Connect with us

ACTUAL

Copil răpit de tată în Italia, găsit de poliţiştii de frontieră la intrarea în țară

Publicat

în

Un copil în vârstă de 5 ani, care figura dispărut în bazele de date italiene, a fost găsit de polițiștii de frontieră din Curtici, la intrarea în țară.

Potrivit Poliției de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, din judeţul Arad, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un român, în vârstă de 31 de ani, din judeţul Arad, însoțit de fiul său, în vârstă de 5 ani.

Cei doi călătoreau cu trenul care circulă pe relația Budapesta – Timișoara.


La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că minorul era dat dispărut de către autorităţile din Italia.

Bărbatul şi fiul său au fost duşi la sediul sectorului Curtici, pentru verificări suplimentare.

Copilul a fost încredinţat reprezentanţilor DGASPC Arad, iar tatăl acestuia este cercetat pentru lipsire de libertate, urmând ca la finalizarea cazului să fie luate măsurile legale ce se impun.


 

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

GORJ: Accident la Bumbești Pițic. O femeie a ajuns la spital

Publicat

în

O femeie a ajuns la spital, duminică dimineață, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Bumbești Pițic din județul Gorj.

Potrivit ISU Gorj, o mașină s-a răsturnat în afara șoselei și, în urma evenimentului, o femeie a fost rănită, fiind nevoie să fie dusă la spital.

„Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier, în localitatea Bumbești Pițic, în care a fost implicat un autovehicul care a părăsit partea carosabila și s-a răsturnat. La fața locului au fost direcționate două echipaje pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și două echipaje din cadrul SAJ Gorj. În urma impactului, o persoană de sex feminin a rămas prinsă în autovehicul și a fost scoasă de către martorii evenimentului. Victima a fost preluată de către un echipaj SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.


CITEȘTE ȘI: VIDEO: Peste 3 tone de tutun neprelucrat, ascunse într-un camion, descoperite la frontieră

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

România cere sprijin, însemnând medicamente, echipamente și personal, pentru pacienții cu COVID

Publicat

în

România are nevoie de medicamente, echipamente, echipaje și echipe medicale necesare în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID-19, iar CNSU a aprobat, în acest sens, solicitarea de asistență internațională prin Mecanismul European de Protecție Civilă. 

CNSU  a aprobat sâmbătă această hotărâre. Astfel, autoritățile din România solicită asistență internațională prin Mecanismului European de Protecție Civilă și Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

De asemenea, potrivit deciziei CNSU, Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență preia medicamentele și echipamentele medicale și le predă către C.N. Unifarm S.A, care asigură depozitarea și distribuirea acestora către spitalele care acordă asistență medicală pacienților cu COVID-19, în funcție de nevoile identificate.


Coordonarea echipajelor și echipelor medicale, precum și stabilirea locațiilor în care desfășoară activitatea, se realizează prin intermediul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, mai arată decizia CNSU.

Totodată, Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sunt abilitate să emită în regim de urgență documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical și medic pe teritoriul României pentru membrii echipelor care sosesc în România.

CITEȘTE ȘI: Pacienții transferați în străinătate se vor întoarce în țară pe cheltuiala statului. Anunț oficial


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO: Peste 3 tone de tutun neprelucrat, ascunse într-un camion, descoperite la frontieră

Publicat

în

Peste trei tone de tutun neprelucrat, pentru care nu existau documente legale, au fost găsite de către polițiștii de frontieră din Giurgiu, într-un TIR încărcat cu piese auto. Marfa, care era ascunsă în mai multe cutii din carton, a fost ridicată de către autorități în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit Poliției de Frontieră, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea controlului, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean leton, în vârstă de 51 de ani, conducând un ansamblu rutier.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta piese auto din Bulgaria pentru o societate din Ungaria, precum și 9 paleți cu semințe de susan, destinați Letoniei.


Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au descoperit că în compartimentul pentru marfă, în interiorul paleților, se aflau de fapt 25 de cutii din carton, în care era ascunsă o cantitate considerabilă de tutun neprelucrat.

„S-a procedat la inventarierea acestora, rezultând cantitatea de 3.350 kilograme de tutun neprelucrat, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 201.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor”, informează Poliția de Frontieră.


Șoferul este cercetat pentru „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara  unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă”, iar la finalizarea cercetărilor vor fi  dispuse măsurile legale.

CITEȘTE ȘI: Și-a ucis tatăl, după ce l-a lovit de mai multe ori cu un cuțit în piept

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.