Connect with us

ACTUAL

CRAIOVA: S-a semnat un nou contract de investiții pentru apă și canalizare în zona metropolitană

Publicat

în

Un nou contract care prevede investiții pentru apă și canalizare în  zona metropolitană a fost semnat, marți, de către reprezentanții Companiei de Apă Oltenia. 

Lucrările se vor desfășura în cartierul Magnolia, în Ghercești și Mischii.

Licitația a fost câștigată de ASOCIEREA S.C. BUGARU TRANS S.R.L. (Lider de asociere), S.C. TOTAL PUR DESIGN S.R.L., HYDROSTROY AD, la o valoare de 34.848.165,12 Lei fără TVA, iar contractul cuprinde proiectarea și execuția următoarelor lucrări:


Gospodărie de apă nouă în cartierul Magnolia (Pielești), Rezervor nou de înmagazinare apă tratată (V= 1.000 m.c.); Stație de pompare apă tratată; Stație de clorinare nouă (Q = 66,63 l/s); Echipamente SCADA; Conductă de transport apă de la gospodăria de apă Magnolia la Parcul Industrial (1.621 m). În plus, sunt prevăzute lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare pe o distanță totală de 0,52 km, dar și extinderere rețea canalizare pe o distanță totală de 14,029 km, incluzând 572 racorduri noi de canalizare și 10 stații de pompare noi.

În Ghercești: Reabilitare conductă de aducțiune Bariera Vâlcii (344 m); Reabilitare Gospodărie de Apă (GA) existentă Gârlești; 3 grupuri de pompare noi amplasate în stația de pompare existentă; Reabilitare rezervor tampon (V= 500 m.c.); Instalație nouă de clorinare (Q= 30,7 l/s); Echipamente SCADA la rezervor și stația de pompare; Conductă de transport apă de la GA Gârlești la GA Ghercești (8.455 m), precum și Extindere și reabilitare GA Ghercești, care prevede: Rezervor nou de înmagazinare apă tratată (V= 500 m3); Înlocuire grup de pompare existent cu un grup de pompare nou (1+1); Înlocuire instalație de clorinare existentă cu instalație de clorinare nouă; Echipamente SCADA la rezervor și la stația de pompare; Colector de canalizare nou Ghercești – Craiova (5.632 m) și 4 stații de pompare apă uzată.

În Mischii: Stație de pompare nouă la GA existentă Șimnic Superior; Conductă de aducțiune de la GA Șimnic Superior la GA Mischii (8.150 m); Stație de repompare pe traseul aducțiunii de la GA Șimnic Superior la GA Mischii, dar și Extindere GA Mischii: Rezervor nou de înmagazinare apă tratată (V= 500 m.c.); Înlocuire instalație de clorinare existentă cu instalație de clorinare nouă și Echipamente SCADA la rezervor.


Contractul prevede elaborarea Proiectului Tehnic în conformitate cu legislația națională, incluzând toate documentele (memorii, desene, calcule etc.) şi orice documentație necesară pentru obținerea autorizației de construire şi avizelor necesare execuției, precum și lucrări de construcție, furnizare şi montaj utilaje şi echipamente tehnologice, testare şi punere în funcțiune a acestora și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în perioada de garanție.

Perioada de proiectare (inclusiv obținerea Autorizației de Construire) este de 6 luni, durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 24 luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 36 de luni.

CITEȘTE ȘI: Şcoli, grădiniţe şi străzi din Piatra-Olt, modernizate în cadrul unui amplu proiect finanţat cu bani europeni

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Documentele de care au nevoie persoanele nevaccinate pentru a putea circula. DESCARCĂ formularele

Publicat

în

Noile restricții pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 intră în vigoare la miezul nopții de duminică spre luni. Astfel, atât persoanele nevaccinate, cât și cele care nu au trecut prin boală, nu vor mai putea circula, în intervalul 21.00-05.00, decât în baza unei declarații pe proprie răspundere sau a unei adeverințe din partea angajatorului.

Potrivit hotărâreii de Guvern care prevede restricţiile ce se vor aplica începând de luni, sunt anunmite situații în care se poate folosi declarația pe propria răspundere, scrie Realitatea Plus.

Aceste situații sunt următoarele:


-în interes profesional;
– pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță (inclusiv vaccinare);
– pentru achiziționarea de medicamente;
-pentru îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;
– deces al unui membru al familiei.

Formular DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE.

Formular ADEVERINȚĂ ANGAJATOR.


CITEȘTE ȘI: România cere sprijin, însemnând medicamente, echipamente și personal, pentru pacienții cu COVID

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

GORJ: Accident la Bumbești Pițic. O femeie a ajuns la spital

Publicat

în

O femeie a ajuns la spital, duminică dimineață, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Bumbești Pițic din județul Gorj.

Potrivit ISU Gorj, o mașină s-a răsturnat în afara șoselei și, în urma evenimentului, o femeie a fost rănită, fiind nevoie să fie dusă la spital.

„Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier, în localitatea Bumbești Pițic, în care a fost implicat un autovehicul care a părăsit partea carosabila și s-a răsturnat. La fața locului au fost direcționate două echipaje pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și două echipaje din cadrul SAJ Gorj. În urma impactului, o persoană de sex feminin a rămas prinsă în autovehicul și a fost scoasă de către martorii evenimentului. Victima a fost preluată de către un echipaj SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.


CITEȘTE ȘI: VIDEO: Peste 3 tone de tutun neprelucrat, ascunse într-un camion, descoperite la frontieră

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

România cere sprijin, însemnând medicamente, echipamente și personal, pentru pacienții cu COVID

Publicat

în

România are nevoie de medicamente, echipamente, echipaje și echipe medicale necesare în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID-19, iar CNSU a aprobat, în acest sens, solicitarea de asistență internațională prin Mecanismul European de Protecție Civilă. 

CNSU  a aprobat sâmbătă această hotărâre. Astfel, autoritățile din România solicită asistență internațională prin Mecanismului European de Protecție Civilă și Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

De asemenea, potrivit deciziei CNSU, Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență preia medicamentele și echipamentele medicale și le predă către C.N. Unifarm S.A, care asigură depozitarea și distribuirea acestora către spitalele care acordă asistență medicală pacienților cu COVID-19, în funcție de nevoile identificate.


Coordonarea echipajelor și echipelor medicale, precum și stabilirea locațiilor în care desfășoară activitatea, se realizează prin intermediul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, mai arată decizia CNSU.

Totodată, Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sunt abilitate să emită în regim de urgență documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical și medic pe teritoriul României pentru membrii echipelor care sosesc în România.

CITEȘTE ȘI: Pacienții transferați în străinătate se vor întoarce în țară pe cheltuiala statului. Anunț oficial


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.