Connect with us

ACTUAL

DOLJ | Băut la volan, un șofer din Cetate a lovit cu mașina un tânăr și a fugit de la locul producerii accidentului

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Cetate, județul Dolj, este cercetat penal, după ce duminică a lovit cu mașina un pieton și a fugit de locul producerii accidentului. 

Ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizaţi cu privire la faptul că la spitalul din localitate s-a prezentat tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Cetate, care a declarat că a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza localităţii sale.


Verificând, polițiștii au stabilit că un bărbat de 62 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Şoseaua Mică, din Cetate, ar fi accidentat un tânăr de 19 ani, care se deplasa pe marginea drumului public, după care ar fi părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Bărbatul a fost găsit acasă, iar la audieri s-a depistat că băuse alcool înainte de a se urca la volan.

„Cel în cauză a fost depistat de poliţişti la scurt timp după producerea accidentului la domiciliul său din comuna Cetate şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 0,99.mg/l alcool pur în aerul, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabiliriii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Explozie de cazuri de COVID în județul Dolj. 13 localități au rată de infectare peste 3 la mia de locuitori

Publicat

în

303 noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în județul Dolj, miercuri, zi în care o persoană a pierdut lupta cu COVID-19. 

Potrivit DSP Dolj, 13 localități din județ sunt în scenariul roșu, având o rată de infectare de peste 3 cazuri la o mie de locuitori.

Totodată, în șapte localități incidența este de peste 4 cazuri la mie, iar în Ghercești peste 7.5 cazuri Covid la o mie de locuitori.


În municipiul Craiova, rata de infectare este 3,36 cazuri/mia de locuitori.

Potrivit Prefecturii Dolj, ieri au fost efectuate 431 de teste la solicitarea DSP Dolj, 111 la cerere şi au fost efectuate 1.357 de teste rapide.

303 cazuri noi au fost confirmate, 39 de pacienţi fiind la Terapie Intensivă. Tot ieri, a fost înregistrat un deces.


Cele 13 localități cu rată de infectare peste 3 cazuri la mia de locuitori sunt:

GHERCEŞTI 7,57
FĂRCAŞ 5,73
CÂRCEA 5,45
ORAŞ BECHET 5,09
ŞIMNICU DE SUS 4,88
CALOPĂR 4,32
CATANE 4,16
TEASC 3,62
PIELEŞTI 3,56
GIUBEGA 3,41
MUNICIPIUL BĂILEŞTI 3,4
MUNICIPIUL CRAIOVA 3,36
GHINDENI 3,25

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Şofer cercetat pentru trafic de migranţi

Publicat

în

Un bărbat din județul Constanța este cercetat penal după ce, miercuri seara, a preluat migranţi din apropierea graniţei cu Serbia şi intenţiona să-i transporte spre Timişoara.

Miercuri seara, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F.Jimbolia ITPF – Timişoara au oprit în localitatea Cenei, județul Timiș, un microbuz, înmatriculat în România, condus de un bărbat, cetățean român cu domiciliul pe raza județului Constanța.

Polițiștii de frontieră au constatat că în interiorul mijlocului de transport se mai aflau nouă pasageri, toţi bărbaţi, cetăţeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zonă, toţi ocupanţii din microbuz au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.


Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că pasagerii sunt cetățeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 17 şi 36 ani.

Bărbaţii au declarat că au fost preluaţi din aproprierea frontierei cu Serbia de către şoferul mijlocului de transport şi că urmau să plătească 50 euro de persoană pentru a fi transportați la Timișoara.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți pentru cetățeanul român și de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii turci, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale care se impun.


CITEȘTE ȘI: Noi metode de înșelătorii aplicate pe Facebook. Un tânăr a fost reținut

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de beton

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Arad, a murit, joi dimineaţă, după ce s-a izbit cu maşina de un stâlp din beton, iar autoturismul s-a răsturnat lângă şosea.

Accidentul a avut loc pe DJ 682, la ieşire din localitatea Călugăreni spre Bodrog, la faţa locului intervenind un echipaj de descarcerare al pompierilor din Arad şi o unitate SMURD, potrivit Agrepres.

“Echipajele de intervenţie au găsit un autoturism răsturnat, iar în maşină o victimă încarcerată şi decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.


Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a informat că şoferul este din localitatea învecinată, Zădăreni.

“A intrat în coliziune cu un stâlp de beton, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului, acesta fiind singur în autoturism”, a transmis IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea accidentului.


CITEȘTE ȘI: Activităţile economice se închid de la 18.00, în localităţile unde incidenţa COVID trece de 4 la 1.000

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.