Connect with us

ACTUAL

Coronavirus UPDATE – 1.391 cazuri noi şi 35 de decese | Raport detaliat pe judeţe

Publicat

în

1.391 de noi infectări cu coronavirus au fost raportate, vineri, de către Grupul de Comunicare Strategică. În intervalul acesta, 35 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 au decedat.

Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 101.075 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

GCS precizează că datele privind pacienții declarați vindecați și pacienții asimptomatici externați la 10 zile după depistare nu sunt disponibile în acest moment, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor. Aceste cifre vor fi comunicate imediat după ce vor deveni disponibile.


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1305 29
2. Arad 2172 32
3. Argeș 5248 22
4. Bacău 3428 61
5. Bihor 2857 43
6. Bistrița-Năsăud 1287 19
7. Botoșani 1418 20
8. Brașov 5056 50
9. Brăila 1982 27
10. Buzău 2520 15
11. Caraș-Severin 946 38
12. Călărași 639 9
13. Cluj 2382 21
14. Constanța 2015 40
15. Covasna 935 31
16. Dâmbovița 3416 12
17. Dolj 2071 32
18. Galați 3591 34
19. Giurgiu 870 25
20. Gorj 1711 10
21. Harghita 807 4
22. Hunedoara 1891 13
23. Ialomița 1054 7
24. Iași 3649 62
25. Ilfov 2552 49
26. Maramureș 1464 48
27. Mehedinți 1234 5
28. Mureș 1557 10
29. Neamț 2531 48
30. Olt 1472 17
31. Prahova 4813 74
32. Satu Mare 418 8
33. Sălaj 472 9
34. Sibiu 1713 53
35. Suceava 5737 75
36. Teleorman 776 14
37. Timiș 3030 36
38. Tulcea 648 11
39. Vaslui 2262 60
40. Vâlcea 1504 59
41. Vrancea 2504 16
42. Mun. București 13027 140
43. 111 3
 TOTAL 101.075

 

1.391

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt.  JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 6
2 ARAD 8
3 ARGEŞ 17
4 BACĂU 20
5 BIHOR 31
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5
7 BOTOŞANI 6
8 BRĂILA 6
9 BRAŞOV 19
10 BUZĂU 5
11 CĂLĂRAŞI 6
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 26
14 CONSTANŢA 4
15 COVASNA 6
16 DÂMBOVIŢA 7
17 DOLJ 1
18 GALAŢI 7
19 GIURGIU 5
20 GORJ 1
21 HARGHITA 1
22 HUNEDOARA 2
23 IALOMIŢA 3
24 IAŞI 28
25 MARAMUREŞ 2
26 MEHEDINŢI 4
27 MUREŞ 5
28 NEAMŢ 13
29 OLT 4
30 PRAHOVA 23
31 SĂLAJ 5
32 SATU MARE 4
33 SIBIU 44
34 SUCEAVA 37
35 TELEORMAN 19
36 TIMIŞ 17
37 TULCEA 8
38 VÂLCEA 7
39 VASLUI 5
40 VRANCEA 2
41 BUCUREŞTI 96
42 ILFOV 19
TOTAL 534

Până astăzi, 4.100 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.


În intervalul 10.09.2020 (10:00) – 11.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (25 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.125. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.041.921 de teste. Dintre acestea 26.149 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.734 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.772 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.754 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.129  de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Olt: Arestat preventiv după ce şi-a hărţuit fosta concubină, deşi exista un ordin de protecţie împotriva sa

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Deveselu, a fost arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 42 de ani, din comuna Deveselu, nu ar fi  respectat ordinul de protecție, emis de Judecătoria Caracal la data de 28 iulie, pentru o perioadă de 6 luni de zile, prin care era obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de femeia reclamantă.

De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi urmărit în repetate rânduri persoana vătămată, atât la domiciliul său, cât și la locul de muncă, provocându-i acesteia o stare de temere.


El a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv.

„În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, hărțuire și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse. În data de 20 septembrie a.c., pe numele bărbatului, polițiștii au emis o Ordonanță de Reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul  Inspectoratului de  Poliție Județean Olt. Totodată, la data de 21 septembrie, împotriva bărbatului, instanța de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, în continuare fiind efectuate cercetări”, transmite IPJ Olt.

CITEŞTE ŞI: Un bărbat din Olt, amendat de poliţie pentru că nu avea buletinul la el, a obţinut în instanţă înlocuirea amenzii cu avertisment


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Certificatul verde COVID devine OBLIGATORIU

Publicat

în

Bucureștiul trece în scenariul roșu COVID, de miercuri, după ce rata de infectare a ajuns la 3,3 la mie. În această situație certificatul verde devine obligatoriu pentru mai multe activități, începând cu vârsta de 6 ani.

Instituția prefectului a anunțat că rata de infectare a ajuns la 3,3 la mia de locuitori. Marți, rata de incidență era 2,90 la mie, iar luni – 2,57 la mie.

Pentru ca certificatul verde să devină obligatoriu în Capitală este necesară întrunirea Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București. Ședința urmează să aibă loc miercuri, potrivit G4Media.


Certificatul verde atestă că o persoană este vaccinată, este testată negativ sau a trecut prin boală și, potrivit hotărârii adoptate de Guvern, este obligatoriu în localitățile cu rata de infectare între 3 și 6 la mie, pentru toate persoanele de peste 6 ani.

Certificatul verde prevede:

– în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție


– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție

– organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană

– organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății

– organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății

– organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane

– activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

– activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

– activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului

– activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00

– activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

– activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

CITEȘTE ȘI: A fost lansată aplicația pentru verificarea certificatelor verzi. Cum funcționează

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Craiova a intrat în SCENARIUL ROŞU. Ce RESTRICŢII sunt în vigoare şi unde NU pot intra persoanele nevaccinate

Publicat

în

Rata de infectare este, miercuri, în Craiova de 3,17 cazuri de COVID la mia de locuitori, astfel că și Bănia intră în scenariul roșu. Evenimentele se vor desfășura doar cu prezentarea certificatului verde COVID.

Potrivit regulilor existente, certificatul verde va fi obligatoriu în restaurante, la nunți sau alte evenimente private și la toate activitățile în spații închise.

În județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie, noile norme prevăd că activitățile sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:


vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,

care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.


Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul copiilor sub 6 ani.

CITEŞTE ŞI: Un bărbat din Olt, amendat de poliţie pentru că nu avea buletinul la el, a obţinut în instanţă înlocuirea amenzii cu avertisment

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.