Connect with us

ACTUAL

Deficit de peste 2 miliarde de lei la Fondul de Sănătate. Subvențiile de la stat NU au fost de ajutor

Publicat

în

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a avut deficit de peste 2 miliarde de lei în perioada ianuarie–iulie 2021, cu peste 20% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Majorarea subvenţiilor virate la FNUASS, care se apropie de 5 miliarde de lei în perioada analizată, nu a reuşit să stăvilească creşterea deficitului Fondului. Mai mult, subvenţiile virate la Fond în primele şapte luni sunt cele mai mari din perioada analizată a ultimilor opt ani, arată o analiză făcută de Economica.net.

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile sociale de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS, din taxa clawback plătită de producătorii de medicamente şi, marginal, din subvenții.


Din banii colectați la Fondul Sănătăţii, CNAS plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor.

De asemenea, din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului, în baza Legii salarizării unice.

Deficitul Fondului Sănătăţii a depăşit 2 miliarde de lei în primele şapte luni din 2021 şi este cu 20,38% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analizele anuale făcute de Economica.net despre subiect.


Subvenţiile virate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se ridică la 4,99 de miliarde de lei în ianuarie – iulie 2021 şi sunt cu 9,29% mai mari decât cele primite în aceeaşi perioadă din 2020, conform analizelor .

Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS), virate la FNUASS în primele şapte luni ale anului 2021, se ridică la 20,85 de miliarde de lei şi sunt cu 12,38% mai mari decât cele încasate în perioada corespondentă a anului 2020.

Subvenţiile virate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate urcă la 4,99 de miliarde de lei în ianuarie – iulie 2021 şi sunt cu 9,29% mai mari decât cele primite în aceeaşi perioadă din 2020, reiese din analizele Economica.net. În intervalul analizat, avem cele mai mari subvenţii primite de Fondul Sănătăţii din perioada corespondentă a ultimilor opt ani.

Veniturile încasate din taxa clawback, plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, au ajuns la 1,76 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului 2021 şi sunt cu 19,8% mai mici decât cele colectate la Fond în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată statisticile lunare făcute de Economica.net despre subiect.

Plăţile totale făcute din FNUASS în primele şapte luni din 2021 se ridică la 29,62 de miliarde de lei şi sunt cu 9,72% mai mari decât cele făcute în aceeaşi perioadă din 2020, arată datele CNAS, obţinute şi comparate de Economica.net.

Punctual, plăţile făcute din FNUASS pentru produsele farmaceutice, materialele sanitare şi dispozitivele medicale acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate au ajuns la 8,69 de miliarde de lei în primele şapte luni din 2021 şi sunt cu 5,16% mai mari decât cele făcute în perioada corespondentă a anului 2020, arată statistica Economica.net.

Serviciile medicale acordate în unităţi sanitare cu paturi din sistemul asigurărilor sociale de sănătate au costat FNUASS 7,39 de miliarde de lei în primele şapte luni din 2021, cu 11,72% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2020, arată analiza Economica.net.

Transferurile făcute între unităţi ale administraţiei publice au ajuns la 7,15 miliarde de lei în primele şapte luni din 2021 şi sunt cu 14% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2020 şi cu peste 30% mai mari decât cele din ianuarie – iulie 2019, arată analizele Economica.net. Cei mai mulţi bani de la acest capitol sunt transferuri din bugetul FNUASS către spitale de stat pentru acoperirea măririlor salariale acordate personalului medical şi nemedical din spitalele publice, în baza legii salarizării unice se asigură prin transferuri din bugetul FNUASS, de la o pozitie distinctă, potrivit analizei Economica.net.

Precizare: şi în 2021 şi în 2020, diferenţa dintre încasările totale la Fond şi sursele de venit antemenţionate (CASS, clawback, subvenţii) e acoperită de veniturile FNUASS, încasate în contul unic, în curs de distribuire, precum şi de veniturile nefiscale la Fond.

Economica.net a comparat valorile exacte ale indicatorilor principali din execuţia FNUASS, enumeraţi în articol, nu pe cele aproximative, precizate în text, folosite pentru lizibilitatea materialului.

CITEȘTE ȘI: Prime de activare pentru șomerii care își găsesc un loc de muncă

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Copil în vârstă de o lună, mort în condiţii SUSPECTE, într-o comună din Dolj. Poliţiştii au deschis un dosar penal

Publicat

în

Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Dolj pentru moartea suspectă a unui copil în vârstă de aproximativ o lună, din comuna Urzicuţa.

Potrvit IPJ Dolj, poliţiştii au fost sesizați prin apel 112 de către un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Dolj despre faptul că, în urma unei solicitări de natură medicală, efectuată de către o femeie de 39 ani,  din Urzicuța, a fost constatat decesul unui copil în vârstă de aproximativ o lună.

„În cauză,  polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală”, transmite IPJ Dolj.


Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.

CITEŞTE ŞI: Mamă minoră din Vâlcea, cercetată penal după ce a plecat din spital cu bebeluşul său confirmat cu COVID-19

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un primar PNL internat la un spital privat s-a sinucis

Publicat

în

Primarul unei comune din județul Vaslui s-a sinucis într-un spital privat din județul Alba.

Potrivit surselor alba24.ro, primarul comunei Pogoana, din Vaslui, Cristian Spridon, s-a spânzurat cu un cablu, vineri, 17 septembrie, undeva în jurul orei 18.00.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani era primar al comunei din partea PNL Vaslui.


De asemenea, bărbatul era și un cunoscut om de afaceri în județul Vaslui. Acesta avea mai multe ferme de pui.

Potrivit reporterilor de la Vremea Nouă, bărbatul ar fi suferit de o depresie și a venit în Alba pentru a se trata.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind constatat decesul.


CITEŞTE ŞI: Mamă minoră din Vâlcea, cercetată penal după ce a plecat din spital cu bebeluşul său confirmat cu COVID-19

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un bărbat din Găneasa (Olt), dat dispărut de familie. Cei care îl văd sunt rugaţi să apeleze 112

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Găneasa, este căutat de poliţişti după ce a fost dat dispărut de familie.

Nicolae Fesan a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 1,70 m, constituție astenică, ochi căprui, păr cărunt, poartă mustață.


La momentul dispariţiei era îmbrăcat în pantaloni de trening de culoare neagră, pulover bleumarin cu dungi albastre, șapcă de fâș și pantofi sport de culoare neagră.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

CITEŞTE ŞI: Circulaţie interzisă pe timpul nopţii şi magazine închise de la ora 18.00, în trei localităţi din Olt cu număr mare de cazuri de COVID-19


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.