AcasăACTUALCheltuielile de cazare și hrană pentru românii care găzduiesc refugiați ucraineni, decontate...

Cheltuielile de cazare și hrană pentru românii care găzduiesc refugiați ucraineni, decontate de Guvern

spot_img

Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea ca românii care au găzduit sau găzduiesc refugiaţi proveniţi din Ucraina să beneficieze la cerere de decontarea unor cheltuieli, respectiv 20 de lei/zi pentru hrană şi 50 de lei/zi pentru cazare pentru fiecare persoană găzduită.

- Publicitate -

„Aş vrea să vă semnalez şi adoptarea ordonanţei de urgenţă care permite persoanelor fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina să beneficieze de decontarea din bugetele Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea în valoare de 20 de lei/zi pentru fiecare persoană găzduită, pentru hrană, şi pentru cazare alţi 50 de lei/zi. (…) Iată că prin această ordonanţă, Guvernul dă posibilitatea românilor care au făcut acest gest să poată continua sau, cel puţin, să-şi diminueze efortul pe care l-au făcut până acum, atât în privinţa asigurării hranei, cât şi în privinţa asigurării cazării”, a declarat Dan Cărbunaru la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că mecanismul de decontare şi perioada de aplicare vor fi stabilite printr-o hotărâre de guvern, întrebat ce dovezi trebuie să aducă persoanele care găzduiesc sau au găzduit refugiaţi proveniţi din Ucraina şi doresc o decontare a cheltuielilor suportate.


Totodată, el precizat, în context, că Guvernul alocă 100 de lei/zi pentru un refugiat din Ucraina cazat la un hotel, iar pentru spaţiile puse la dispoziţie de statul român suma este de 50 de lei/zi.

„Deoarece am văzut că există ceva speculaţii pe tema legată de beneficiarii sumelor alocate de Guvern pentru cei care, inclusiv în mediul privat, au găzduit şi găzduiesc refugiaţi din Ucraina, pot să vă confirm că, în continuare, sunt alocate sume, inclusiv pentru hoteluri sau alte zone de cazare unde se află refugiaţi ucraineni, suma pusă la dispoziţie fiind de 100 de lei/zi pentru un refugiat cazat. De asemenea, pentru spaţiile puse la dispoziţie de către statul român, suma este de 50 de lei/zi pentru fiecare refugiat găzduit”, a explicat Cărbunaru.

CITEŞTE ŞI: Piața muncii după o lună de război. Analiza la zi


- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri