AcasăACTUALBărbat împușcat mortal, în stradă

Bărbat împușcat mortal, în stradă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O femeie din Măgurele a auzit, marţi dimineaţă, două focuri de armă şi, ulterior, a găsit în faţa porţii sale un bărbat inconştient. Ulterior, echipajele de intervenţie au constatat decesul bărbatului, iar procurorii efectuează cercetări.

„În această dimineaţă, în jurul orei 03:17, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în comuna 1 Decembrie din oraşul Măgurele a auzit 2 focuri de armă şi a găsit în faţa porţii o persoană inconştientă, de sex masculin”, informează Poliţia Ilfov.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Măgurele, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase, precum şi ambulanţa, care au constatat decesul bărbatului prin împuşcare. De asemenea, a fost anunţat Servicul de Medicină Legală.

„În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorilor de pe lângă Parchetul Tribunalului Ilfov”, mai arată Poliţia Ilfov.

mediafax.ro

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri