AcasăACTUALDouă fete lovite de maşina de poliţie. Una dintre ele a decedat

Două fete lovite de maşina de poliţie. Una dintre ele a decedat

O maşină de poliţie a lovit, joi, două fete care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei, la faţa locului fiind direcţionate mai multe echipaje medicale, dar şi de poliţie. O fată de 13 ani, pentru care s-au aplicat la faţa locului manevre de resuscitare, a murit, iar alta, de 11 ani, cu multiple răni, este transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Fata de 11 ani a ajuns de urgenţă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, relatează news.ro. Ea este cooperantă, conştientă, are fractură de gambă şi rămâne pe sectia de Ortopedie pentru observaţie şi îngrijiri, au transmis reprezentanţii unităţii sanitare.


Reprezentanţii ISU Bucureşi au precizat că la faţa locului au fost direcţionate trei ambulanţe SMURD.

Pentru o fată de 13 ani au fost aplicate manevre de resuscitare, însă victima nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Cea de-a doua victimă, o fată de aproximativ 11 ani, a suferit numeroase traumatisme, dar este în viaţă, fiind transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu.


”Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie, pe raza sectorului 1. Agentul de poliţie, aflat la volan, poliţist încadrat în anul 2017, a surprins şi accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcţiune.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de prim ajutor.

”Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul rutier”, a mai transmis sursa citată.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Scandal în curtea unui liceu din Caracal. A intrat intenţionat cu maşina în alt autoturism, în care se aflau trei persoane

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri