Connect with us

ACTUAL

Competiții sportive, concerte și pelerinaje, începând cu data de 13 mai. Ce condiții vor fi respectate

Publicat

în

Raed Arafat a anunțat, luni, noi relaxări care vor avea loc începând cu data de 13 mai. Astfel, se pot desfășura competiții sportive cu public, pelerinaje și concerte, în anumite condiții, a anunțat secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne. 

Raed Arafat a anunțat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea stării de alertă pe încă o lună, începând cu data de 13 mai.

Totodată, se permite circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei în data de 13 mai 2021, între orele 2.00 – 5.00, pentru participarea la sărbătoarea Ramadanului


De asemenea, este eliminată restricția privind participarea la organizarea de procesiuni și / sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reședință. Se va permite organizarea de procesiuni și sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

O altă noutate se referă la crearea de posibilități în așa fel încât competițiile sportive să se poate desfășura în România cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății.

Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru cele care au avut COVID-19 sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, făcut în ultimele 72 de ore.


„Era propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. În timpul ședinței de Guvern s-a mai adăugat, la solicitarea Ministerului Sănătății, și testul antigen, care să nu aibă mai mult de 24 de ore și să fie efectuat de cineva autorizat”, a menționat Arafat.

S-a mai anunțat posibilitatea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și /sau concerte să se poată desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test sau pilot, după aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății.

„În acest caz, regulile privind testele antigen și ale persoanelor care au fost bolnave în ultimele 90 de zile, dar nu mai puțin de 15 zile, rămân valabile la fel ca pentru activitățile sportive”, a completat Raed Arafat.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Astăzi sunt prognozate cele mai RIDICATE temperaturi din 2021

Publicat

în

Astăzi, în România, este prognozată cea mai călduroasă zi de până acum, din acest an.

Meteorologii au emis avertizări cod portocaliu și galben ce vizeazã sudul și estul țării. Din cauza căldurii, unele trenuri vor circula cu viteză redusă și se vor putea înregistra întârzieri.

Săptămâna începe cu vreme deosebit de caldă în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, unde, potrivit meteorologilor, temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40, poate chiar 41 de grade.


Caniculă va fi, de altfel, în toată partea de sud şi est a ţării. În celelalte regiuni însă se va înregistra de o scădere a valorilor termice, iar, în următoarele zile, acest front atmosferic mai rece se va deplasa şi spre zonele în care astăzi este o zi de foc.

CITEŞTE ŞI: Patronul unui restaurant din Slatina, arestat preventiv pentru trafic de droguri

În ceea ce priveşte precipitaţiile, până la ora 10:00 este în vigoare un cod galben de vijelii, descărcări electrice, ploi torenţiale şi grindină în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte.


Din cauza caniculei, CFR a anunţat că, atunci când va fi cazul, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în siguranţă. Temperaturile ridicate pot provoca supraîncălzirea agregatelor locomotivelor şi automotoarelor şi se pot înregistra întârzieri în circulaţia trenurilor de persoane.

Compania precizează că are pregătite locomotive de rezervă în punctele esenţiale din sudul ţării, dar și că, din cauza temperaturilor foarte mari, instalaţiile de climatizare s-ar putea să nu asigure răcirea trenurilor în parametrii normali.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | TRAGEDIE în Gorj. Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, s-au înecat în Motru

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Includerea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în patrimoniul UNESCO a fost amânată

Publicat

în

Includerea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” în patrimoniul UNESCO a fost amânată din nou, fiind a treia încercare efectuată în această direcție. Anunțul a fost făcut de către deputatul Mihai Weber, preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Decizia a fost luată în cadrul celei de a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, unde s-a discutat despre situația siturilor memoriale asociate conflictelor recente, cum este și Ansamblul de la Târgu Jiu, realizat ca omagiu adus eroilor români din Primul Război Mondial.

„Înainte de a fi parlamentar, președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, sunt gorjean. Iar astăzi sunt trist, pentru că a fost amânată includerea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor”, realizat la Târgu-Jiu de Constantin Brâncuși, în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.


UNESCO a solicitat unor grupuri de experți independenți să analizeze dacă includerea în Lista Patrimoniului Mondial a siturilor asociate conflictelor recente respectă principiile și valorile UNESCO. Experții au fost categorici și au recomandat neincluderea acestora, decizie care afectează și opera lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu.

Din păcate, ansamblul monumental a fost asociat doar unui memorial de război, fără să se țină seama și de valoarea sa artistică și de faptul că autorul a fost unul dintre părinții sculpturii moderne.

Problema siturilor de război a stârnit vii dispute și, în final, s-a decis ca statele membre UNESCO să facă parte dintr-un grup de lucru, în care să-și exprime pozițiile pe marginea acestui subiect. Concluziile vor fi prezentate în 2022, la cea de a 45-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial.


Amânarea asta mă întristează, dar îmi dă și speranța că toți factorii de decizie din România se vor implica, în anul care a rămas, pentru susținerea și promovarea dosarului. Aici nu este timp și nici loc de gesturi, simpatii sau antipatii politice. Memoria lui Constantin Brâncuși și opera sa trebuie să ajungă acolo unde le este locul: în selectul club UNESCO, pe Lista patrimoniului Mondial!”, a transmis deputatul Weber.

CITEȘTE ȘI: Se modernizează sistemul de iluminat public din Târgu Jiu. Proiect de 5 milioane de euro

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Tânăr din Dolj, accidentat mortal de un TIR

Publicat

în

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din localitatea Secui, județul Dolj, și-a pierdut viața, duminică seară, în urma unui accident rutier. 

Potrivit IPJ Dolj, un bărbat în vârstă de 51 de ani, care conducea un ansamblu cap tractor și remorcă, pe DN 55, în afara localității Secui, din direcția Craiova către Bechet, l-a lovit pe tânărul care se deplasa, pieton fiind, în aceeași direcție de mers.

„În urma evenimentului rutier, din păcate, tânărul a decedat la faţa locului. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


CITEȘTE ȘI: FOTO: Patru persoane, între care o fetiţă de 4 ani, victimele unui accident rutier produs în judeţul Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.