Connect with us

ACTUAL

Craiova: Bătrână căzută într-o groapă, salvată de pompieri. A fost transportată la spital

Publicat

în

O femeie în vârstă de 90 de ani a ajuns la spital, sâmbătă, după ce a căzut într-o groapă adâncă de aproximativ doi metri, în zona Şcolii 21 din Craiova. 

Femeia a fost salvată de către pompieri. Groapa respectivă era săpată pentru containerele ce urmează a fi amplasate în municipiul Craiova.


“În jurul orei 11.30, Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova a fost solicitat sa intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o groapă, în municipiul Craiova, zona Şcoala 21. La sosirea echipajelor de pompieri, la locul intervine au găsit o persoană în vârstă de aproximativ 90 ani, căzută într-o groapă adâncă de circa doi metri. Salvatorii au acționat în prima fază pentru acordarea primului ajutor medical și pregătirea pentru a fi scoasă în siguranță de către echipajul de interventie sosit la fata locului. Persoana a fost transportata la UPU de către echipajul SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă.

Zona respectivă ar fi fost semnalizată cu balize, mai spun reprezentanţii ISU Dolj.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a se lămuri cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Patronii de restaurante din Olt, instruiţi pe tema verificării certificatului verde COVID

Publicat

în

Reprezentanţii sectorului HoReCa din judeţul Olt, inclusiv deţinători de săli de evenimente, au avut o întâlnire, miercuri, cu prefectul de Olt şi reprezentanţii poliţiei şi ISU, pe tema certificatului verde COVID, document care a devenit obligatoriu pentru accesul în baruri, restaurante sau cafenele.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat că a făcut un apel către organizatorii de evenimente private să respecte reglementările în vigoare pentru a preveni apariția de noi cazuri de COVID-19, inclusiv obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al UE privind COVID -19 prin utilizarea aplicației Check DCC.

CITEŞTE ŞI: Intrarea în restaurant POSIBILĂ cu certificatul verde al altei persoane? Ce spun reprezentanții HoReCa


„Obiectivul acestei întâlniri a fost acela de a asigura o mai bună punere în aplicare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului  specifice acestui sector de activitate. Mă refer la permiterea accesului la evenimente private (nunţi, botezuri) ori la restaurant doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, adică acele persoane care deţin un certificat digital al Uniunii Europene privind COVID-19”, a transmis prefectul.

Certificatul digital poate fi descărcat de pe portalul certificat-covid.gov.ro.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Moarte cumplită pentru un bărbat din Argeş. A sfârşit strivit sub o macara

Publicat

în

Un bărbat a murit, miercuri, după ce a fost prins sub o macara în localitatea Ştefăneşti din judeţul Argeş.

Au intervenit pompierii cu un echipaj de descarcerare grea și un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Din păcate, bărbatul prezintă leziuni incompatibile cu viaţă. A fost declarat decesul.


O anchetă a fost deschisă de poliţişti.

“Bărbatul este decedat. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, transmite IPJ Argeş.

CITEŞTE ŞI: GRAV accident în Argeş. Motociclist intrat într-un cap de pod (UPDATE)


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Anunţ OFICIAL: Începe administrarea dozei a treia a vaccinului anti-COVID în România

Publicat

în

Membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, miercuri, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.

Doza 3 este ferm recomandată:

  • persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
  • persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

„Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ”, transmite CNCAV.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.


Doza de rapel se va efectua indiferent de schema inițială numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3)

Se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.


Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

CITEŞTE ŞI: Certificatul verde va fi obligatoriu în restaurante, la nunți și la activități în spații închise, începând de luni

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.