Connect with us

ACTUAL

Consiliul Elevilor: „Guvernul României ne dovedeşte că nu este capabil să asigure condiţiile necesare pentru ca toţi elevii să aibă acces la educaţie”

Publicat

în

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra prevederilor acestui ordinului de începere a școlilor, în contextul în care a fost emis cu doar două zile înaintea redeschiderii şcolilor, fără consultarea reprezentanţilor actorilor din sistemul educaţional, susțin tinerii. 

Printre principiile care guvernează procesul didactic din mediul online, cel puţin la nivel teoretic, se regăsesc principiul calităţii, principiul asigurării egalităţii de şanse şi principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia. În contextul în care, încă din lumea martie, peste 900.000 de elevi din România nu şi-au putut continua parcursul educaţional din cauza lipsei de dispozitive conectate la Internet, principiile enunţate mai sus rămân doar nişte forme fără fond, care, în fapt, nu vor putea fi aplicate decât pe hârtie, în ciuda faptului că Guvernul României are cadrul legislativ necesar pentru a achiziţiona aceste dispozitive, conform Legii 109/2020 – (n.n Ministerul Educaţiei şi Cercetării) asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic şi fiecărui elev un dispozitiv – laptop sau tabletă, conectat la internet, pentru a putea participa la activităţile de e-learning.


„Având în vedere considerentele de mai sus, putem afirma faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a ales să neglijeze elevii fără acces la tehnologie, prin lipsa infrastructurii asigurate de la nivel central şi prin pasarea responsabilităţii către autorităţile publice locale, dar şi prin consemnarea ca absenţi a tuturor elevilor care nu participă la cursurile online. Totodată, atragem atenţia asupra posibilităţii profesorilor de a nota elevii în baza activităţii online, fără acordul lor sau al părinţilor. Această măsură este una lipsită de fundament, în contextul în care nici până în ziua de astăzi nu a fost redactat un set de norme care să indice modalitatea de transpunere a conţinuturilor de la clasă în spaţiul virtual, în baza cărora profesorul să poată evalua şi nota elevul. Pentru ca notarea să se realizeze în mod corect şi obiectiv, cadrul didactic are nevoie atât itemi de evaluare a activităţii online, cât şi de modalităţi eficiente de predare a conţinuturilor, astfel încât elevul să asimileze competenţele-cheie din profilul absolventului”, se arată într-un comunicat de presă aș Consiliului Elevilor.

Tinerii mai spun că, având în vedere faptul că sistemul de transmisiune live nu este pus la punct în multe dintre unităţile de învăţământ, este imperios ca lecţiile să fie înregistrate, astfel încât acestea să poată fi accesate atât de elevii care nu sunt prezenţi fizic la şcoală, cât şi de cei care îşi doresc să revină asupra anumitor conţinuturi.

“Încă o dată, Guvernul României ne dovedeşte că nu este capabil să asigure condiţiile necesare pentru ca toţi elevii să aibă acces la educaţie, în mod nemijlocit. Ministerul Educaţiei şi Cercetării emite ordine în care sunt prevăzute principii precum egalitatea de şanse şi echitatea. Unde erau aceste principii, stimaţi guvernanţi, atunci când ar fi trebuit să faceţi achiziţii pentru dispozitive electronice conectate la internet pentru elevi şi profesori? Anul şcolar va începe într-un mod haotic, iar responsabilitatea vă aparţine întru totul. În tot acest timp, tot ceea ce vă interesează este campania electorală. Am o veste pentru dumneavoastră: şcoala continuă şi după alegeri! Ce veţi face atunci?”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

,,Noaptea Cercetătorilor” la Universitatea din Craiova

Publicat

în

Ediția din acest an a evenimentului ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni” are loc vineri, la Universitatea din Craiova, sub sloganul de deschidere ,,Opening Up”. În acest an organizatorii și-au propus să sărbătorească știința ,,ca erou ce a făcut posibilă deschiderea lumii”.

Evenimentul ,,Noaptea Cercetătorilor” este organizat de marile orașe universitare românești: Iași, Timișoara, Craiova, Constanța și Sibiu, în colaborare cu partenerii lor tradiționali și autoritățile locale, alături de festivaluri științifice locale sau asociații științifice.

În Craiova, vineri de la ora 17.00 până la ora 22.oo toți cei interesați de știință sunt invitați în holurile Universității.


Evenimentul are ca scop promovarea științei și promovarea impactului pe care îl au cercetătorii în viețile noastre și a evoluției.

,,Conceptul va fi extins pentru a sublinia rolul cheie pe care îl va juca cercetarea într-o recuperare sustenabilă post-Covid, un proces care va permite societăților să avanseze către un viitor mai curat, mai durabil, neutru din punct de vedere al „amprentei carbonului”. Încrederea publicului în știință vine cu o responsabilitate mai mare pentru cercetători: „Opening Up Science” va transmite, de asemenea, un mesaj cheie către comunitatea cercetătorilor care trebuie să se deschidă publicului. Folosind evenimentul nostru ca exemplu de bune practici, vom evidenția importanța angajamentului public și a educației științifice ca elemente vitale pentru a face știința cu adevărat mai deschisă în societate”, au transmis reprezentanții evenimentului.

Anul trecut, din cauza situației epidemiologice, evenimentul a fost desfășurat online.


CITEȘTE ȘI: VIDEO: Strat de zăpadă de 10 centimetri pe Transfăgărășan. Utilajele intervin pentru curățarea carosabilului

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Explozie de cazuri de COVID în județul Dolj. 13 localități au rată de infectare peste 3 la mia de locuitori

Publicat

în

303 noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în județul Dolj, miercuri, zi în care o persoană a pierdut lupta cu COVID-19. 

Potrivit DSP Dolj, 13 localități din județ sunt în scenariul roșu, având o rată de infectare de peste 3 cazuri la o mie de locuitori.

Totodată, în șapte localități incidența este de peste 4 cazuri la mie, iar în Ghercești peste 7.5 cazuri Covid la o mie de locuitori.


În municipiul Craiova, rata de infectare este 3,36 cazuri/mia de locuitori.

Potrivit Prefecturii Dolj, ieri au fost efectuate 431 de teste la solicitarea DSP Dolj, 111 la cerere şi au fost efectuate 1.357 de teste rapide.

303 cazuri noi au fost confirmate, 39 de pacienţi fiind la Terapie Intensivă. Tot ieri, a fost înregistrat un deces.


Cele 13 localități cu rată de infectare peste 3 cazuri la mia de locuitori sunt:

GHERCEŞTI 7,57
FĂRCAŞ 5,73
CÂRCEA 5,45
ORAŞ BECHET 5,09
ŞIMNICU DE SUS 4,88
CALOPĂR 4,32
CATANE 4,16
TEASC 3,62
PIELEŞTI 3,56
GIUBEGA 3,41
MUNICIPIUL BĂILEŞTI 3,4
MUNICIPIUL CRAIOVA 3,36
GHINDENI 3,25

CITEȘTE ȘI: Vaccinarea în școli, în linie dreaptă. Formularele pentru acord vor ajunge în curând în instituții

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Şofer cercetat pentru trafic de migranţi

Publicat

în

Un bărbat din județul Constanța este cercetat penal după ce, miercuri seara, a preluat migranţi din apropierea graniţei cu Serbia şi intenţiona să-i transporte spre Timişoara.

Miercuri seara, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F.Jimbolia ITPF – Timişoara au oprit în localitatea Cenei, județul Timiș, un microbuz, înmatriculat în România, condus de un bărbat, cetățean român cu domiciliul pe raza județului Constanța.

Polițiștii de frontieră au constatat că în interiorul mijlocului de transport se mai aflau nouă pasageri, toţi bărbaţi, cetăţeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zonă, toţi ocupanţii din microbuz au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.


Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că pasagerii sunt cetățeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 17 şi 36 ani.

Bărbaţii au declarat că au fost preluaţi din aproprierea frontierei cu Serbia de către şoferul mijlocului de transport şi că urmau să plătească 50 euro de persoană pentru a fi transportați la Timișoara.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți pentru cetățeanul român și de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii turci, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale care se impun.


CITEȘTE ȘI: Noi metode de înșelătorii aplicate pe Facebook. Un tânăr a fost reținut

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.