AcasăACTUALComisarii OPC puşi să-şi lase telefoanele la birou, în timpul controalelor, pentru...

Comisarii OPC puşi să-şi lase telefoanele la birou, în timpul controalelor, pentru a preveni lipsa de integritate

spot_img

Comisarii pentru protecţia consumatorilor îşi vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acţiunilor de amploare. Decizia a fost luată pentru a preveni eventuale acuzaţii de lipsă de integritate, dar și de a limita presiunile exterioare.

- Publicitate -

Astfel, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, va fi asigurată cu ajutorul celor 20 de staţii de emisie-recepţie performante, achiziţionate special pentru aceste operaţiuni, a anunţat instituţia.

„Pentru a fi limitate drastic orice posibilităţi de exercitare a unor presiuni exterioare şi a preveni eventuale acuzaţii de lipsă de integritate, comisarii ANPC îşi vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acţiunilor de amploare, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, fiind asigurată cu ajutorul celor 20 de staţii de emisie-recepţie performante, achiziţionate special pentru aceste operaţiuni”, se spune în comunicatul ANPC, potrivit Agerpres.


De asemenea, Instituţia dă asigurări că frecvenţa de comunicaţii folosită va fi una protejată şi sigură, astfel încât coordonatorii acţiunilor şi comisarii prezenţi pe teren vor putea comunica în cel mai sigur mod cu putinţă, fiind astfel exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaţilor ANPC.

CITEŞTE ŞI: România cere Comisiei Europene renegocierea PNRR. Vor putea fi finanţate irigaţiile şi exploatarea gazelor din Marea Neagră

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri