Connect with us

ACTUAL

Elev în vârstă de 9 ani, mort după ce i s-a făcut rău în timpul orelor

Publicat

în

Un băieţel în vârstă de nouă ani a intrat, marţi, în stop cardio-respirator în timp ce se afla la cursuri la şcoală, după care a murit la spital. Poliţia Prahova a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Managerul Spitalului de Pediatrie Ploieşti, Dan Sâmpălean, a declarat, citat de Agerpres, că minorul a fost supus manevrelor de resuscitare timp de circa 40 de minute după ce a ajuns la unitatea medicală, însă el nu a răspuns intervenţiei medicilor.

Băieţelul, elev în clasa a II-a la Şcoala “Sfânta Vineri” din Ploieşti, avea istoric medical, fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace.


Acestuia i s-a făcut rău, intrând în stop cardio-respirator în timp ce se afla la cursuri, fiind preluat de un echipaj de terapie intensivă mobilă care l-a transportat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Un cutremur de 8,2 grade s-a produs în Alaska. A fost emisă alertă de tsunami

Publicat

în

Un puternic seism cu magnitudinea 8,2 grade pe scara Richter s-a produs miercuri seară la mică adâncime în Peninsula Alaska, urmat de o alertă de tsunami în regiune, au precizat autorităţile americane, potrivit Reuters.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), seismul s-a produs la ora locală 22:15 (06:15 GMT, joi), la o adâncime de 35 de kilometri, scrie Digi24.

Centrul Naţional de Avertizare pentru Tsunami (NTWC) a emis o alertă de tsunami pentru regiunile sudice din Alaska, Peninsula Alaska şi zonele de coastă de la Hinchinbrook Entrance la Unimak Pass.


Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a estimat magnitudinea seismului la 8 şi adâncimea acestuia la 10 kilometri.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat: „România este mult mai pregătită acum pentru un cutremur cu o magnitudine mare”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Bine băut, un șofer din Dolj a intrat cu mașina în gardul unei gospodării. Ce alcoolemie avea

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitatea Valea Stanciului, județul Dolj, ese cercetat penal, după ce miercuri s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina în gardul unei gospodării din Gângiova. 

Poliția a fost sesizată chiar de către proprietarul locuinței respective.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 46 de ani, din Valea Stanciului. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În ultimele 24 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație.

Astfel, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 11.000 de lei.


Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 17 de permise de conducere şi au retras șapte certificate de înmatriculare, fiind constatate și patru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe perioada caniculei. Ce transporturi sunt exceptate

Publicat

în

Joi, vineri și sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CITEŞTE ŞI: COD PORTOCALIU de caniculă, în judeţele din sudul şi sud-vestul ţării


Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului ”poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:

• transporturilor de persoane;
• transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
• vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
• transporturi funerare;
• transporturi poştale;
• transporturi de echipamente de prim ajutor;
• transporturi pentru distribuire de carburanţi;
• transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
• transporturi pentru tractări vehicule avariate;
• transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
• transporturi apă îmbuteliată;
• transporturi produse provenite din exploatări agricole;
• transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.