Connect with us

ACTUAL

CUM vrea Vlad Voiculescu să-i controleze pe managerii de spitale (DOCUMENT)

Publicat

în

Soluția Ministerului Sănătăţii la politizarea managerială a spitalelor și la birocrația administrativă este propria politizare. Într-un document aflat în faza de elaborare şi consultare cu specialiştii, ministrul Vlad Voiculescu propune înfiinţarea de noi structuri administrativ-birocratice, care să mulțumească propria clientelă, care să fie mult mai greu de dislocat din pozițîi și care să nu trebuiască să fie imparțite pe algoritm cu partenerii de coaliție, fiind prezentate ca structuri tehnice, potrivit stiripesurse.ro.

Astfel, se propune crearea a încă trei instituțîi, evident cu noi funcții de conducere: Agenția Națională pentru Forța de Muncă din Sănătate (ANFMS), Colegiul Experților în Managementul Serviciilor de Sănătate (CEMSS), Comisia de Acreditare a Programelor de Educație în Managementul Serviciilor de Sănătate (CEAPEMSS). Toate aceste noi structuri ar trebui să dubleze activități deja existente, realizate de instituții ale statului român.


Documentul elaborat de MS poate fi consultat AICI! (.pdf)

Astfel, România va avea “un corp de elită al managerilor de servicii de sănătate la toate nivelurile sistemului” foarte simplu și rapid, doar prin creearea a trei noi structuri, cu noi șefi și cu crearea unui monopol al celor care decid cine poate avea o funcție de management în sistemul sanitar. În locul politizării actuale, care se poate schimbă la 4 ani cel mult, Ministerul Sănătăţii propune structuri care să nu mai poată fi schimbate și care practic să nu mai aibe nicio responsabilitate publică.

Toate activitățile și structurile propuse există deja. În plus, actualmente nu există monopoluri nici în ceea ce privește formarea și nici accesul la funcțiile de management. Toate cursurile de management la nivel postuniversitar sunt recunoscute/echivalate la nivelul Ministerului Sănătăţii în comisia de specialitate, numită de ministrul Sănătățîi. Toate atestatele/studiile postuniversitare în management sanitar pot fi efectuate astăzi în orice instituție acreditată în acest sens, neexistând monopoluri. Mai mult, masteratele de management sanitar sunt acreditate de ARACIS (instituție specializată). De asemenea, MS poate decide prin structurile de specialitate care este curricula de pregătire pentru studiile de atestat pe care le dorește dezvoltate, în concordanță cu propria politică sanitară.


Printre susţinătorii demersului este menţionat şi Colegiul Medicilor din România, deşi mai multe persoane din conducerea CMR sunt nemulţumite pentru că nu au fost consultate. Preşedintele CMR, Daniel Coriu, a declarat pentru STIRIPESURSE.RO că a avut o discuţie telefonică de 20 de minute cu ministrul Vlad Voiculescu, însă nu a văzut documentul care conţine propunerile de profesionalizare a managementului spitalelor.

Ca exemple de organisme similare este un amestec de organisme publice și private, din sisteme total diferite din SUA și Franța, care au puține similitudini cu sistemul de sănătate din România.

În loc de a analiză serioasă cu privire la problemele sistemului sanitar din România, dar să genereze ulterior soluții, MS propune rapid niște țapi ispășitori – managerii din sănătate și crearea unor monopoluri pe care să le poată controla doar ei. În opinia MS, rezolvarea constă în înlocuirea managerilor actuali cu cei agreați, dar prin intermediul unor noi structuri pe care să le poată controla doar ei (și să poată spune apoi că sunt decizii tehnocrate, nu politice). Rezultatul va fi de fapt o și mai mare politizare, ascunsă sub decizia unor instituțîi care nu au nicio responsabilitate în fața celor ce plătesc taxele și impozitele din care vor fi plătiți șefii instituțiilor nou create.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

FOTO | Şcoala Bistriţa Nouă din Piatra-Olt, reabilitată, modernizată şi dotată de primărie. Primarul anunţă noi investiţii

Publicat

în

Şcoala Gimnazială Bistriţa Nouă din oraşul Piatra-Olt a fost reabilitată, modernizată şi dotată printr-un proiect derulat de primăria din localitate.

Primarul oraşului, Nicuşor Rada, a explicat că finanţarea investiţiei a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Valoarea investiţiei se ridică la 1.018.726,94 lei, TVA inclusă.

Investiţia a vizat şi montarea unei noi centrale termice şi achiziţionarea de mobiler şcolar. Totodată, au fost înlocuite instalaţiile sanitare şi instalaţiile electrice.


Patruzeci de elevi şi preşcolari beneficiază de noile condiţii moderne. Primarul Nicuşor Rada spune că investiţiile la Şcoala Bistriţa Nouă nu se vor opri aici.

„În continuarea acestui proiect, din bugetul anului viitor, alocăm fonduri pentru refacerea şi împrejmuirea parcului şi locului de joacă, dar şi pentru un teren de sport”, a declarat edilul.

Clădirea Şcolii Bistriţa Nouă datează din 1964, acesta fiind primul proiect amplu de investiţii în imobil.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

75 de primării din județul Dolj primesc finanțare pentru lucrări de cadastru

Publicat

în

75 de primării din județul Dolj au semnat contracte de finanțare cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj pentru realizarea cadastrului sistematic pe sectoare cadastrale, gratuit pentru cetățeni.

Suma alocată fiecărei primării este de 160.000 de lei, iar valoarea totală a celor 75 de contracte este de 11.705.000 de lei.

După semnarea contractelor de finanțare, primăriile pot încheia în termen de 60 de zile contracte de prestări servicii pentru înregistrarea sistematică a proprietăților, pe sectoare cadastrale, cu persoane juridice sau fizice autorizate de ANCPI.


Conform legislației, ANCPI va efectua plățile către primării după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate.

Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fondurile provin din cea de-a șaptea etapă de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, prin Programul național de cadastru și carte funciară, lansată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară ( ANCPI).


În prezent, din totalul de 111 UAT-uri din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută șase comune (Brădești, Coțofenii din Dos, Drănic, Goicea, Mischii, Pielești), iar în alte 105 localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI.

Cele 75 de primării din Dolj sunt următoarele:

Nr. crt. Denumire UAT Alocare bugetară solicitată de către UAT (lei)
1 AMĂRĂŞTII DE SUS 160.000
2 APELE VII 160.000
3 ARGETOAIA 160.000
4 BĂILEŞTI 160.000
5 BÂRCA 160.000
6 BECHET 160.000
7 BOTOŞEŞTI PAIA 160.000
8 BRABOVA 160.000
9 BRALOŞTIŢA 160.000
10 BRATOVOEŞTI 160.000
11 BREASTA 160.000
12 BUCOVĂŢ 160.000
13 BULZEŞTI 160.000
14 CALAFAT 160.000
15 CARAULA 160.000
16 CARPEN 160.000
17 CASTRANOVA 160.000
18 CATANE 160.000
19 CĂLĂRAŞI 160.000
20 CÂRNA 160.000
21 CELARU 160.000
22 CERNĂTEŞTI 160.000
23 CIOROIAŞI 160.000
24 CIUPERCENII NOI 160.000
25 DANEŢI 160.000
26 DĂBULENI 160.000
27 DESA 160.000
28 DOBREŞTI 160.000
29 DOBROTEŞTI 150.000
30 DRĂGOTEŞTI 160.000
31 FĂRCAŞ 160.000
32 FILIAŞI 160.000
33 GALICEA MARE 160.000
34 GALICIUICA 160.000
35 GÂNGIOVA 160.000
36 GHIDICI 160.000
37 GHINDENI 160.000
38 GIGHERA 120.000
39 GIUBEGA 160.000
40 GOGOŞU 160.000
41 GOIEŞTI 160.000
42 GRECEŞTI 160.000
43 IZVOARE   80.000
44 ÎNTORSURA 160.000
45 LIPOVU 160.000
46 MĂCEŞU DE JOS 160.000
47 MĂCEŞU DE SUS 160.000
48 MELINEŞTI 160.000
49 MÂRŞANI 160.000
50 MURGAȘI 155.000
51 ORODEL 100.000
52 OSTROVENI 160.000
53 PERIŞOR 160.000
54 PISCU VECHI 160.000
55 PLENIŢA   60.000
56 PLEȘOI 160.000
57 PREDEȘTI 160.000
58 ROJIŞTE 160.000
59 SADOVA 160.000
60 SĂLCUŢA 160.000
61 SCĂEŞTI 160.000
62 SEACA DE CÂMP 160.000
63 SEACA DE PĂDURE 160.000
64 SECU 160.000
65 SEGARCEA 160.000
66 SOPOT 160.000
67 ȘIMNICU DE SUS 160.000
68 TĂLPAŞ 160.000
69 TEASC 160.000
70 TERPEZIŢA 160.000
71 UNIREA 160.000
72 VÂRTOP 160.000
73 VÂRVORU DE JOS 160.000
74 VELA 160.000
75 VERBIȚA 160.000
TOTAL 75 11.705.000

CITEȘTE ȘI: DOLJ: Au fost finalizate lucrările de cadastru în comuna Pielești

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Ce a păţit un şofer din Slatina care a condus cu peste 100 de kilometri pe oră, pe o stradă din oraş

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Slatina, a fost luat de radar, pe strada Piteşti din localitate, conducând o maşină cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră.

Tânărul s-a ales cu o amendă usturătoare şi a rămas fără permis de conducere.

„La data de 29 iulie a.c., ora 20.00, pe strada Pitești, din municipiul Slatina, un bărbat, de 29 de ani, din localitate, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteza de 50 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2900 de lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.


CITEŞTE ŞI: VIDEO | CUM s-a desfăşurat flagrantul în urma căruia procurorii DIICOT au găsit droguri la patronul unui restaurant din Slatina. O armă, găsită în maşina sa

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.