Bine că stăm noi departe de bunicii noștri, sau în cel mai fericit caz le ducem produse, îi vedem de la distanță și facem cale întoarsă, dar preoții o iau din casă în casă pentru a-i spovedi.
Vor proceda, spun ei, așa cum le-au transmis de la Patriarhie. Adică: strigă la poartă…bătrânul sau bătrâna iese în prag și merge să vadă despre ce este vorba. Între timp, teoretic, preotul își pune încălțări de unică folosință, că tocmai a ieșit dintr-o altă gospodărie, se spală pe mâni cu apă și săpun, minim 20 de secunde cum spun autoritățile. Masca nu trebuie să îi lipsească și, foarte important, își dezinfectează și acea trusă liturgică folosită când îi împărtășesc pe cei bolnavi. Cu toate cele pregătite, teoretic, face și spovedania. Cum?! De la 1,5-2 metri distanță? Sunt atât de bine pregătiți preoții din mediul rural?!
Cine verifică toate aceste aspecte? Cine își asumă dacă acel preot „duce” ceva bătrânilor noștri? Și întreb asta pentru că președintele tocmai a anunțat că situația este, în continuare, foarte grea. Că pericolul nu a trecut. Că nu prea mai știm de unde luăm sau cum trasmitem acest nous virus.
Nu am nimic cu această practică, să nu fiu înțeleasă greșit. Dar stau și mă întreb, dacă se va întâmpla ceva cu vreunul dintre bătrânii cărora preoții le trec pragul, nu cumva m-am chinuit degeaba, mai bine de o lună, în a nu o vedea pe bunica? Eu, tu, și toți cei care am făcut acest lucru?! Cu decență și suferință că nu îi putem îmbrățișa pe cei dragi.
