Connect with us

ACTUAL

Bugetul judeţului Olt pe anul 2021, avizat. Sumă mai mică pentru investiţii

Publicat

în

Consilierii judeţeni au aprobat, vineri, bugetul judeţului pentru anul 2021, un buget mult mai mic în comparaţie cu anii trecuţi.

Preşedintele CJ Olt a declarat vineri, la finalul şedinţei pentru aprobarea bugetului pentru anul 2021, că anul acesta instituţia a primit bani mai puţini, fapt care se va reflecta asupra investiţiilor.

Fonduri pentru investiţii vor fi direcţionate pentru proiecte care vizează Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Spitalul de Psihiatrie Schitu, Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului şi două proiecte pentru drumuri judeţene care sunt cofinanţate din fonduri europene.


„Bugetul CJ Olt, în comparaţie cu anul trecut a pierdut bani şi este mai mic şi bineînţeles că acest lucru se va vedea în investiţiile pe care CJ Olt le va face anul acesta. Practic, anul acesta, faţă de anii trecuţi toată suma pe care Consiliul Judeţean o are pentru investiţii se reduce la 12 milioane de lei. Ea este împărţită între Spitalul Judeţean, Spitalul de Psihiatrie, DGASPC şi bugetul CJ sunt două investiţii pentru drumuri pe care le continuăm anul acesta, dar din lipsa bugetului nu le terminăm. Cred că erau în stare constructorii să le termine, nu sunt lucrări mari, dar noi nu avem bani să le plătim să termine toată lucrarea”, a spus Oprescu.

Pentru continuarea lucrărilor la două drumuri judeţene, DJ 546 Dăneasa – Slatina – Verguleasa şi DJ 642 Stoeneşti – Giuvărăşti, care au o valoare totală de 200 de milioane lei şi beneficiază de finanţare nerambursabilă europeană prin POR, CJ Olt a aprobat anul acesta şi contractarea unui împrumut de 30 de milioane lei.

În ceea ce priveşte alocările pentru echilibrarea buegetului localităţilor din judeţ, Marius Oprescu a declarat că forul judeţean a încercat să ajute localităţile aflate în dificultate.


„Din punctul meu de vedere, toată lumea a câştigat. Sumele sunt diferite, e adevărat, dar şi problemele localităţilor sunt diferite. Ca în fiecare an, noi încercăm să ajutăm anumite localităţi aflate în dificultate. Am făcut-o şi anul acesta, suma pe care am împărţit-o este de aproximativ 27 de milioane de lei, pentru toate localităţile din judeţul Olt, inclusiv oraşele şi municipiile”, a conchis Marius Oprescu.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Patronii de restaurante din Olt, instruiţi pe tema verificării certificatului verde COVID

Publicat

în

Reprezentanţii sectorului HoReCa din judeţul Olt, inclusiv deţinători de săli de evenimente, au avut o întâlnire, miercuri, cu prefectul de Olt şi reprezentanţii poliţiei şi ISU, pe tema certificatului verde COVID, document care a devenit obligatoriu pentru accesul în baruri, restaurante sau cafenele.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat că a făcut un apel către organizatorii de evenimente private să respecte reglementările în vigoare pentru a preveni apariția de noi cazuri de COVID-19, inclusiv obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al UE privind COVID -19 prin utilizarea aplicației Check DCC.

CITEŞTE ŞI: Intrarea în restaurant POSIBILĂ cu certificatul verde al altei persoane? Ce spun reprezentanții HoReCa


„Obiectivul acestei întâlniri a fost acela de a asigura o mai bună punere în aplicare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului  specifice acestui sector de activitate. Mă refer la permiterea accesului la evenimente private (nunţi, botezuri) ori la restaurant doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, adică acele persoane care deţin un certificat digital al Uniunii Europene privind COVID-19”, a transmis prefectul.

Certificatul digital poate fi descărcat de pe portalul certificat-covid.gov.ro.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Moarte cumplită pentru un bărbat din Argeş. A sfârşit strivit sub o macara

Publicat

în

Un bărbat a murit, miercuri, după ce a fost prins sub o macara în localitatea Ştefăneşti din judeţul Argeş.

Au intervenit pompierii cu un echipaj de descarcerare grea și un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Din păcate, bărbatul prezintă leziuni incompatibile cu viaţă. A fost declarat decesul.


O anchetă a fost deschisă de poliţişti.

“Bărbatul este decedat. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, transmite IPJ Argeş.

CITEŞTE ŞI: GRAV accident în Argeş. Motociclist intrat într-un cap de pod (UPDATE)


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Anunţ OFICIAL: Începe administrarea dozei a treia a vaccinului anti-COVID în România

Publicat

în

Membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, miercuri, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.

Doza 3 este ferm recomandată:

  • persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
  • persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

„Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ”, transmite CNCAV.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.


Doza de rapel se va efectua indiferent de schema inițială numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3)

Se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.


Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

CITEŞTE ŞI: Certificatul verde va fi obligatoriu în restaurante, la nunți și la activități în spații închise, începând de luni

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.