Connect with us

ACTUAL

Craiova: Pubele pentru colectarea selectivă a gunoiului, distribuite în zonele unde sunt case. Se vor aplica amenzi

Octavia Hantea

Publicat

în

Craiovenii care locuiesc la case vor primi, în perioada următoare, din partea operatorului de salubrizare SC Iridex Group Salubrizare, recipientele pentru colectarea selectivă. Astfel, fiecărei gospodării i se va atribui un număr de trei recipiente: unul NEGRU pentru deșeurile reziduale, unul ALBASTRU pentru hârtie și carton și unul GALBEN pentru plastic și metal.

Potrivit uni comunicat remis, luni, de Primăria Craiova, orașul va fi împărțit în opt sectoare, iar distribuirea recipientelor către persoane fizice care locuiesc în imobile de tip case/vile se va face de către o echipă formată din reprezentanți ai SC Iridex Group Salubrizare și ai municipalității craiovene.

„Programul de distribuire al pubelelor va fi comunicat săptămânal pe site-ul www.iridexsalubrizare.ro, prin comunicate de presă, dar și pe pagina de facebook Iridex Group Salubrizare. Astfel, craiovenii vor fi informați din timp data și intervalul orar când sunt programați pentru distribuire, dar și ce documente trebuie să pregătească pentru a fi prezentate operatorului. Cei care nu vor fi acasă în ziua de distribuire, vor primi un pliant cu numărul de telefon pentru reprogramarea distribuirii. De asemenea, este important de știut că fiecare locatar este obligat să aștepte în dreptul gospodăriei sale pentru a-și primi pubelele. Recipientele NU se vor preda în dreptul altor locații”, se arată în comunicatul de presă.

Distribuirea se va efectua etapizat, începând cu casele aflate pe partea străzii cu numere impare și finalizând cu cele aflate pe partea cu numere pare.

În cazul în care locatarii vor dori suplimentarea numărului de recipiente, aceștia va trebui să facă o solicitare către primărie.

„Rugăm cetățenii să-și rezerve câteva minute pentru ziua când sunt programați să-și primească recipientele. Echipa care le aduce va trebui să completeze, într-o aplicație electronică, mai multe informații, precum: acordul locatarului pentru prelucrarea datelor personale, nume, CNP, serie și număr C.I., adresa la care locuiește etc”, mai spun reprezentanții Primăriei Craiova.

Odată cu recipientele, persoanele fizice care locuiesc la case/vile vor primi și un pliant informativ privind categoriile de deșeuri ce trebuie colectate în recipientele distribuite, precum și informații despre modalitatea de colectare a deșeurilor care nu trebuie depuse în recipientele primite.

Persoanele care nu vor colecta selectiv vor fi amendate, mai informează reprezentanții Primăriei Craiova.

„Directivele europene din domeniul reciclării prevăd ca minimum jumătate din cantitatea de deșeuri ridicate de la populație să fie colectată selectiv. Astfel, Primăria Craiova va fi obligată să instituie amenzi pentru persoanele care, deși vor avea posibilitatea de a colecta selectiv, nu vor dori să facă acest lucru. Cuantumul amenzii se va stabili printr-un regulament aflat în dezbatere publică”, precizează reprezentanții primăriei.

Sursa foto: Gazeta de Sud.

 

         

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Staţii de tratare a apei din judeţul Olt, reabilitate cu fonduri europene

reporter24

Publicat

în

Contractul de execuţie a proiectului „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei”, din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, a fost semnat, miercuri, de compania de apă. Proiect are o valoare totală eligibilă de  1.147.116.622,49 lei fără TVA.

Potrivit unui comunicat remis de CAO, în cadrul acestui proiect se vor reabilita și extinde stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia și vor fi dotate cu echipamente performante pentru tratarea și monitorizarea calității apei potabile.

Stația de tratare și pompare „Nicolae Bălcescu” va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 540 mc/h, iar stația de tratare Salcia va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 490 mc/h.

Contractul de Lucrări „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei” a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, asocierii SC ELSACO ELECTRONIC SRL & CVW TECHNOLOGIES SA, lider de asociere fiind SC ELSACO ELECTRONIC SRL. Valoarea contractului este de 51.783.368,51 lei fără TVA, din  care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din Bugetul Local.

Durata contractului de execuție este de 35 luni, la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

„Contractul pe care l-am semnat astăzi este o veste bună pentru toți cetățenii municipiului Slatina pentru că, odată finalizate aceste lucrări la cele două stații de tratare, Nicolae Bălcescu și Salcia, vom putea spune că am eliminat disconfortul cauzat de turbiditatea crescută a apei potabile. În aceste două uzine de apă, așa cum le spun eu, vom îmbunătăți calitatea apei furnizate locuitorilor, contribuind astfel de reînnoirea și dezvoltarea orașului nostru. Sunt convins că și stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia vor deveni puncte de atracție, așa cum este acum Stația de Epurare, pentru elevi, profesori și pentru toți cetățenii din municipiul Slatina care vor să afle povestea apei pe care noi o furnizăm. Compania de Apă Olt este parte din fiecare comunitate”, a explicat Cătălin Ușurelu, director general Compania de Apă Olt.

Prin implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, Compania de Apă Olt are ca obiectiv îmbunătățirea standardelor de viață și protejarea mediului înconjurător.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Pasajul Universității din Craiova, închis pentru efectuarea unor lucrări

Octavia Hantea

Publicat

în

Primăria Municipiului Craiova anunţă închiderea circulaţiei rutiere în Pasajul Universităţii, în vederea executării unor lucrări de reparaţii la instalația de iluminat.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, circulația rutieră în Pasajul Universităţii va fi restricționată, în data de 24 aprilie, în intervalul orar 04.00-11.00.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Liviu Dragnea poate fi eliberat din închisoare

reporter24

Publicat

în

Comisia de eliberări condiționate din penitenciarul Jilava a avizat favorabil cererea depusă de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, au declarat surse din sistem jurnalistei Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii “Culisele statului paralel”.

În acest context, urmeaza ca judecatoria Sectorului 5 din Capitală să analizeze cererea de eliberare conditionață, pe data de 27 aprilie. Potrivit portalului instanţelor, cererea a fost depusă pe data de 12 aprile.

Liviu Dragnea a încercat în repetate rânduri să iasă din închisoare. În toamna anului trecut a fost sancţionat prin retragerea dreptului la muncă, după ce în iunie a acordat un interviu Ancăi Alexandrescu, pentru “Culisele Statului paralel”.

Fostul lider PSD execută o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanța Supremă pe 27 mai 2019, pentru instigare la abuz în serviciu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.