AcasăACTUALDosar penal întocmit, după ce doi copii au căzut cu un ATV...

Dosar penal întocmit, după ce doi copii au căzut cu un ATV într-o râpă

spot_img
- Publicitate -

Un dosar penal a fost deschis de către polițiști, după ce doi frați, de 12 ani, respectiv 14 ani, au căzut duminică în zona rezervaţiei Râpa Roşie cu un ATV de la zeci de metri înălţime.

Cei doi copii din Alba Iulia au ajuns al spital cu multiple traumatisme.


„La data de 01.05.2022, în jurul orei 14,30, doi fraţi, din municipiul Alba Iulia, un băiat de 14 ani şi o fată de 12 ani, în timp ce circulau cu un ATV, în scop de agrement, în afara drumului public, în zona denumită ‘Râpa Roşie’, situată în apropierea municipiului Sebeş, au căzut în râpă. La locul accidentului au intervenit numeroase forţe de salvare, inclusiv un elicopter SMURD, cu ajutorul căruia cei doi minori au fost scoşi din râpă, ulterior fiind transportaţi la spital”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La faţa locului au acţionat alpinişti ai ISU Alba şi salvamontişti.


“Am fost solicitaţi sa intervenim pentru evacuarea celor doi copii căzuţi cu ATV-ul în Râpa Roşie. Cei doi erau căzuţi într-o crevasă adâncă de circa 2,5-3 metri şi lată de circa 50 centimetri. Extracţia s-a făcut cu hamul de salvare triunghiular (Pitagor), iar evacuarea s-a efectuat cu elicopterul, până la ambulanţe. Starea acestora nu era foarte bună, mai ales fetiţa, care era blocată la baza crevasei într-o poziţie extrem de incomodă şi foarte greu de extras”, au transmis reprezentanţii Salvamont Alba.

Un ATV în care se aflau doi copii s-a răsturnat duminică la Râpa Roşie, “micul canion” al României. Din cauza zonei inaccesibile rutier sau la pas, singura posibilitate de a se ajunge la victime a fost prin trolierea cu un elicopter SMURD a doi salvatori. Aceştia au reuşit mai întâi stabilirea unui contact vizual cu victimele, înainte de a le evacua pe rând. Cei doi au suferit multiple traumatisme, fiind transportaţi la UPU Alba Iulia.

Râpa Roşie este o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 10 hectare. Pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 şi 100 de metri. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide – toate de culoare roşiatică, potrivit site-ului dedicat acestei rezervaţii.

CITEȘTE ȘI: Lucrări de reparații pe mai multe drumuri din Vâlcea. Trafic îngreunat

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri