Primele camere video de supraveghere stradală au fost deja montate în mai multe puncte cheie cheie din Craiova și în apropierea spațiilor de depozitare a gunoiului, anunță edilul Lia Olguța Vasilescu, într-o postare pe Facebook.
Primarul spune că scopul acestor camere este de a depista cetățenii „certați cu bunul simț care aruncă deșeuri sau care nu respectă modul de colectare și selectare a gunoiului”.
Vasilescu a menționat că se intenționează montarea acestor camere video în toate punctele de colectare a deșeurilor, dar și pe mai multe artere folosite pentru a se transporta deșeurile în cartierele mărginașe, în vederea abandonării pe marginea drumului.
„Aceste camere sunt integrate în sistemul de supraveghere video al municipiului și numărul lor va crește în perioada următoare. Menționez că, săptămânal, se adună zeci de tone de deșeuri, abandonate la periferia orașului Craiova. Acum avem mijloacele de a-i depista pe cei care le aruncă și de a aplica sancțiunile legale”, a precizat Lia Olguța Vasilescu.
CITEȘTE ȘI: Recensământ | Ce sancţiuni riscă persoanele care refuză să participe sau oferă date false