrie Digi24.

Centrul Naţional de Avertizare pentru Tsunami (NTWC) a emis o alertă de tsunami pentru regiunile sudice din Alaska, Peninsula Alaska şi zonele de coastă de la Hinchinbrook Entrance la Unimak Pass.


Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a estimat magnitudinea seismului la 8 şi adâncimea acestuia la 10 kilometri.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat: „România este mult mai pregătită acum pentru un cutremur cu o magnitudine mare”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Bine băut, un șofer din Dolj a intrat cu mașina în gardul unei gospodării. Ce alcoolemie avea

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitatea Valea Stanciului, județul Dolj, ese cercetat penal, după ce miercuri s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina în gardul unei gospodării din Gângiova. 

Poliția a fost sesizată chiar de către proprietarul locuinței respective.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 46 de ani, din Valea Stanciului. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În ultimele 24 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație.

Astfel, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 11.000 de lei.


Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 17 de permise de conducere şi au retras șapte certificate de înmatriculare, fiind constatate și patru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.