AcasăACTUALBonuri de masă în valoare pentru persoanele care se vaccinează împotriva COVID

Bonuri de masă în valoare pentru persoanele care se vaccinează împotriva COVID

spot_img
- Publicitate -

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de imunizare vor primi bonuri de masă în valoare de 100 de lei, au anunţat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi premierul Cîţu după şedinţa de marţi a coaliţiei de guvernare.

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că în coaliţie au fost discuţii despre demararea unui proiect pilot prin care persoanele care se vaccinează să primească un voucher în valoare de 100 lei, scrie România Tv.


De asemenea, va exista şi o loterie care e posibil să funcţioneze după modelul ANAF cu bonurile fiscale. Impactul bugetar iniţial este de 50 milioane lei pentru ambele proiecte, a mai spus şeful Guvernului.

„Am fost de acord să începem aceste proiecte pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere de câte 100 lei şi o loterie şi vom aloca şi aici bani. Banii vor veni de la Ministerul Sănătăţii, deja există un program acolo. La Ministerul Sănătăţii cel cu vouchere, cel cu loteria, cred că va trebui să mergem la Ministerul Economiei. Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost făcute astfel de programe. Am alocat sume pentru medicii de familie. Ştiţi foarte bine că acele sume nu au fost cheltuite. Propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic şi dacă resursele vor fi epuizate, vom aloca noi resurse”, a explicat Florin Cîţu, marţi la finalul şedinţei coaliţiei care a avut loc la Parlament.

Întrebat când va fi implementat proiectul pilot, Cîţu a răspuns: „Eu aştept actul normativ să fie adoptat în şedinţă de Guvern şi apoi să putem să punem bazele. Cred că o să fie hotărâre de Guvern. Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei. Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF cu bonurile fiscale şi cred că de acolo ne vom inspira”.


- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri