AcasăACTUALCOVID-19 | DSP Olt a ajuns la un bărbat izolat la domiciliu,...

COVID-19 | DSP Olt a ajuns la un bărbat izolat la domiciliu, care plecase de acasă, abia la 24 de ore după sesizarea la 112

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Reprezentanții DSP Olt s-au prezentat, abia după 24 de ore, la locuința unui bărbat din Milcov, aflat în izolare după ce a revenit din zona Veneto din Italia, despre care vecinii au sesizat prin 112 că a părăsit domiciliul.

Potrivit unor surse, bărbatul se afla în izolare la domiciliu pentru că venise din zona Veneto din Italia, afectată de virusul COVID-19. Luni, acesta a plecat de acasă iar vecinii săi au alertat autoritățile la numărul de urgență 112. Polițiștii care au verificat situația i-au deschis bărbatului un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Oamenii legii au informat și Direcția de Sănătate Publică, însă specialiștii acestei instituții au ajuns la locuința bărbatului abia marți, la aproape 24 de ore de la sesizarea făcută prin 112. Aceleași surse susțin că cei de la DSP le au cerut polițiștilor să renunțe la dosarul penal iar bărbatul să fie sancționat doar de către autoritățile din domeniul sanitar.

Contactat telefonic pentru a confirma sau infirma informațiile prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat că, potrivit unor noi normative transmise de Grupul de comunicare strategică, diseminarea unor informații privind cazurile de coronavirus se face doar cu aprobare. El a adăugat că va veni cu informații pe acest subiect abia după obținerea acestei aprobări.

Reprezentanții DSP nu au putut fi contactați pentru a comenta pe acest subiect.

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri