Connect with us

ACTUAL

Bărbat din Craiova, reținut pentru furt din boxe. A fost prins în flagrant de către polițiști

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Craiova, a fost reținut de către polițiști, luni, acesta fiind acuzat că a furat mai multe bunuri din trei boxe ale unor blocuri din municipiu. 

Bărbatul a fost prins în flagrant, în noaptea de 21 februarie, după ce locatarul unui bloc a reclamat că în subsol este o persoană care forțează ușile de acces în boxe.

Când au ajuns polițiștii la adresa precizată, bărbatul a fost găsit  într-o boxă, sub un covor.

Acesta a fost condus la sediul secției pentru continuarea cercetărilor, stabilindu-se că prin aceeași metodă a furat bunuri în perioada noiembrie 2020-februarie 2021.

„Polițiștii au stabilit că, în perioada noiembrie 2020 – februarie 2021, acesta ar mai fi pătruns prin efracție în alte 3 boxe situate în blocuri din Craiova, de unde ar fi sustras diverse bunuri care erau depozitate în încăperile respective, prejudiciul total fiind estimat la suma de 5.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Bărbatul a fost reținut și este cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de tentativă la furt calificat.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Oltenia, sub Cod Galben de ninsori. Avertizarea intră în vigoare la noapte

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori în intervalul 10 martie, ora 03:00 – 11 martie, ora 06:00.

Fenomenele vizate sunt ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă local consistent.
„În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, începând din a doua parte a nopții de marți spre miercuri (9/10 martie) și până în dimineața zilei de joi (11 martie), temporar vor fi mai ales ninsori însemnate cantitativ (20…30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, local consistent”, se arată pe site-ul ANM.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajul.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Persoană carbonizată, în urma unui incendiu izbucnit la o casă dintr-o comună olteană

Publicat

în

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţa, la o casă din satul Poganu, comuna Verguleasa. O persoană care ar fi fost surprinsă de flăcări ar fi murit.

Pentru stingerea flăcărilor intervin pompierii din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, aceştia fiind cel mai aproape de locul intervenţiei.

„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea intervin la un incendiu la o casa de locuit, batraneasca, în comuna Verguleasa, sat Poganu. S-a anuntat si o victima carbonizata.Intervine GI Dragasani cu 2ASAS si o ambulanță SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Ministrul Educației, despre examenele din acest an: „Nu e normal să deconteze elevii faptul că noi nu am fost pregătiți”

Publicat

în

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vorbit, luni seara, despre modul în care se vor desfăşura examenele pentru clasele terminale. El a subliniat că nu se coboară ştacheta, dar că totul se va adapta astfel încât elevii să nu deconteze pierderile din cauza pandemiei.

Chiar dacă a fost un an şcolar plin de provocări, ministrul Educaţiei El se așteaptă ca rezultatele elevilor la examene să fie bune.

“Rezultatele în acest an la examene mă aștept să fie la fel de bine sau chiar mai bune decât anul trecut. Nu se coboară ștacheta! Se adaptează la ceea ce a fost. Anul acesta nu a fost unul normal. Nu e normal ca elevii să deconteze aceste pierderi. Nu e normal să deconteze ei faptul că noi nu am fost pregătiți. O spun cu toată răspunderea”, a spus Sorin Cîmpeanu la Digi24.

“Am putea avea multe localități carantinate. O să analizăm cum poate fi gestionată o situație astfel încât cum poate fi dată o derogare pentru a se putea organiza aceste examene. Realitatea până acum din cele 4 săptămâni prezența medie a fost sub jumătate la școală. Asta a fost în ultimele 4 săptămâni. Elevii nu vin că au vulnerabilități, că au rude, dar acestea sunt situațiile care au generat o prezență redusă la școală. Dacă părintele refuză să-l lase pe elev la școală, în cazul unei prezențe fizice, e de înțeles teama lui.

Examene online sunt folosite în mediul universitar din 2014-2015 în învățământul la distanță. În România nu știu să existe așa ceva.

Studentul trebuie să-i ofere profesorului acordul să intre pe calculatorul său. În momentul de față avem în componenta de digitalizare există și această chestiune. După ce trecem de perioada asta de criză o să trecem mult mai mult la online, că vrem sau nu vrem”, a mai spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.