AcasăACTUALBalş: Datornicii, iertaţi de plata penalităţilor, dacă îşi achită impozitul

Balş: Datornicii, iertaţi de plata penalităţilor, dacă îşi achită impozitul

Primăria Balş a aprobat, în sedinţa Consiliului Local, ştergerea penalităţilor datorate la bugetul local, cu condiţia achitării datoriilor restante până la data de 15 decembrie, inclusiv.

Primarul oraşului Balş, Cătălin Rotea, anunţă persoanele fizice şi juridice că penalităţile înregistrate ca urmare a restanţelor privind plata taxelor şi impozitelor datorate vor fi şterse, cu condiția achitării tuturor datoriilor la data de 15 decembrie 2021, inclusiv.


„Pentru că ne dorim să venim în sprijinul dumneavoastră într-o perioadă cu multe provocări sociale și economice, Primăria Orașului Balș a aprobat, în ședința Consiliului Local, ștergerea penalităților datorate bugetului local, de către persoanele fizice și juridice, cu condiția achitării tuturor datoriilor restante la data de 15 Decembrie 2021, inclusiv.

Astfel, toți cei care își vor achita sumele datorate (taxe, impozite etc.), până pe 15 Decembrie 2021, nu vor mai fi nevoiți să plătească și penalitățile înregistrate în anii precedenți”, transmite primarul Balşului, Cătălin Rotea.

Cererile de anulare se primesc la Biroul Impozite și Taxe Locale, din Strada Nicolae Bălcescu Nr. 6 (lângă Biblioteca „Petre Pandrea”), până pe data de 15 Decembrie 2021.


CITEŞTE ŞI: Zeci de noi locuri de muncă în Balş, după deschiderea noului magazin Kaufland

- Advertisement -spot_img
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Advertisement -spot_img
spot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri