AcasăACTUALDouă asistente medicale de la Spitalul Județean Târgu Jiu, sancționate după ce...

Două asistente medicale de la Spitalul Județean Târgu Jiu, sancționate după ce au rănit un pacient cu o foarfecă

spot_img

Două asistente medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au fost sancționate de către managerul unității, fiind găsite vinovate pentru modul în care au îngrijit un pacient, la începutul lunii aprilie, anul acesta. 

- Publicitate -

Cele două angajate ale spitalului au fost cercetate disciplinar, după ce, aparținătoarea unui pacient a prezentat faptul că tatăl său a fost externat cu răni la mâna dreaptă.

Acesta a fost internat pe Secția Medicală Internă I.


Bărbatul i-a povestit fiicei că, în momentul când s-a efectuat procedura de schimbare a unei branule, asistenta medicală a folosit direct foarfeca, fără a-i desface leucoplastul și pansamentul, și astfel pacientul a fost tăiat în zona respectivă.

La nivelul SJU Târgu Jiu, după cele semnalate, a fost demarată o verificare internă.

S-a concluzionat faptul că două asistente au făcut această greșeală, fiind luată decizia sancționării lor.


„În baza raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară, pe data de 3 mai, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a decis sancționarea a două asistente medicale care au avut în grijă pacientul, în perioada internării acestuia în Secția Medicină Internă I.

Astfel, au fost sancționate două asistente medicale cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 30 de zile”, respectiv cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile”. În acest sens, urmează a fi emise dispozițiile de sancționare disciplinară pentru cele două angajate ale Secției Medicină Internă I”, a menționat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

Cele două salariate nu au mai fost sancționate disciplinar în trecut.

CITEȘTE ȘI: DOLJ | Dosare penale pentru arderea deșeurilor, la Coșoveni. Controale ample derulate de jandarmi și comisarii de mediu

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri