AcasăACTUALBărbații între 18 și 60 de ani, în rezerva generală în caz...

Bărbații între 18 și 60 de ani, în rezerva generală în caz de război. Proiectul de lege, în circuit de avizare

spot_img

Guvernul va face modificări legislative care să permită măsuri rapide în contextul războiului din Ucraina, a anunțat luni ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, citat de Europa FM. Surse guvernamentale au precizat pentru HotNews.ro că un proiect de lege în acest sens este pe circuitul de avizare, iar forma finală va fi pusă în transparență publică.

- Publicitate -

Potrivit draftului de act normativ, consultat de Europa FM, CSAT poate impune situația de criză, la propunerea ministrului Apărării, iar una dintre prevederi este că rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război va fi formată din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.

O altă prevedere din proiect este că cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani, dar și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani, spune sursa citată.


Situația de criză este definită drept situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități care perturbă sau amenință condițiile de viață sau stabilitatea politică, economică și socială.

CITEŞTE ŞI: Cîmpeanu: Dispare obligativitatea măștii pentru elevi

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri