AcasăACTUALEchipamente medicale de ultimă generaţie, cu fonduri europene, la Spitalul Caracal

Echipamente medicale de ultimă generaţie, cu fonduri europene, la Spitalul Caracal

spot_img

Spitalul Municipal Caracal va fi dotat cu echipamente medicale în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de aproximativ patru milioane de euro, finanţat prin Progrmul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

- Publicitate -

Primarul municipiului, Ion Doldurea, spune că deja s-a semnat contract şi aşteaptă ca aparatura medicală să vină prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

„Spitalul din Caracal are un proiect pe POIM, un proiect de patru milioane de euro pentru dotare. Chiar s-a semnat, acum două săptămâni acest contract, şi probabil în maximum două luni va începe să vină aparatură pentru spital. Proiectul este prin Ministerul Sănătăţii”, a spus Doldurea.


Totodată, la spital se desfăşoară lucrări de reabilitare termică şi de reabilitare a ambulatoriului.

„În ceea ce priveşte partea care aparţine municipiului, pot să spun că mai avem încă două proiecte care, în acest moment, sunt în derulare: creşterea eficienţei energetice şi dotarea şi reabilitarea ambulatoriului. Amândouă proiecte sunt adjudecate, se lucrează. Practic, în spital, până în 2023 vor intra aproximativ două milioane de euro, ceea ce nu este puţin”, a mai spus Ion Doldurea.

CITEŞTE ŞI: Reabilitarea termică a blocurilor din Caracal, obiectiv al primăriei. A apărut ghidul de finanţare prin PNRR


 

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri