Connect with us

ACTUAL

CRAIOVA: Număr suplimentar de casierii la punctele de plată a taxelor și impozitelor

Publicat

în

Aglomerația creată a în prima zi de plată a taxelor și impozitelor a dus la suplimentarea numărului de casierii, în Craiova, de la punctele de încasare din cartierele: Craiovița Nouă (Bulevardul Oltenia Bl. 65A1 – parter), Calea Bucureşti nr. 51C (Piaţa centrală) și, respectiv, 1 Mai (Str. Independenței nr. 12, Bl.7, parter).

Potrivit autorităților locale, programul de lucru al casieriilor din cartiere este următorul:

punct de încasare Calea Bucureşti nr. 51C (Piaţa centrală) în zilele de luni, marţi, joi şi vineri între orele 08:30 – 16:00 și miercuri între orele 08:30 – 18:00;


punct de încasare str. Mitropolit Firmilian nr. 14, de luni până vineri între orele 08:30 – 16:00;

punct de încasare Craiovița Nouă (Bulevardul Oltenia Bl. 65A1- parter), de luni până vineri între orele 10:30 – 18:00;

punct de încasare Brazdă ( Doljului, nr. 37, Bl. G4, parter), de luni până vineri între orele 10:30 – 18:00;


punct de încasare Rovine ( Nicolae Iorga, nr. 31, Bl. E1, parter), de luni până vineri între orele 10:30 – 18:00;

punct de încasare 1 Mai ( Independenței nr. 12, Bl.7, parter), de luni până vineri între orele 10:30 – 18:00;

punct de încasare Lăpuș (Calea București, nr. 137, Bl. T6, parter),de luni până vineri între orele 10:30 – 18:00.

Impozitele și taxele locale pot fi achitate și prin alte modalități, în afara deplasării la cele șapte puncte de încasare deschise în cartierele municipiului Craiova, respectiv:

Plata electronică prin intermediul paginii de internet www.ghiseul.ro

Persoanele fizice si persoanele fizice autorizate pot achita impozite si taxe datorate bugetului local al Municipiului Craiova pe pagina de internet www.ghiseul.ro la orice oră, pagina fiind disponibilă în orice moment al zilei.

Plata cu ordin de plată

Persoanele juridice şi persoanele fizice pot achita cu ordin de plată:
Banca: Trezoreria Municipiului Craiova
Beneficiar: Primăria Municipiului Craiova
C.U.I. – 4417214

Pentru codul de cont corespunzător plății dorite, trebuie accesat:

Lista conturi IBAN disponibilă pe site-ul:

http://primariacraiova.ro/ro/taxe-si-impozite/conturi-iban.html

Plata prin internet banking

Contribuabilii care doresc să plătească impozitul prin internet trebuie să aibă un cont de internet banking deschis la orice bancă, din care să facă un virament bancar, în lei, din contul propriu în contul IBAN asociat tipului de impozit pe care îl are de achitat.

Contul IBAN asociat impozitelor si taxelor locale venituri ale Primăriei Municipiului Craiova poate fi identificat consultând site-ul

http://www.primariacraiova.ro, secţiunea INFORMAŢII PUBLICE >  TAXE SI IMPOZITE > “Conturi IBAN”.

Plata prin mandat poștal

Contribuabilul se prezintă la orice oficiu poștal și achită suma ce reprezintă impozitul pe clădire, teren sau auto.
Mandatul poștal are 2 părți: mandatul poștal propriu-zis și cuponul.

Pe mandatul poștal se va trece la destinatar Primăria Municipiului Craiova, adresa: Str. A.I. Cuza nr. 7, precum și suma în cifre și în litere.

Pe fata cuponului mandatului poștal se va trece: expeditorul cu adresa exacta/completă și suma în cifre.

Pe verso-ul cuponului se completează la rubrica loc pentru corespondență destinatarul – Primăria Municipiului Craiova
Cont nr. (lista conturi IBAN)deschis la Trezoreria Municipiului Craiova
Localitatea: Craiova
Suma reprezintă: Exemplu: impozit clădire/teren/mijloace de transport etc.
Contribuabilul poate trimite mandatul poştal cu confirmare de primire.

Prin intermediul aplicației online https://impozite.primariacraiova.ro/, pot fi consultate toate impozitele și taxele datorate de către contribuabili. Pentru a avea acces la aplicație, se completează cererea pusă la dispoziție pe linkul:

https://primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/CERERE%20eliberare%20-recuperare%20%20credentiale%20ETAX.pdf

Autoritatea locală a demarat procedura de identificare a altor spații pentru deschiderea de noi puncte de lucru în mai multe cartiere, pentru evitarea aglomerației, reducerea timpului de așteptare, dar și pentru respectarea normelor de distanțare impuse de reglementările în vigoare pe perioada pandemiei.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Patronul unui restaurant din Slatina, arestat preventiv pentru trafic de droguri

Publicat

în

Răzvan Braican, patronul restaurantului Casa Domnească, şi un angajat, Bogdan Popa, au fost arestaţi preventiv, în această după-amiază, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc.

Cei doi au fost prinşi, în flagrant, în timp ce încercau să vândă 250 de grame de cocaină, în cetrul Craiovei, miercuri.

Ulterior, procurorii DIICOT Craiova au făcut mai multe percheziţii, la domiciliile celor doi şi la o a trei alocaţie, din Slatina, dar şi la restaurantul Casa Domnească.


Astăzi, Braican şi Popa au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

„În baza art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e C.pr.pen., art. 223 alin. 2 C.pr.pen şi art. 226 C.pr.pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului BRAICAN ALIN RĂZVAN IONUŢ pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.07.2021 şi până la data de 27.08.2021, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului POPA BOGDAN VASILE pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.07.2021 şi până la data de 27.08.2021, inclusiv. În baza art. 230 C.proc.pen. dispune emiterea, de îndată a mandatelor de arestare preventivă faţă de inculpaţii Braican Alin Răzvan Ionuţ şi Popa Bogdan Vasile. În baza art 275 alin 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29 iulie 2021, ora 17.20”, se arată în minuta publicată pe site-ul Tribunalului Dolj.

sursa: gazetanoua.ro


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Trafic de droguri în judeţul Olt. Procurorii DIICOT au făcut percheziţii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO | TRAGEDIE în Gorj. Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, s-au înecat în Motru

Publicat

în

Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, au murit joi seara înecate în râul Motru, în zona localităţi gorjene Miculeşti.

Potrivit ISU, copilul în vârstă de opt ani şi bunicul său în vârstă de 80 de ani au fost scoşi din apă de localnici. Pompierii au recuperat-o şi pe mama copilului, o femeie în vârstă de 29 de ani.

Toţi trei au fost declaraţi decedaţi


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Pod căzut într-o localitate din Teleorman. Mai multe persoane rănite

„Primele echipaje sosite la fata locului au fost echipajul SMURD si un echipaj SAJ care au constatat ca doua persoane fuseseră scoase de catre localnici in stare de inconstienta. Este vorba despre un copil in varsta de aproximativ 8 ani, un barbat de aproximativ 80 de ani si o femeie. S-a trecut imediat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Echipajele noastre de interventie au gasit si femeia in apele raului, din pacate tot in stare de inconstienta. Din pacate, in ciuda eforturilor depuse nu s-a mai putut face nimic pentru a le salva pe victime”, transmite ISU Gorj.

CITEŞTE ŞI: Doliu la un liceu din Slatina. Un fost profesor a încetat din viață


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Ministerul Justiției susține înființarea camerelor de anchete pentru minori în toate unitățile de Parchet din țară

Publicat

în

Un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Justiţiei analizează cu prioritate practica instanţelor şi a Parchetelor în cauzele privind infracţiuni sexuale cu victime minore, una dintre soluţiile propuse fiind înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.

Potrivit unui comunicat al ministerului, grupul de lucru privind victimele infracţiunilor şi-a început activitatea în luna februarie pe trei domenii principale: abuzuri sexuale asupra minorilor, violenţa domestică şi trafic de persoane. Grupul a adus la aceeaşi masă, în întâlniri periodice, reprezentanţii Poliţiei, Parchetelor, Direcţiilor de protecţie a copilului, ai Colegiului psihologilor şi ai mediului universitar, scrie Agerpres.


Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat grupului de lucru privind problematica victimelor infracţiunilor să analizeze cu celeritate Raportul Inspecţiei Judiciare privind “practica instanţelor de judecată şi a Parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore” şi să propună măsuri care să remedieze neajunsurile semnalate.

“Acest raport ar trebui să ofere un tablou de ansamblu asupra practicii judiciare şi a modului în care sunt soluţionate sesizările privind abuzurile sexuale asupra minorilor. Săptămâna aceasta a fost deblocat raportul şi avem de găsit rapid soluţii, fie la nivel legislativ, fie în ceea ce priveşte cooperarea între instituţiile care cercetează infracţiunile, acordă sau ar trebui să acorde asistenţă victimelor. Minorii abuzaţi trec deja printr-o traumă imensă şi trebuie ajutaţi, în niciun caz ignoraţi sau înfieraţi”, a declarat Stelian Ion.

Una dintre soluţiile susţinute de Ministerul Justiţiei este înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.


O altă decizie deja adoptată la nivelul grupului de lucru este actualizarea HG 49/2011, care aprobă metodologia-cadru pentru intervenţia în echipă multidisciplinară în situaţii de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie.

De asemenea, în urma întâlnirilor de la Ministerul Justiţiei, grupul de lucru a identificat soluţii pentru implicarea asistenţilor comunitari în teritoriu pentru a colabora cu angajaţii Direcţiilor pentru protecţia copiilor, implicarea mediului academic în organizarea unor cursuri de formare pe componenta psihologică şi soluţii pentru o metodologie, la nivelul INML, privind recoltarea probelor serologice şi de ADN.

Grupul de lucru va acorda o atenţie deosebită practicii instanţelor în cauzele privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore şi, în măsura în care se va dovedi necesar, va propune inclusiv soluţii legislative pentru a se ajunge la o practică unitară.

CITEȘTE ȘI:  Ministrul Justiției, avertisment pentru clanurile de interlopi: „Trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.