Connect with us

ACTUAL

Bani mai puțini pentru legumicultorii înscriși în Programul Tomata. 2015 doljeni au fost aprobați la plată

Publicat

în

Legumicultorii doljeni care s-au înscris în Programul Tomata vor primi mai puțini bani de la stat, respectiv 2.270 de euro, nu 3.000 de euro cât era suma până anul acesta. În județul Dolj, sunt 2015 beneficiari ai acestui program, plățile începând a fi efectuate de ieri, potrivit Direcției pentru Agricultură Dolj. 

Ministerul Agriculturii a luat această decizie de diminuare a ajutorul de minimis pentru producătorii de tomate motivând că numărul producătorilor înscriși și sumele solicitate la plată depășesc bugetul alocat la nivel național.

Deși MADR a aprobat, anul acesta, pentru acest program cel mai mare buget din ultimii patru ani, beneficiarii din anul 2020 (ciclul I) au fost mai mulți decât cei din 2019 (ciclul I), ajutorul de minimis fiind automat mai mic.


„Menționăm faptul că, în cursul anului 2020, MADR a alocat Programului tomata suma de 39.477 mii euro, cea mai mare sumă din ultimii patru ani aferentă ciclului I de producție al Programului. Totodată, la solicitarea fermierilor, MADR a extins perioada de valorificare a tomatelor de la 15 iunie inclusiv, la 1 iulie inclusiv, fapt ce a contribuit la creșterea numărului de beneficiari eligibili, în anul 2020 înregistrându-se cel mai mare număr al acestora de la începutul implementării programului, respectiv anul 2017. Prin urmare, bugetul schemei a fost repartizat către 17.386 beneficiari eligibili, rezultând un cuantum per beneficiar de 2270,62 euro, ceea ce reprezintă 10.784,54 lei. În comparație cu anul 2019, în acest an numărul beneficiarilor din ciclul I de producție a crescut cu circa 21 %, respectiv de la 14.405 la 17.386”, menționează MADR într-un comunicat de presă.

În ceea ce privește efectuarea plăților, reprezentanții Direcției pentru Agricultură Dolj și-au propus ca toți beneficiarii să aibă sumele de bani în cont până la începutul săptămânii viitoare.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Copil în vârstă de o lună, mort în condiţii SUSPECTE, într-o comună din Dolj. Poliţiştii au deschis un dosar penal

Publicat

în

Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Dolj pentru moartea suspectă a unui copil în vârstă de aproximativ o lună, din comuna Urzicuţa.

Potrvit IPJ Dolj, poliţiştii au fost sesizați prin apel 112 de către un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Dolj despre faptul că, în urma unei solicitări de natură medicală, efectuată de către o femeie de 39 ani,  din Urzicuța, a fost constatat decesul unui copil în vârstă de aproximativ o lună.

„În cauză,  polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală”, transmite IPJ Dolj.


Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.

CITEŞTE ŞI: Mamă minoră din Vâlcea, cercetată penal după ce a plecat din spital cu bebeluşul său confirmat cu COVID-19

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un primar PNL internat la un spital privat s-a sinucis

Publicat

în

Primarul unei comune din județul Vaslui s-a sinucis într-un spital privat din județul Alba.

Potrivit surselor alba24.ro, primarul comunei Pogoana, din Vaslui, Cristian Spridon, s-a spânzurat cu un cablu, vineri, 17 septembrie, undeva în jurul orei 18.00.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani era primar al comunei din partea PNL Vaslui.


De asemenea, bărbatul era și un cunoscut om de afaceri în județul Vaslui. Acesta avea mai multe ferme de pui.

Potrivit reporterilor de la Vremea Nouă, bărbatul ar fi suferit de o depresie și a venit în Alba pentru a se trata.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind constatat decesul.


CITEŞTE ŞI: Mamă minoră din Vâlcea, cercetată penal după ce a plecat din spital cu bebeluşul său confirmat cu COVID-19

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un bărbat din Găneasa (Olt), dat dispărut de familie. Cei care îl văd sunt rugaţi să apeleze 112

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Găneasa, este căutat de poliţişti după ce a fost dat dispărut de familie.

Nicolae Fesan a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 1,70 m, constituție astenică, ochi căprui, păr cărunt, poartă mustață.


La momentul dispariţiei era îmbrăcat în pantaloni de trening de culoare neagră, pulover bleumarin cu dungi albastre, șapcă de fâș și pantofi sport de culoare neagră.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

CITEŞTE ŞI: Circulaţie interzisă pe timpul nopţii şi magazine închise de la ora 18.00, în trei localităţi din Olt cu număr mare de cazuri de COVID-19


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.