Un container încărcat cu piese și dispozitive agricole cu un grad avansat de uzură, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială de pe teritoriul României, a fost depistat în Portul Constanţa Sud Agigea.
Potrivit Poliției de Frontieră, în urma verificărilor suplimentare a containerului, echipa de control a constatat că în interior se aflau încărcate piese și dispozitive agricole cu un grad avansat de uzură, afectate de rugină.
De asemenea, printre acestea au fost identificate și deșeuri periculoase, atașate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora.
„În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii efectuării importului și returnarea la societatea exportatoare din Japonia, de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa. S-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor in desfășurarea activității de transport deșeuri”, informează Poliția Frontieră.
CITEȘTE ȘI: GORJ: Firmă din Bâlteni, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu pentru că ardea deșeuri