Connect with us

ACTUAL

Avocații cu handicap grav pot ieși la pensie cu 15 ani mai devreme. Legea adoptată de Parlament

Publicat

în

Un proiect de lege ce prevede reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare pentru avocații cu handicap grav a fost adoptat, miercuri, cu votul final în Parlament.

Proiectul se află la a doua trecere prin Parlament, la prima adoptare fiind întors de Curtea Constituțională întrucât conținea o condiționare contrară legii fundamentale.

Proiectul de lege trecut a doua oară de Parlament vizează modificarea Legii nr. 72/2016, document ce stabilește, de acum cinci ani, cadrul legal al sistemului de pensii şi al altor drepturi de asigurări sociale pentru avocaţi, potrivit Alba24.ro.


Astfel sunt obligați, prin lege, să facă dovada handicapului, ulterior putânt să iasă cu 15 ani mai devreme, decât era prevăzut inițial în amendamentul votat de Camera Deputaților, anul trecut.

La prima formă adoptată, CCR a spus că e neconstituțională condiția preexistenței handicapului dobândirii calității de asigurat în baza Legii nr. 72/2016.

”Această reglementare instituie însă o soluţie legislativă discriminatorie în cadrul aceleiaşi categorii de persoane. Este contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de Constituţie. Întrucât beneficiul instituit, nu are în vedere şi persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap grav. Handicap ivit ulterior dobândirii calităţii de asigurat”, a argumentat Klaus Iohannis.


După trimiterea sesizării către Curtea Constituțională, modificarea a fost aprobată unanim. Astfel că avocații cu handicap sever vor putea ieși la pensie cu 15 ani mai devreme, decât era prevăzut inițial. Decizia CCR, conform comunicatului, se aplică retroactiv celor care deja trebuiau să-și depună actele de pensionare aferente ieșirii la pensie.

”Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că este neconstituţională sintagma „preexistent calităţii de asigurat” cuprinsă în articolul unic al Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.”, se spune în decizia CCR.

Camera Deputaților a votat amendamentul cu modificările neconstituționale, în opinia președintelui.

”După articolul 34 al Legii 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor este introdus un nou articol care prevede că: „persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare”, potrivit proiectul adoptat de către deputaţi.

Potrivit Legii 72/2016, pentru perioada septembrie 2021 – decembrie 2021, vârsta standard de pensionare a avocaților este, în cazul femeilor, de 61 de ani și opt luni, în timp ce, în cazul bărbaților, aceasta este de 65 de ani. Începând din ianuarie 2035, vârsta standard de pensionare va fi aceeași, respectiv 65 de ani, indiferent dacă vorbim despre femei sau bărbați.

Pentru a se putea aplica, proiectul trebuie să fie semnat de şeful sattului şi să apară în Monitorul Oficial.

CITEȘTE ȘI: VIDEO: Percheziții în mai multe județe, între care Dolj și Vâlcea, pentru destructurarea unei grupări specializate în fraude informatice și spălare de bani

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Craiova: Jumbo, amendat de polițiști. Nu se efectua triaj epidemiologic la intrare în magazin

Publicat

în

Reprezentanții magazinului Jumbo din Craiova au fost amendați de către polițiști, marți, pentru că nu se efectua triaj epidemilogic, conform legii, la intrare în centrul comercial. 

În cadrul acţiunii desfăsurată astăzi, în Craiova, poliţiştii au informat cetăţenii şi operatorii economici cu privire la noile modificări legislative şi totodată au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.

Poliţiştii au acţionat în centre comerciale, magazine nealimentare, restaurante, săli de jocuri, mijloace de transport în comun, fiind vizate atât persoanele fizice cât şi juridice.


Astfel, au fost verificate 18 locuri şi medii de interes şi 18 localuri de alimentaţie publică, aplicând amenzi acolo unde a fost cazul.

Unul dintre marile magazine amendate este și Jumbo. Aici, nu se efectua triaj epidemiologic.

„În cadrul acţiunii desfăşurate, cu ocazia controlului efectuat la un centru comercial de pe strada Calea Severinului, din Craiova, poliţiştii au contatat că, la intrarea în încinta centrului, nu se efectua triajul epidemiologic pentru personalul propriu şi pentru vizitatori în condițiile stabilite de lege.


Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională administratorului societăţii pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, fiind totodată instruit, pe bază de proces-verbal, cu privire la noile reglementări legislative pentru prevenirea efectelor pandemiei de Covid 19″, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

CITEȘTE ȘI: Traficant de droguri, săltat în trafic de poliţiştii din Mehedinţi. Cannabis şi ecstasy, găsite la locuinţa sa

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Traficant de droguri, săltat în trafic de poliţiştii din Mehedinţi. Cannabis şi ecstasy, găsite la locuinţa sa

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce poliţiştii au găsit asupra sa şi în maşina pe care o conducea o cantitate de droguri şi instrumente pentru prepararea cannabisului.

Potrivit IPJ Mehedinţi, în urma controlului efectuat asupra vehiculului și tânărului, au fost găsite 100 de grame de cannabis, un grinder, un cântar electronic de precizie și suma de 106.000 de lei.

Bărbatul a fost arestat preventiv


„În baza probatoriului administrat, la data de 24 octombrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. –B.T. Mehedinți au dispus reținerea, pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani.

În aceeași zi, Tribunalul Mehedinți a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile a bărbatului”, transmite IPJ.

Ulterior, luni, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un imobil, situat în București, unde locuia, fără forme legale, bărbatul de 35 de ani.


În urma acțiunilor, au fost identificate și ridicate aproximativ 3 kilograme de cannabis, 13 comprimate ecstasy, 3 telefoane mobile, un laptop , mai multe recipiente și înscrisuri.

„În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, conchid poliţiştii.

CITEŞTE ŞI: Au vrut să fie traficanţi, dar i-au vândut droguri unui poliţist sub acoperire. Ce pedepse au primit patru tineri din Slatina

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

GORJ: 130 de persoane s-au vaccinat la centrul redeschis marți la spitalul din Târgu Jiu

Publicat

în

130 de persoane s-au vaccinat la Centrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, redeschis marți, potrivit situației întocmite de către reprezentanții instituției la ora 16.00. 

Acest centru destinat atât populației, cât și angajaților principalei unități medicale din județ, funcționează la Dispensarul TBC (clădirea de la Pasarelă).

Cei mai mulți dintre cei care s-au vaccinat marți au ales serul de la Pfizer.


„Astăzi, până la ora 16:00, se vaccinaseră 130 de persoane, dintre care 10 sunt angajați ai unității medicale. Marea majoritate a celor care au venit să se imunizeze au ales vaccinul Pfizer, cei mai mulți dintre ei fiind la cea de-a treia doză. La acest centru de vaccinare gorjenii se pot vaccina și cu serul Johnson&Johnson, în doză unică. 40 de persoane s-au vaccinat cu acest ser până la ora 16:00”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.

Persoanele care doresc să se imunizeze se pot prezenta de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00 la SJU, clădirea de pe strada A.I. Cuza din municipiul Târgu-Jiu.

Activitatea centrului este coordonată de medicul Mădălin Constantin Dinu, directorul medical al SJU Târgu-Jiu și de medicul epidemiolog Dumitru Vlăduț.


CITEȘTE ȘI: VIDEO | Controale la mall-ul din Craiova. Polițiștii și jandarmii au verificat certificatele verzi

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.